2019 – Personal Review

Mare - Silueta la Apus

2018 a fost anul în care am realizat că dacă nu încep să îmi formez obiceiuri nu voi găsi suficient timp pentru lucrurile care mă pasionează și, după cum am realizat în ultimii doi ani, mă pasionează destul de multe lucruri. În 2019 m-am concentrat pe a îmbunătăți aceste obiceiuri și astfel am creat un sistem de care acum nu mă mai pot desprinde oriunde m-aș duce. Nu știu cu cât mai mult am crescut față de 2018, pentru că încă am o mie de sentimente de nesiguranță și zile în care mă judec enorm, dar sper ca acest articol să mă ajute să-mi clarific o parte din incertitudini și să am puțin habar unde pornesc de aici încolo.

22 de cărți și 3 audiobooks

2019 a fost cu siguranță anul Brené Brown pentru mine. Am citit trei cărți scrise de ea. Niciodată până acum n-am avut interesul de a descoperi și celelalte cărți ale unui autor oricât de mult mi-ar fi plăcut ce a scris acesta. Nu e de mirare că tot ea e persoana care m-a influențat cel mai mult în 2019. Deși toate cele trei cărți – două dintre ele primite cadou – sunt pline de însemnări, cea mai puternică lecție pe care am primit-o a fost aceea de a mai tăia din aripile perfecțiunii și de a-mi accepta vulnerabilitatea ca o regulă pentru a accelera în tot ceea ce fac și mai ales când a fost vorba să scriu despre ce îmi pasă, despre ce mă încântă pe mine în primul rând. Aici și-a adus contribuția și Liz Gilbert. Am recitit „Big Magic” pe care o consider biblia mea, dat fiind că stă tot timpul deasupra vrafului de cărți de pe birou, cărți care așteaptă să fie citite sau cărți asupra cărora vreau să revin. Cu Gilbert nu mi-am încheiat socotelile. Cu ea vorbesc de cele mai multe ori când stau la birou, în fața laptopului încercând să scriu ceva ce nu sună stupid. Parcă îi aud glasul spunându-mi: Asta ți se pare ție sincer? Ce îți pasă așa de mult ce zic alții? Pe mine nu m-a citit nimeni multă vreme după ce am lansat cărți întregi și tu stai să te plângi acum după un paragraf? Replici din astea. Așa că Liz are mereu dreptate iar cartea ei are rolul de a-mi aminti că nu există plăcere mai mare pentru mine ca acele momente în care râd de una singură, aproape în beznă, la 6 dimineața, de ce gândesc și aștern în notes.

Pe Julie Powell am descoperit-o după ce am văzut filmul „Julie & Julia”.  Admit faptul că sunt îndrăgostită de Amy Adams și că am văzut probabil vreo 10 filme cu ea, dar mai interesant e că Amy a jucat foarte puțin în „Buffy the Vampire Slayer”, seria pe care o urmărea Julie Powell în realitate și despre care vorbește și în carte. Tot Amy m-a ajutat să proiectez o imagine a autoarei ca fiind această ființă fragilă dar a naibii de ambițioasă, ba chiar amuzantă uneori. Exact așa cum cred că sunt și eu de fapt, ceea ce cred că explică foarte bine de ce am adorat nu doar filmul și ci cartea Juliei pe care o consider o a doua mea biblie. Și cum știu că e a doua mea biblie dacă încă nu o am pe birou? Pentru că mi-a venit să plâng de la prima pagină pe care am citit-o. Mi s-a părut, exact ca în cazul lui Liz Gilbert, că Julie a scris-o pentru mine. Prin cartea ei m-a încurajat să țin la rândul meu un jurnal despre ce gătesc, dar despre asta voi oferi mai multe detalii într-un articol despre relația mea cu mâncarea.

Într-un top 5 cele mai bune cărți pentru mine în 2019 intră și „Dulcele bar” – ador cartea asta! – dar și „The Four” – o privire în culisele acestor giganți tech [Apple, Amazon, Facebook, Google] care au ajuns să ne influențeze în așa măsură viața că acum ne e imposibil s-o vedem în afara lor.

Cărți citite în 2019:
  1. Curajul de a fi vulnerabil Brené Brown
  2. Rework – David Heinemeier Hansson
  3. Dulcele bar – J. R. Moehringer
  4. Choose Yourself – James Altucher
  5. Lord of the Flies – William Golding
  6. Curajul în sălbăticie – Brené Brown
  7. 21 de lecții pentru secolul XXI – Yuval Noah Harari
  8. Deep Work – Call Newport
  9. Alcatraz 1259 – William G. Baker
  10. Omul în căutarea sensului vieții – Viktor Frankl
  11. Începe cu ce nu-ți place – Brian Tracy
  12. Eat & Run – Scott Jurek
  13. Dilema Omnivorului – Michael Pollan
  14. Grit – Angela Duckworth
  15. Pe când eram orfani – Kazuo Ishiguro
  16. Mindless Eating – Brian Wansink
  17. Avantajul Fericirii – Shawn Achor
  18. The Four – Scott Galloway
  19. Indrăzneste să conduci – Brené Brown
  20. Julie & Julia – Julie Powell
  21. Big Magic – Elizabeth Gilbert (recitită)
  22. 1984 – George Orwell

Audiobooks:

  1. Can’t Hurt Me – David Goggins
  2. Principles – Ray Dalio
  3. The Obstacle is the Way – Ryan Holiday

În 2019 mi-am propus să citesc minimum 20 de cărți. Am citit puțin peste ce mi-am propus, dar în 2020 vreau să întrec acest număr și să ajung la 30 de cărți în total, inclusiv audiobooks. Încă îmi e greu să ascult cărți. Poate cea pe care am înțeles-o cel mai bine a fost cea a lui Goggins, dar mă lupt să mă concentrez. Culmea e că la podcasturi am o mai mare rezistență și am ascultat în 2019 foarte multe podcasturi în timp ce găteam. A fost o îmbinare plăcută de activități. E ceva ce mă relaxează, ambele îmi dau o stare de bine, de liniște.

Și ca să citesc mai mult am apelat și în 2019 la mecanismele mele, adică mici obiceiuri care fac diferența. Spre exemplu pot să citesc pentru 15 minute când mă trezesc și înainte de a începe să scriu, atât cât sorb de câteva ori din cafea. Pot să ascult cărți în timp ce merg 30 de minute pe jos de la Dristor până acasă. De regulă fac asta. Cobor cu două stații înainte doar ca să termin o carte audio. Sau pot să ascult cât timp gătesc, ceea ce se întâmplă o dată la 2 zile. Am început să citesc în weekend, ceea ce nu făceam înainte. Mă rezumam doar la naveta acasă-birou și vice versa.

2019 a marcat o altă premieră pentru mine. Am primit foarte multe cărți cadou și mi s-a părut a fi un număr semnificativ față de alți ani în care primeam cel mult o carte de ziua mea. Acum nici măcar n-am reușit să le citesc pe toate la câte am. De asemenea, am făcut la rândul meu cadou cărți, ceea ce nu prea se întâmpla înainte. Nu știu despre voi, dar eu văd un progres aici.

25 articole pe blog

Ok, am ajuns la partea care doare. Aici, obiectivul era de 36 de articole, pentru că au fost 28 realizabile în 2018. La început, când am văzut pe hârtie câte îmi ies, m-am simțit dezamăgită. Ulterior, mi-am revenit pentru că mi-am dat seama că în scris calitatea e cea care primează. Da, am publicat mai puțin dar mie mi se pare că am scris mai mult. Adică am foarte multe articole începute. Am scris constant de-a lungul acestui an, ba chiar am scris în vacanțe și am publicat de acolo, cum a fost cazul cu Sulina. Dacă vorbim de scris, în general, obiectivul e să scriu un paragraf pe zi. Alteori, evident scriu mai mult sau deloc. E drept că prima parte a anului am fost puțin debusolată și obosită cu alte proiecte. Nu îmi caut scuze, dar am crezut că o să recuperez când se vor mai liniști apele și, drept să spun, e uimitor că au ieșit și 25, mai ales că multe dintre ele sunt foarte lungi. „Hurghada – in Uber” este probabil cel mai lung articol pe care l-am publicat. Dacă vorbim de articole pe blog, obiectivul – în general – e de a veni cu ceva nou în fiecare luni, deci vreo 3-4 articole pe lună. Pentru 2020, la volumul la care îmi place să scriu acum, nu văd posibile mai mult de 2 articole în fiecare lună. Cred că sunt la partea în care ce scriu vreau să sune mișto, așa că îmi aloc mai mult timp să citesc, să refac, să reiau din pasaje. Și ca să dau un model, „Stories heal”,articolul pe care l-am scris în tren după ce am plecat de la The Power of Storytelling e un exemplu bun. Mă simt mândră de bucata aia. Și de „Hurghada – in Uber” și de perspectiva pe care o am asupra călătoriilor. Și îmi doresc să scriu în felul ăsta cu riscul de a nu veni pe blog neapărat cei care caută o experiență într-una dintre destinațiile în care am fost eu. Și aici mai am oricum multe de povestit și sper să o fac într-un fel în care să cinstesc toate aceste minunate locuri în care am reușit să ajung în 2019.

 3 țări noi vizitate în 2019

Aici mi-am îndeplinit obiectivul printr-un simplu noroc, ceva de care eu nu credeam că dispun. Am ajuns pentru prima oară în America, Polonia și Egipt. De asemenea, am revenit în Grecia și Italia.

În țară am avut plăcerea să ajung pentru prima oară în Sulina, în vară, și am ținut un jurnal de acolo. Am avut o nouă poveste despre mine cu ski-urile în picioare, de data aceasta de la Straja. Ce excursie a fost! O adevărată plăcere să petrec timpul pe munte, ceea ce nu prea am reușit să fac în 2019. De fapt, am cam ratat la capitolul sport în general.

Articolele de până acum în care descriu călătoriile din 2019:

Am în lucru ultima parte din călătoria in Egipt, cea din Napoli și Neos Marmaras (Grecia).

52 de alergări

16.71 km – cea mai lungă cursă și 32:36 = cel mai bun 5k

Singura întrebare pe care mi-o pun de vreo câteva luni încoace e cum de am ajuns să alerg aproape 21k la a nu alerga aproape deloc. Din luna august am doar câte 3 alergări înregistrate în fiecare lună, pe când în martie am înregistrat vreo 11. Din nou, singura explicație pe care mi-o pot da e oboseala, pentru că doar când mă simt foarte obosită nu mă pot gândi la alergat și nici nu ies de frică să nu mă forțez prea mult. Nu știu dacă asta e o altă formă de a îmbrăca scuzele, dar e drept că îmi ia acum mai mult timp ca să mă conving să mă ridic de pe scaun, de pe canapea și să ajung în parc. De asta, anul ăsta nu vreau să mă mai gândesc la cei blestemați de 21k. Vreau să alerg din nou de plăcere, pentru că știu că îmi face bine și pentru că înseamnă mai mult timp petrecut pentru mine. Am renunțat să îmi mai fac antrenamente și acum mă uit în Runkeeper după challenge-uri. Acum, spre exemplu, m-am înscris la una în care trebuie să ating 20 de activități (alergare sau mers) până la sfârșitul lunii ianuarie. După asta, mai am acolo câteva la care vreau să mă înscriu. Rămâne un obiectiv pentru mine să învăț să alerg mai repede pe cei 5k ai mei. În rest, sper ca 21k să vină printr-un simplu noroc.

Am continuat să țin jurnale în care am scris despre evoluția cu alergatul doar trimestrial. Încă am de scris ultimul jurnal de anul trecut. Până atunci vă las cu acestea dacă aveți curiozitatea de a urmări cu ce îmi chinui mintea din când în când.

 Nu e un secret deja că alergatul m-a ajutat să slăbesc doar că nu e nimic nou aici de spus în afară de faptul că am reușit anul acesta să ating pentru o scurtă perioadă de timp 53 de kg. Plănuiesc să devină o constantă, așa ca cei 55 de kg pe care i-am acum. Pe lângă Runkeeper îmi țin greutatea sub control cu Zero – o aplicație de fasting. E aplicația cu care mi-am înnebunit colegii la birou cred că de prin vară. Nu cred că am făcut fasting așa cum trebuie de mai mult de 2 ori, în schimb o folosesc pentru a-mi impune ore în care să nu mănânc tocmai pentru a evita să ronțăi în fața laptopului. E lesne de înțeles că nu îmi iese tot timpul.

Față de 2018, n-am mai avut urcări pe munte, exceptând două foarte ușoare și nici mai multe ore petrecute la bazin. Sigur că e regretabil faptul că n-am avut la fel de multe activități în aer liber în 2019 dar încerc să nu mă învinovățesc pentru asta și să mă străduiesc puțin mai mult pentru ca în 2020 să găsesc timp de petrecut în natură. Poate că voi face asta mai mult și voi călători mai puțin. Rămâne de văzut.

2020

No one is saying you have to magically transform yourself in 2020, but if you’re not making progress toward the person you want to be, what are you doing? And, more important, when are you planning to do it?

How to develop better habits in 2020

Mă inspir de la Ryan Holiday pentru acest articol și pentru cel pe care îl fac de ziua mea. Mă ajută să ies puțin din haosul în care trăiesc și să mă gândesc la cine sunt și ce vreau să fac mai departe pentru că deseori mă simt ca cineva cu multe talente pe care nu știe să și le exploateze și care așteaptă, precum un personaj dintr-o fantezie, problema reală, trauma care o să-l trezească din lamentație. Simt că e un personaj care trăiește constant drama vieții lui în mine și mai iese din când în când sub forme clasice de frustrare. Culmea e că dezamăgirea pentru mine nu e atunci când nu îmi iese un proiect sau nu știu să ofer răspunsuri – iar procesul ăsta este cu adevărat chinuitor pentru o persoană autodidactă – ci atunci când îmi pierd cumpătul. Și în 2019 am izbucnit de prea multe ori pentru a mă mai recunoaște în propria piele. Asta mi-a adus lungi perioade în care m-am simțit incapabilă de a duce la îndeplinire taskuri aparent banale. Paradoxal in timp ce aveam impresia că n-am reușit să fac mai multe. Frumoasă și misterioasă mai e mintea omului!

Și acum mai am o întrebare la care nu știu să răspund. Pentru că, ce să vezi, în 2019 chiar am făcut multe lucruri, dar cu ce folos le-am clădit pe toate dacă nu știu ce e mai bine pentru mine. Confuzia în care am trăit acest final de an 2019 mi-a dat de înțeles că în 2020 ar trebui să mă opresc din a alerga după toți iepurii deodată. Când am zis că mă pasionează multe lucruri n-am glumit. Chiar fac câte o obsesie din te miri ce. Și asta pentru că mie mi-a plăcut întotdeauna să învăț și să par mai deșteaptă decât alții. Ei bine, rolul ăsta nu îmi iese aproape niciodată, dar nu înseamnă că am încetat să încerc.

Așadar, în 2020 aș vrea ca două lucruri să le fac mai bine:

a. să învăț în continuare, dar mai calculat, cu scop, cu direcție și poate chiar să reiau anumite lecții din 2019.

b. să explorez mai mult în afara zonei mele de confort în sensul în care să ajung să nu mă mai simt atât de inconfortabil când sunt criticată.

Și ceva extra:

c. keep calm 

paranteză

După ce am citit cartea „Choose Yourself” m-am gândit că aș putea să scriu și eu 10 idei pe zi la sfatul lui James Altucher. Și chiar atât a ținut, o zi. După aceea tot aveam să completez cu idei în notes ori de câte ori îmi trecea prin cap o idee stupidă ca aceea de a scrie un roman cu titlul „Digital Rehab” – povestea unei tipe care se chinuie să fie scriitoare, dar din cauza dependenței de social media, de telefoane și alte distracții tech nu reușește să-și termine romanul. Așa că se internează într-o clinică în munți, fără acces la internet sau calculatoare unde timp de 1 lună trebuie să își termine romanul. Aici se confruntă cu mulți demoni, de fapt cu ea însăși cu care îi este frică să petreacă 5 minute, în liniște deplină. Norocul ei este că această clinică are multe programe prin care protagonista noastră e forțată să le treacă pentru a nu fi dată afară și astfel ajunge să se îndrăgostească de un tip care venise la clinică cu o povestea asemănătoare. În cele din urmă se dovedește că dragostea o va ajuta să treacă peste blocajul scriitorului și să capete din nou încredere în puterea ei creativă. Imagistic, nu? De asta îl vedeam mai mult ca pe un scenariu de film și mai puțin ca pe un roman. Ok, recunosc, am mers chiar și mai departe și mi-am imaginat că protagonista va fi interpretată de Kristen Wiig sau Emily Blunt, doar că ea nu e la fel de amuzantă. 

Concluzie

Apropos de citatul lui Ryan Holiday, articolul ăsta, obiectivele pe care mi le-am stabilit pentru 2020 n-o să îmi transforme brusc viața. Am văzut deja în 2019 cât de puține am reușit de fapt să schimb la mine. Vorbim aici de un proces care durează și care ocupă un loc permanent în mintea mea exact ca o bătaie de pantofi care te jenează și îți face viața inconfortabilă. Poate suna ușor dramatic dar fiecare zi ar trebui să fie a naibii de inconfortabilă pentru a putea să progresezi.

Dacă totul ar fi minunat și nu ți-ai pune întrebări despre cum ai putea să vindeci acea jenă de la picior, atunci ce faci?

Citește și 2018 – Personal Review

Să aveți un an grozav!

2 thoughts on “2019 – Personal Review

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *