Carti – Ianuarie

books

În 2019 – Personal Review scriam că mi-am propus ca în 2020 să citesc cel puțin 30 de cărți și, ca să n-am impresia că citesc doar de dragul de a atinge acest număr, mi-am propus și să scriu minimum un paragraf despre fiecare carte. Așa ajut cumva și un alt obiectiv pe care îl am și anume de a publica nu mai mult, ci în mod constant pe acest blog.

Înainte de a vă povesti puțin despre ce am citit, trebuie să vă mărturisesc că am în continuare impresia că citesc extrem de puțin, cu toate că spre deosebire de anii trecuți, acum includ cititul pe lista de priorități de cum mă trezesc. Au fost însă dimineți ratate, ceea ce a dus la un start nu prea grozav. De asemenea, reiau faptul că în acest an îmi doresc să citesc mult mai structurat, pe teme conexe și să includ mai multă beletristică față de anii anteriori – încerc prin asta să-mi creez și scuza pentru plăcerile nevinovate pe care le am cum ar fi seria The Witcher despre care o să tot scriu.

Cărțile lunii ianuarie

The Mathematics of the Breath and the Way, Charles Bukowski

Miruna mi-a zis că a cumpărat această carte pentru mine din instinct. Pe coperta cărții stă un personaj animat care seamănă foarte bine cu Bukowski și care ține o țigară între degete, privind țintă în monitor. Deasupra lui, sub panglica cu titlul cărții, scrie: „On writers and writing”. După ce am citit, tot din instinct, am vrut s-o întreb pe Miruna de ce tocmai mie mi-a cumpărat cartea, ulterior însă am descoperit autograful pe care mi l-a lăsat și n-am mai avut nevoie de clarificări. Acum, personal aș fi adăugat ca lângă vraful de hârtii și scrumieră, să fi pus o sticlă de bere sau de vin, ca să completez scenariul imaginat pentru Bukowski pe această copertă.

M-am împrietenit greu cu cartea mai ales din cauza formatului care cuprinde fragmente ale operelor lui Bukowski, eu neștiind pe atunci de autor sau necitind vreo operă scrisă de el. Cu timpul am început să rezonez cu multe dintre ideile sale și am căutat să aflu mai multe despre cine a fost Bukowski. La început a fost Wikipedia care mi-a oferit câteva detalii despre viața sa într-un limbaj sec, apoi am dat de un clip pe Pursuit of Wander care explica ce a vrut să zică Bukowski prin faimoasă replică „Don’t try”. Cam în același timp eu citeam ultima parte a cărții unde sunt vreo patru interviuri cu autorul și de unde am extras un citat care vine în perfectă completare cu teoria din clipul Pursuit of Wander.

„Like I said, if I don’t write for a week, I get sick. I can’t walk, I get dizzy, I lay in bed, I puke. Get up in the morning and gag. I’ve got to type. If you chopped my hands off, I’d type with my feet. So I’ve never written for money; I’ve written just because of an imbecilic urge”.

Toate aceste descoperiri laolaltă mă fac să mă gândesc că Miruna nu a acționat din reflex ci a complotat tacit cu universul pentru a-mi dărui nu doar o altă carte despre scris, ci poate cea mai frumoasă viziune asupra scrisului care există și față de care mă simt atât de mult legată.

Ultima dorință, Andrzej Sapkowski

Cartea asta a ajuns în mâinile mele mai mult din dorința de a vedea dacă Sapkowski se pricepe mai bine la povestit decât Netflix cu seria The Witcher, serial bazat pe cărțile autorului polonez. N-am tras încă o concluzie, dar cel puțin aici, în carte, ai parte de mai mult context. Am avut același sentiment că cineva încearcă să scape cumva de povestea asta cât mai repede, așa cum am avut-o cu serialul, ca și cum primele episoade sunt doar un mijloc rapid de a intra în mijlocul poveștii. Sigur, îl am și pe George R. R. Martin ca exemplu și nu pot să opresc această comparație. Cartea e în mod categoric cinematografică și din punctul ăsta de vedere îl înțeleg pe Sapkowski. Mulți autori scriu vizualizând și asta un cititor experimentat poate simți imediat. E posibil să fie doar o chestiune specifică acestui gen de cărți. Sigur n-ai văzut niciodată o kikimoră, dar e ușor să îți dai seama că poate fi vorba de un păianjen mutant din descriere. Mi-a fost mai greu cu alte creaturi, recunosc, dar sub influența unei culturi în care monștri răsar și dispar în producții video, parcă nimic nu te mai impresionează în ziua de azi. E posibil ca această carte a lui Spakowski să fi ajuns la mine într-un moment nepotrivit, dar voi continua s-o citesc pentru că mă intrigă încă acel laitmotiv al Destinului Surpriză despre care sunt sigură că voi mai avea referință și în partea a doua. Până când voi descoperi mai multe sunt nevoită să admir măreția unui mutant masculin, un soi de Hercule cu părul alb, care se confruntă cu dilemele propriului destin. Și care, pe deasupra, mai e și îndrăgostit. Puțin clișeic dacă ar fi judecăm.

Born a crime, Trevor Noah

Trevor Noah a câștigat Thurber Prize for American Humor cu un an înaintea Patriciei Lockwood pe care abia aștept s-o citesc. Până o să ajung eu să-mi dau cu părerea despre cartea Patriciei, despre Trevor Noah pot să spun că e un excelent povestitor. Nu îmi amintesc o dată în care am terminat de citit o carte și mi-am adus atât de bine aminte fiecare întâmplare povestită în carte. E drept că s-a scurs aproape o săptămână de când am deschis prima pagină și am închis-o pe ultima, dar în cazul meu asta s-ar pune că am citit-o pe nerăsuflatelea. E o carte perfectă pentru cei care sunt într-un book club, presupun. Pentru că poți citi lejer cu voce tare câteva pasaje chiar și în engleză. Am rezonat mult cu povestea lui. Sigur că nu e vorba aici neapărat de empatie, ci de un soi de înțelegere a modului de a vedea lucrurile. Chiar dacă e un tip care n-a avut totalmente o copilărie fericită sau nu una pe care am putea-o categorisi drept normală, are un fel de a vedea lucrurile care cred că l-au adus unde e acum. Sigur, a contribuit și mama lui care l-a învățat să nu ia totul de-a gata, să creadă că doar pentru că e diferit, lumea i se va deschide doar pentru atât. De aici și foarte multe dintre poveștile lui parcă se încheie cu ceea ce americanii spun „man up”. De asemenea, nu cred că am mai citit vreo carte care să insereze atât de bine umorul în niște situații realmente disperate în viață. Și de atât sunt sigură după ce am închis „Born a crime”, nimic din copilăria autorului, așa cum o descrie în carte, nu pare să fi fost ușor. 

foto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *