Dacă la un moment dat ai fost puțin preocupat de ce e fericirea, atunci lasă-mă să îți spun că această carte o să-ți potolească poate definitiv setea de întrebări. Pentru mine, cel puțin, așa a fost. Acum, când aud de o altă carte sau articol care să aibă în titlu cuvântul fericire, îmi spun: ok, l-am citit pe Dan Harris și mi-a ajuns. Sigur, depinde de gradul de obsesie al fiecăruia, dar cred că în această carte vei avea la dispoziție părerile unor cunoscuți guru despre ce înseamnă fericirea și cum ajungi la ea. În plus, vei avea acces la perspectiva lui Harris povestită în mod surprinzător într-un stil umoristic, în ciuda evenimentelor teribile prin care a trecut acesta în cariera lui de reporter.
Mie îmi place să consider fericirea ca fiind o iluzie. Mergând mai departe cu personificarea, îmi imaginez că e vocea sirenelor pe care o aud marinarii după foarte mult timp petrecut pe mare sau oaza pe care o văd cei epuizați după un drum lung în deșert. Și cu toate că îmi dau seama că petrecem mare parte din viață în căutarea fericirii, nu putem să ne oprim din a ne amăgi că la un moment dat o vom găsi. Și, mă întreb, oare asta e o boală modernă? Pentru că dacă ar fi să privesc în copilărie, fericirea pentru ai mei constituia din lucruri ce azi trec drept esențiale. Cum ar fi independența – de a avea propria locuință, siguranța financiară – economii moderate, o scurtă ieșire la munte și o săptămână petrecută la mare, dar nu la hotel de cinci stele, ci la cort, unde ca să mănânci trebuia să faci mâncare.
Dar nu e ca și cum experiențele prin care au trecut ai mei sunt vreo consolare. Nici nu ai cum să simți vreodată cum ar fi să fii în locul lor, în urmă cu 30 de ani, dacă dimineața când te speli pe dinți, îți cântă în minte: „My milkshake brings all the boys to the yard”. Și te gândești de unde a venit alegerea asta bruscă, dintre toate cântecele pe care nu le-ai mai ascultat de o veșnicie… Ce vreau să spun e că acolo, la etaj, nu e niciodată liniște. E tot timpul cineva gata să proiecteze. Harris îi spune voce, dar mie nu mi se pare că vorbește cu mine neapărat, ci doar că proiectează, într-o sală veche de cinema, imagini cu mine din trecut, din viitor sau chiar fictive, regizate. Câteodată mă pune să aleg din recuzită, câteodată hotărâm împreună, dar de cele mai multe ori, din entuziasm, acolo, în sala aia rece cu iz vechi, sunt proiectate imagini din viitor în care m-aș bucura imens să fiu: la terminarea unui proiect, făcând baie în mare, lenevind pe o barcă, în parc, plutind parcă după o oră de alergat.
Și apropos de cinema, urmăresc de puțin timp un serial pe HBO GO intitulat „Raised by Wolves” și undeva pe la episodul nouă, unul dintre personajele atee are o replică interesantă pe care am ales s-o scriu aici în engleză ca să aibă un înțeles complet:
When people don’t know how lucky they are, they have to make up a God to thank Him for it.
Harris care a petrecut foarte mult timp printre bisericoși poate să afirme că e valabil și contrariul: „suffering happens for a reason”.
It would had been enormously helpful to have had a sense that my troubles had a larger purpose or fit into some overarching plan. I had read the research showing that regular churchgoers tend to be happier, in part because having a sense that the world is infused with meaning and that suffering happens for a reason helped them deal more successfully with life’s inevitable humiliations. (p.49)
În orice caz, oricât de multe persoane ar fi intervievat despre ce e fericirea, Harris pare să nu țină așa mult cont de ele și își continuă misiunea de a găsi un sens propriu pentru acest ideal sau măcar un mod prin care să-și potolească vocile din cap. Și prima lecție a ia chiar de la însuși Eckhart Tolle:
„Make the present moment your friend rather than your enemy. Because many people live habitually as if the present moment were an obstacle that they need to overcome in order to get to the next moment. And imagine living your life like that, where always this moment is never quite right, not good enough because you need to get to the next one. That is continuous stress”. (p. 67)
Joseph Goldstein care între timp a devenit mentorul lui Harris și un apropiat continuă pe aceeași concluzie ca Tolle:
„As Goldstein points out, we don’t live our lives as if we recognize the basic facts “How often are we waiting for the next pleasant hit of… whatever? The next meal or the next relationship or the next latte or the next vacation, I don’t know. We just live in anticipation of the next enjoyable thing that we’ll experience. I mean we’ve been, most of us, incredibly blessed with the number of pleasant experiences we’ve had in our lives. Yet when we look back, where are they now?” (p. 143)
Știu, sună încurajator și îți recunosc că această carte a avut o influență destul de puternică asupra mea. Poate că nu meditez pe cât aș vrea, dar asta cu „fericirea e o anticipație” o am în gând de fiecare dată când mă entuziasmează o nouă ieșire din rutină și astfel mă oblig s-o domolesc cum pot eu mai bine.
Dacă în mare conținutul acestor două citate nu îmi era totalmente străin, doar ți-am zis că înțelegerea fericirii a fost de o importanță majoră pentru mine, citatul pe care îl dă Harris când se apropie de găsirea unui răspuns satisfăcător și care coincide cu ieșirea acestuia din tabăra spirituală a lui Goldstein e cel puțin interesant.
“On retreat, with nothing to look forward to, nowhere to be, nothing to do, we are forced to confront the “wound of existence” head on, to stare into the abyss and realize that so much of what we do in life – every shift in our seat, every bite of food, every pleasant day-dream – is designed to avoid pain or seek pleasure. But if we can drop all that, we can, as Sam once said in the peach of angry, befuddled atheists, learn how to be happy “before anything happens”. This happiness is self-generated, not contingent on exogenous forces; it’s the opposite of “suffering”. What the Buddha recognized was a genuine game changer. (p.143)
Learn how to be happy „before anything happens”. Aceasta constituie premisa următoarelor pagini din carte, întrucât după ani de studiu, Harris începe să în sfârșit meditația în serios. Nu e ca și cum aici se termină totul, ci conform spuselor lui, dar și ale altora care au trecut prin adoptarea meditației ca stil de viață, efectele se văd în ani. Așa că a început timid, cu câteva minute în care încerca să se concentreze doar pe respirație. În continuare, stilul său umoristic transformă tot procesul într-un spectacol pentru cititor.
10% Happier e una dintre cărțile din acest an care au avut o influență puternică asupra mea și mi-am scos toate aceste citate ca să trec din când în când prin ele și să-mi amintesc despre ce e viața de fapt. Cine ar fi crezut că prezentul e chiar atât de complicat de trăit, încât să ai nevoie de remindere? Telefoanele sunt cele mai bune pentru asta și tocmai ele sunt cele mai condamnate obiecte din existența omului modern. Anxioasă, pesimistă, într-o permanentă planificare a vieții, dar și o mare adeptă a echilibrului, consider că putem trăi cu măsură.
Dacă te întrebi ce răspuns am găsit eu pentru fericire, aleg să ți-l dau în schimb pe cel al lui Dalai Lama: „Rutinele”. Am luat acest răspuns din cartea „Musai List” și am vrut să ți-l spun și ție, pentru că mi se pare un compromis bun. Rutinele constituie de fapt baza acestui blog, unul dintre lucrurile care îmi aduc cea mai mare satisfacție. Ca atunci când înveți să faci ceva cu mâna ta: o mâncare, un obiect din ceramică, să coși o haină sau să repari un scaun, să zugrăvești.
Referințe:
„Puterea prezentului” de Eckhart Tolle am inclus-o pe lista mea de lecturi, pentru că l-am asigurat pe Harris, așa în sinea mea, de faptul că o să mă mai gândesc la meditație și că o să încerc și cu practica. După terminarea cărții improvizasem un calendar în care bifam zilele când petreceam chiar și 3 minute meditând, însă m-am lăsat ușor de asta. Harris previziona în carte că acest lucru o să se întâmple, tocmai de aceea, mai scria el, nu ar trebui să ne oprim din citit cărți despre meditație. Ca un soi de reminder pe care ni-l propunem ca să nu uităm de lucrurile importante pentru noi.