Antrenament 21km – Decembrie

Antrenament 21km - Decembrie

Ceea ce am omis să spun în jurnalul Antrenament 21km – Noiembrie a fost că mi-am ratat orice obiectiv în 2018. Obiectivul de viteză, pentru că speram să alerg cu 6min/km, ori cel mai bun timp al meu a fost de 6:30min/km. Și obiectivul de distanță pe care l-am inclus în titlurile jurnalelor de anul trecut. Mi-am dat seama că n-o să pot alerga 21km după o cursă în care am făcut 10km la un pace de vreo 06:50min/km. Întrebarea pe care mi-am pus-o atunci a fost: sub ce circumstanțe excepționale aș putea să fac de două ori acest antrenament în timpul aceleiași curse ca să termin 21km într-un timp onorabil?

Răspunsul nu l-am găsit nici după trei luni, timp în care am învățat destul de multe și am vindecat niște frustrări.

Însă problema la care mă gândeam cel mai mult, dincolo de aceste dezamăgiri, era ce o să fac în lunile care urmează: decembrie și ianuarie. Nu alergasem în viața mea pe asemenea temperaturi și îmi era teamă c-o să cedez și c-o să rămân blocată în casă vreo două luni, adică un timp suficient pentru a mă las și de sportul ăsta.

Am interiorizat mult povestea. Nu mi-am făcut un nou plan de antrenament, dar am continuat să ies la alergat mai mult ca să văd dacă ajung la o concluzie privind tot ce s-a întâmplat cu mine la finalul acestui 21k ratat. Așa au trecut cele două luni în care m-am vindecat de eșec și în care am realizat că indiferent de performanțele la care vreau să ajung, alergatul e un alt ritual care îmi aduce bucurie.

Ritualul

De fiecare dată când ies la alergat am un ritual. Înainte de a ieși pe ușă dau play unora dintre piesele mele preferate și încep încălzirea. Ca să fiu sinceră mai mult dansez decât să mă încălzesc, dar profit de orice ocazie pentru a-mi pune un zâmbet pe față. Apoi mă echipez și fredonez piesele cărora tocmai ce le-am pus stop. Concertez pe scară în timp ce cobor scările și ofer gratuit un spectacol nedorit bătrânilor mei vecini din bloc.

Tac imediat ce ies afară și simt frigul cum se chinuie să ajungă la piele. Și reușește pentru că tremur ușor. Încerc să mă încălzesc iar în pas alert în timp ce mă îndrept spre parc și privesc chipurile celor care se uită ciudat la mine. Odată ce trec de intersecție o ultimă scenă de comedie ce rula la mine în gânduri își pune singură pauză. Trebuie să încep să alerg! Îmi zic încet. Și recunosc că înainte de a porni ceasul am pentru cel puțin o fracțiune de secundă gândul să abandonez.

De ce îmi trebuie mie chinul ăsta? Mă cert iar cu și mai mult interes. Apoi dau drumul la ceas și imediat ce văd 1-ul dispărând de pe ecran picioarele instinctiv încep să alerge și eu vin după ele. Ca și frica mea care îmi repetă poezia: Tu n-o să poți să faci azi nimic. N-ai văzut în ce hal ești? Și inima pompează. Pompează stres și dușmănie. E o ură de sine, pentru că te simți. Corpul stă aiurea, îmbrăcămintea de pe tine e oribilă. Fața mai că nu se vede înfășurată-n haine. Fiecare pas e un simplu chin. De fiecare dată.

Ceea ce îmi spun însă când se instalează teama e să deschid folderul de fericire, acolo unde păstrez cele mai frumoase amintiri după cursele mele singură, în parc, unde îmi aplaudam performanțele în timp ce treceam imaginara linie de Finish. Cu un simplu click și știu exact ce am de făcut și mai ales unde vreau să ajung. Acolo, la finalul cursei, unde nu scot un zâmbet pentru cei ce mă privesc ciudat, ci pentru urâcioasa care zace-n mine.

Lecții învățate

  • Cunoaște-ți demonul

David Goggins vorbește despre asta în „Can’t Hurt Me” și anume că ai întotdeauna cu tine un demon pe care vrei să-l distrugi. Acest demon are multe forme și e diferit de la o persoană la cealaltă. Poate fi cineva pe care-l urăști, un sentiment sau o neputință. Important e să folosești toată această ură acumulată pentru „demonul” tău într-un fel prin care să-ți demonstrezi că ai mai multe de oferit și că indiferent de situație ești mai puternic decât orice sau oricine ți-ar face viața un coșmar.

  • Nu te mai compara cu ceilalți

Exercițiul ăsta e cel mai greu și nu cred că voi putea înceta să mă compar cu alții. Ce încerc să fac însă este să mă gândesc la micile victorii pe care le-am avut anul trecut și faptul că am reușit să alerg de la 3km la 10km e un exemplu. De asemenea faptul că a trecut un an și acest obicei a rămas cu mine. Încă ies de 3 ori pe săptămână la alergat și de fiecare dată cu aceeași plăcere fie ploaie, frig sau chiar zăpadă.

  • Construiește cu pași mici

În 2019 am început un nou antrenament pentru a alerga 21 de km. De data aceasta nu mă mai concentrez pe viteză și nu îmi impun să alerg cu un anumit pace. În schimb, îmi voi respecta exercițiile de intervale care vor lovi serios în confortul meu de până acum și drept să spun abia le aștept. Am atâta ură pentru ele și sunt gata s-o folosesc atunci când va fi momentul. Vreau să îmi cunosc mult mai bine corpul și sunt nerăbdătoare să văd de ce sunt în stare, însă mi-am promis că voi face asta treptat.

Concluzia

Cele mai frumoase momente din aceste două luni de alergat nu s-au întâmplat în IOR, ci la mine acasă, în Ploiești, pe pista din imaginea articolului. Am făcut o obișnuință din a mă întovărăși cu neputința, acel demon de care vorbește D. Goggins și am cărat echipamentul cu mine chiar și în weekendurile în care îi vizitam pe ai mei.

Coincidența face că tata s-a apucat de alergat undeva în noiembrie, iar într-una dintre duminicile înainte de călătoria în Marsilia, toată familia a ieșit cu el la alergat pentru a-l încuraja să se țină de acest obicei. Pentru mine a fost cea mai frumoasă cursă din an și cea care avea să încheie antrenamentul din 2018.

Cred că am avut foarte multe de învățat cu această încăpățânare a mea de a mă ține de alergat. Știu că nu e ceva deosebit în asta, nu e o știință nouă pe care am inventat-o eu în ultimul an, dar te face să te simți puțin mândru de tine. Și nu doar că îți oferă încrederea că poți reuși în tot ce ți-ai propus, ci și imboldul de care ai nevoie pentru când vrei să încerci ceva nou, pentru când simți că ai vrea să accepți o provocare nouă.

Dacă sunteți curioși ce am scris în restul jurnalelor mele de alergat, mai jos sunt linkurile în care povestesc cum s-au desfășurat toate cele 4 luni de antrenamente:

Voi continua să țin un jurnal al antrenamentului început pe 18 februarie 2019, însă anul acesta o să revin doar cu un singur articol – probabil destul de lung – despre ce am trăit până la FINISH.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *