Antrenament 21km – Octombrie

Este o surpriză pentru mine că am continuat să mă fac de râs cu antrenamentele mele și în luna octombrie, atât prin acest jurnal, cât și prin actualizările din Insta Story. Însă promisiunea e promisiune și probabil că nu m-aș fi gândit la o motivație mai bună să ies în fiecare săptămână la alergat, alta decât autoironia.

Reamintesc faptul că din luna august mi-am setat un plan de alergat cu ajutorul aplicației Map My Run care îmi spune că la final de noiembrie trebuie să fiu în stare să alerg 21 de km. Indiferent că voi reuși să celebrez sau nu atingerea acestor 21 de km, consider acest an un succes. 2018 a fost un an de test pentru mine, pentru că am făcut deopotrivă extrem de multe greșeli, dar am și învățat tot atât de mult în tentativa mea de a face din alergat un obicei sănătos. 

Printre greșeli se numără și faptul că nu am respectat mare parte din exercițiile propuse de aplicație și mă gândesc că am făcut asta pentru că mi-a fost teamă să recunosc că încă nu sunt în stare să le fac. Și ca să suplinesc lipsa obiectivelor reale, mi-am creat un obiectiv fantomă, îi spun așa pentru că mă însoțește și acum în timpul alergărilor, cu toate că eu am decis că renunț la el. Cei care ați urmărit jurnalul antrenamentelor, probabil știți deja că acest obiectiv este să alerg 5 km în 30 de minute.

Nu cred că e ceva de neatins pentru mine, doar că între timp am realizat că există căi mai bune de ajunge acolo, altele decât cele încercate până acum. Și cu toate că nu am alergat la fel de mult ca în Septembrie, mi-am petrecut luna asta documentându-mă despre cum aș putea să îmi îmbunătățesc viteza și ce aș putea să testez în timpul alergărilor pentru a rezista efortului.

Peste toate, octombrie marchează predarea mea în fața aplicației și respectarea pe cât posibil a indicațiilor de acolo.

6 octombrie

  • Distanță: 8.24km
  • Durată: 1:00:24
  • Viteza: 7:29 min/km
  • Interval la min. 20 cu pace de 7:02 min/km

Antrenamentul era programat pentru vineri seară, însă m-am gândit că mă trezesc sâmbătă de dimineața cu forțe proaspete pentru a alerga 8 km. Eram atât de entuziasmată că nici nu am băgat de seamă intervalul menționat în app. Dat fiind că nu am apucat să scriu în jurnal încă de la începutul lunii, ceea ce îmi amintesc din acest antrenament este că era o dimineață superbă în parcul IOR, iar eu părea mai pregătită ca oricând să alerg toți acești 8 km. Din păcate, m-am oprit brusc la km 7 când a revenit în forță coșmarul despre care tot am scris în ultima perioadă – durerea necruțătoare din partea dreaptă, fix sub coaste.

Rezultat: 7:27 km, 00:54:26 timp & 07:29 min/km pace

8 – 14 octombrie

În această săptămână am alergat doar de două ori și deplorabil de fiecare dată. Țin în continuare să dau vina pe oboseală. De aici și lipsa de concentrare. Aplicația îmi spunea că trebuie să am două alergări ușoare, cu un pace 07:29 min/km, iar ca distanță să nu trec de 4.12 km pentru a mă pregăti de adevărata provocare și anume să închei săptămâna cu o alergare de 8.24 km, iar pe parcurs să bag din nou un interval. În cazul primelor două am încercat să fiu războinică și să încerc să îmi ating obiectivul de viteză, însă s-a dovedit că am alergat chiar mai încet. Pace-ul meu a fost undeva la 07:10 min/km, ceea ce nu pot să accept în acest stadiu al antrenamentelor. Trebuie să recunosc că aceste două alergări mi-au creat puțină frustrare, dar sunt conștientă că nu am calculat foarte bine planul acestei săptămâni și că nu m-am odihnit suficient.

Am sărit peste ultima alergare și am plecat într-o scurtă vacanță la munte. Din această excursie m-am întors cu un articol despre o vizită neașteptată dar extrem de plăcută la Castelul Poenari.

16 octombrie

A fost ca o gură de aer proaspăt această detașare de oraș și de rutină. Am uitat de frustrarea ultimelor alergări și abia așteptam să ies în parc la întoarcerea acasă. Din nou am două alergări ușoare și una lungă, la final de săptămână. Pentru prima alergare, cu toate că distanța a fost de 4.12km, mi-am propus totuși să fac mai mult, gândindu-mă că nu voi putea să ies chiar de trei ori la alergat nici săptămâna aceasta. Am scos un pace pe care eu îl consider că mă reprezintă în acest stadiu al antrenamentelor și anume 06:53 min/km. Chiar nu m-ar deranja să continui la această viteză, dar să rămân aici pentru a lucra mai departe cu puțin mai multă încredere. Și știu și ce am de făcut.

20 octombrie

Planul era să alerg puțin peste 8 km, doar că am capitulat fizic după 5.54 km. Îmi pare rău de cursa asta pentru că în mintea mea eram pregătită să alerg distanța lungă, programată azi, însă nu mi-am reglat suficient de bine respirația și iar s-a instalat coșmarul. Oare când o să scap de durerea asta? Cred că am tras în plămâni tot aerul din parc, dar tot n-a încetat să mă doară, așa că am oprit ceasul și am plecat ca un soldat frânt spre casă.

22 octombrie

Graficul care dă și imaginea acestui jurnal reprezintă tabloul lunii octombrie și una dintre cele mai bine gândite alergări pe care le-am avut în aceste 8 luni de „antrenamente” (am pus intre ghilimele pentru că multe dintre alergări nu sunt propriu-zis niște antrenamente, ci niște încercări eșuate de a pune un picior în fața celuilalt). În această seară, sper și cred că într-un final am înțeles măcar puțin ce înseamnă să alergi, pentru că am avut mereu în gând că o să simt atunci când e ce trebuie. Și în seara asta chiar a fost. Admit că am o urmă de îndoială, pentru că îmi doresc să nu fi fost doar de la faptul că m-am odihnit și prin odihnit înțeleg că am dormit suficient cât să mă simt în formă și să forțez pace-ul.

Cu 07:03 min/km pace închei acest jurnal din octombrie. După alergarea din seara asta chiar nu mai pot să spun că sunt dezamăgită de cele șapte alergări pe care le-am avut în total. Ce e important e că m-au adus într-un punct în care mă simt pregătită să îmbrățișez acest obicei cu mare drag și că în niciun caz nu voi renunța să alerg.

Ce am realizat în octombrie:

O altă realizarea a acestei luni a fost conștientizarea că eșecurile mele sunt cauzate și de lipsa de somn. Înainte obișnuiam să dau vina pe oboseala de la job și ajungeam să îmi caut scuze pentru ca într-un final să nu mai ies la alergat. Încă mă simt prost din cauza asta. Treptat mi-am dat seama că nu era despre job, ci despre somn, mai bine zis, lipsa lui. Prin urmare, o să prioritizez acest aspect ca să am parte de mai multă odihnă. De principiu, dat fiind că mereu mă trezesc la 6 am, încerc să mă pun în pat pe la 22:30 cel târziu. Iar pentru a avea o cât mai evidență a somnului, o să adorm cu smartwatchul – ceea ce nu făceam înainte – și o să îmi setez o alarmă la 22:15 astfel încât să îmi aduc aminte că trebuie să fiu în pat la 22:30. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *