2020 – Personal Review

În acest personal review analizez pe scurt ce am reușit să obțin anul trecut din lista de obiective pe care am scris-o aici și mă uit în perspectiva anului curent. Structura de acum e puțin diferită, pentru că m-a inspirat unul dintre newsletterele lui D. Zărnescu despre setarea obiectivelor în noul an, așa că răspund în mare unor introspecții și încerc să clarific astfel ce vreau de la mine în 2021.

Cred că dacă faci acum un sondaj printre prietenii tăi și îi întrebi cum a fost 2020, probabil că majoritatea va spune: obositor. După aceea ar urma o serie de răspunsuri ca: mi-a fost teamă, nu am înțeles ce se petrece, nu știam încotro s-o apuc, șocant, trist, chiar înfricoșător, cu mulți nervi, pe alocuri destul de plictisitor. Și în cazul meu, lecțiile extrase din 2020 au avut o legătură puternică cu evenimentele petrecute în afara cuibului meu închiriat, format din două camere, unde mi-am scurs existența mai mult ca oriunde altundeva în acest din urmă an.

O să trec rapid  în revistă structura obiectivelor propuse pentru 2020 și cum m-am descurcat cu fiecare pentru ca ulterior să revin la cum îmi doresc să fie 2021 pentru mine.

În ultimii doi-trei ani, consider că am muncit destul de mult să îmi formez anumite obiceiuri care să mă schimbe mental și fizic. Simt că am depășit „stupida” forță motivațională. Nu trebuie să fac anumite lucruri din cauză că îmi impun, ci pentru că sunt parte dintr-un sistem care pentru mine funcționează. Am trecut de la „repetition” la „deliberate practice” și e vorba aici de orice îmi propun să fac.

Revenind la obiectivele pentru 2020, acestea s-au concentrat pe câteva teme mari: cărți, articole pe blog, sport și călătorii.

Cărți

Deși mi-am atins obiectivul de 30 de cărți, lecția pe care o iau pentru 2021 e să fiu mai atentă cu alegerile mele, să mă documentez mai bine despre o carte înainte s-o deschid și să mă gândesc de ce m-ar ajuta. În orice caz, am avut parte și de cărți bune ca cea a lui Matthew Walker despre importanța somnului – un capitol din viața mea cu care încă mă chinui teribil. Susan Cain mi-a arăt că e în regulă să fii introvertit și că asta vine la pachet cu câteva trăsături pe care să le explorez în favoarea mea. Dan Harris m-a făcut să mă gândesc serios la meditație și cum mi-ar putea fi de ajutor. Încă mă atrage subiectul, dar momentan rămân la sport ca formă de eliberare a stresului. Patricia Lockwood a devenit idolul meu și datorită ei scriu despre ai mei mai mult ca oricând. Și, nu în ultimul rând, le mulțumesc lui Backman și lui Gottlieb pentru porțiile sănătoase de râs și de plâns de anul trecut. Uitasem cât de frumoase sunt poveștile până când să ajung la cărțile astea două.

Sport

Teoria mea e că am reușit să alerg 21 de km, obiectiv ce părea imposibil până în luna decembrie a anului trecut, datorită unei schimbări în capul meu pe care n-o pot descrie. Privind în urmă nu îmi dau seama ce anume a devenit factorul declanșator pentru mine să alerg atât. Partea bună e că pot da trei sau patru ture de parc fără să-mi treacă o secundă ideea prin cap că ar trebui să mă opresc. Sunt câteva sâmbete din astea, dar sunt și altele în care alerg maximum două ture și îmi spun că pentru mine, azi, sunt suficiente. Cred că cea mai importantă realizare în 2020, în materie de sport, gândindu-mă și că abia puteam să alerg 3 km după ce s-a ridicat starea de urgență, a fost că mintea și corpul meu au reușit într-un final să se înțeleagă. Știu când e cazul să forțez și când ar trebui să nu insist. Această sintagmă de „mind-muscle connection” pe care o tot aud la instructorii de fitness nu e până la urmă o formulare pompoasă, ci un adevăr pe care cei îndrăgostiți de a face mișcare o recunosc și, fără îndoială, că există și la alergătorii care „îndrăznesc” să mă depășească sâmbăta de dimineață, în parc.

Călătorii

Nu e cazul să spun prea multe aici. Știm că pandemia a tăiat acest obiectiv de pe listă. Cu toate acestea, am avut parte de o experiență incredibilă pe litoralul bulgăresc. N-am cum să uit vreodată vacanța asta și motivul e explicat în mare parte aici. În rest, călătoriile sigur că reprezintă punctul meu nevralgic și că am profitat de situația creată în 2020 ca să îmi alimentez frustrările în jurul acestui obiectiv. Dar un obiectiv care a venit și ca o provocare și anume să îmi dau seama cum naiba scap totuși de gândurile astea total nesănătoase. Cui nu-i place să călătorească? Și totuși ce aș putea să fac astfel încât această plăcere să nu-mi alimenteze o falsă împlinire sau stare de bine? Cam acestea au fost premisele la care am reflectat anul trecut și știu că ai putea spune că ce an mi-am ales și eu să îmi pun răbdarea la încercare, tocmai cel în care suntem forțați să stăm acasă… Că adevărata provocare ar trebui să vină dintr-o circulație neîngrădită și o luptă mai aprigă cu liberul arbitru. Și acum trebuie să recunosc că da, încă nu sunt total împăcată cu gândul că o să mai dureze ceva până când o să ies din camerele astea două. Și, ca un adevărat millennial ce sunt, mă simt îndreptățită să mă plâng atunci când mi se taie un privilegiu de pe listă. Am reușit totuși să fac o schimbare în acest sens și anume să mă gândesc: cum aș putea să profit mai bine de tot acest timp petrecut în casă? Ce aș putea lucra mai mult la mine acum și nu puteam să fac dacă eram plecată? Și au venit răspunsuri precum: să scriu despre lucrurile pe care înainte nu le băgam în seamă, să citesc mai mult, să îmbunătățesc toate celelalte aspecte care probabil ar fi fost neglijate dacă n-aș fi fost acasă.

Obiective 2021

În 2021, mi-am propus să scot călătoriile ca ambiție personală, pentru că în definitiv nu e un aspect care ține doar de mine și consumă energie inutil. În schimb, vreau să mă concentrez pe:

  • a face sport în continuare – mai mult ca niciodată, sub orice formă, în funcție de oportunități (înot, urcat pe munte, alergat, poate yoga, pilates etc.)
  • cărți – dincolo de a crește volumul, îmi doresc să citesc cărți importante, de cultură generală, despre corpul uman, despre minte, despre scris, cărți din care să învăț realmente ceva, dar să strecor și câteva pentru povești.
  • cursuri – pentru a îmbunătăți unele aspecte la mine care mă încurcă, dar și cursuri care să mă ajute în aprofundarea unor cunoștințe, cum ar fi cel despre cultura egipteană pe care îl urmez acum.
  • podcasturi & audiobooks și poate că o să și scriu despre ce ascult, pentru că din unele podcasturi mi-am luat câteva idei bune de dat mai departe.
  • scrisîn acest articol am vorbit despre ideea mea de roman și culmea e că n-a fugit de mine. Ba, cred că se conturează și mai bine în mintea mea totul. Pe lângă asta, vreau să termin de scris ce nu am reușit în 2020 și în general să scriu… mult, foarte mult.

Acum, știu că nu atingem chiar tot ce ne propunem pe listele de obiective. În orice caz, am împărțit anul, conform sugestiilor din newsletterul amintit, în patru trimestre tocmai ca să îmi urmăresc progresul.

  • Trimestru 1: Ianuarie – Martie
  • Trimestru 2: Aprilie – Iunie
  • Trimestru 3: Iulie – Septembrie
  • Trimestru 4: Octombrie – Decembrie

Ca obiective mari, personale, am așa:

  • între 10-15 pagini din roman* pe trimestru  = 50 pag/an
  • un semi-maraton pe trimestru = 4 semi/an
  • 10 cărți pe trimestru = 40 cărți/an

*prin roman a se înțelege o dispunere deliberată de cuvinte în mai multe pagini, cu menirea de a descoase în detaliu o idee sau pur și simplu niște gânduri.

Articole pe blog. Au însumat doar 26 anul trecut și majoritatea umplute cu discuții plictisitoare despre cărți. Așa cum am promis, continui jurnalul, dar o să public mai rar, eventual bilunar. Și, dacă ies planurile, o să încep să public din jurnalul despre căutarea unui apartament nou și a altor case în care mi-am petrecut timpul la un moment dat. Da, inclusiv despre cele două camere actuale.

Extra: mă gândesc să restructurez puțin conținutul de pe blog și în general să îi acord o atenție mai mare în acest an.

Lecția majoră învățată în 2020 e un paradox în contextul în care (încă) ne aflăm. Lecția e să acord mai mult timp pentru mine. Am încercat să mă privesc din exterior în diferite situații pe parcursul anului trecut și mi-am dat seama că sunt acest individ (da, a se înțelege și dubios) care umblă într-un spațiu ce pare infinit și care trebuie să supraviețuiască pe cont propriu și să iasă din orice încurcătură cu trupul și cu mintea intacte. Evident că am gafat, că am luat alegeri stupide, că m-am târât în agonie, că am repetat probabil de zeci de ori: nu cred că ai făcut asta! Dar peste toate, am reușit să mă descurc și să mai șterg puțin din stupiditate.

Sunt desigur mult mai multe lecții pe care le-am învățat în 2020, dintre care unele care persistă din anii anteriori, pentru că e nevoie să mi le repet. Dar au grad de intimitate prea mare pentru a fi scrise aici. Îmi place foarte mult sfatul ăsta al lui D. Zărnescu de a te gândi la ce roluri ai avut anul trecut și dacă în 2021 le vrei pe aceleași sau te gândești să înclini mai mult spre unele anume. Ce te antrenezi să fii? Parcă așa a scris în newsletter. Încă nu am răspuns la întrebarea asta. Mi se pare cea mai grea dintre toate, pentru că presupune să confrunt multe gânduri care sălășluiesc la mine în cap ca într-un dulap unde ții lucruri inutile și pe care speri să le folosești la un moment dat. Aici e mult exercițiu cu mine, e vorba de a lua decizii și în mare de un proces care probabil că n-o să se termine vreodată.

Îmi iau motto-ul ăsta pentru 2021: Less impressed, more involved. Îl zice Matthew McConaughey în probabil toate interviurile despre cartea lui. Și sigur că acest „impressed” poate avea dublu sens: mai puțin impresionat de performanțele tale, dar și mai puțin impresionat în a-i impresiona pe ceilalți. Eu aș adăuga un al treilea sens: să nu crezi că ceea ce faci e absolut, când ceea ce faci e, a fost sau va fi făcut de cineva care probabil s-ar descurca de zece ori mai bine ca tine. Și sunt multe pilde în istorie care să demonstreze asta, dar una în particular am aflat-o din cartea lui Jared Diamond, „Arme, virusuri și oțel”. E vorba despre un indian cherokee analfabet pe numele de Sequioah care a inventat pe la 1820 un silabar. Culmea e că a făcut asta în mod independent, înconjurat de alte alfabete pe care nu le înțelegea și, fără să știe, spre exemplu, că minoienii din Creta inventaseră un alt silabar cu 3500 de ani în urmă.

Asta reamintește în primul rând de faptul că trebuie să ai grijă la cine te raportezi când/dacă vrei să ajungi undeva și aici știm deja de la David Epstein că e suficient să te compari cu tine, cel de ieri și, în al doilea rând, ca să evoluezi trebuie să privești în raza proximă de acțiune, în comunitatea ta.

Piramidele sunt tot o vadă a încăpățânării omului de a gândi diferit. De fiecare dată când le privesc în poze sau documentare mă gândesc la cât de minuțioasă trebuie să fi fost munca de a transporta bucată cu bucată de piatră pentru a face un monument care să poată fi clar distins dintr-un avion milenii mai târziu.

Dacă ți-a plăcut articolul, m-aș bucura să-i dai un share!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *