Teoria timpului pierdut

teoria timpului pierdut

E o perioadă în care bloggerii revizuiesc ce seriale au văzut anul anterior. Am mai povestit aici părți din filmul „Elena renunță la seriale tv”, însă 2017 iar m-a găsit holbându-mă la câteva producții. My one and only „Game of Thrones”, „Fargo” – cel cu Ewan McGreogor în dublu rol, my precious „Homeland”, „Shameless” pe care l-am abondonat chiar în mijlocul sezonului 4. „Outlander” – telenovela mea bazată pe cărțile Dianei Gabaldon, „House of Cards” care nu o să mai intre pe listă fără Kevin Spacey, „Narcos” la care m-am uitat printre picături și nu l-am terminat, așa am văzut de fapt și ceva din „Modern Family”. Genialul „Black Mirror” la care nu am putut rezista și, la polul opus, fantasy-ul meu preferat – „Supernatural”.

2017 a venit și cu noutăți. „Taboo” revine în 2018 cu sezonul doi și deja mă gândesc cum voi rata eu opt episoade frumoase cu Tom Hardy. „Mindhunter” e ușor de șters din listă anul acesta, întrucât pare genul de serial la care te uiți doar pentru primul sezon, așa cum s-a întâmplat și cu „True Detective”. În aceeași categorie aș băga „Top of the Lake”, serialul datorită căruia Elisabeth Moss a luat primul său Glob de Aur. Tot ea joacă în serialul anului, cel despre care toată lumea nu se mai oprește din vorbit, „The Handmaid’s Tale”. Am încercat să îl văd, însă părerea mea e că cel mai bine ar fi să citiți cartea lui Atwood, pentru că acele pagini sunt suficiente pentru cât ar trebui să se vorbească vreodată despre această ficțiune.

În 2018 voi tăia tot de pe listă, cu excepția „Supernatural” la care voi continua să mă uit pentru a termina toate episoadele din sezonul 13 și pentru a-mi lua adio ca un fan adevărat.

Sunt sigură că și voi sunteți de acord că de la „Breaking Bad” încoace s-a dat startul competiției între cine a venit cu cea mai bună idee de serial. Și e adevărat că toate sunt foarte bune, însă mi-am pus întrebarea: „Ce am învățat eu din asta?”. Pentru că dincolo de toate ratingurile și topurile din capul meu, cert e că nu mi-au adus vreun beneficiu. Și am continuat să mă gândesc la asta ajungând la patru concluzii pentru care nu ar mai trebui să deschid laptopul cu scopul de a urmări un episod.

Din ce îmi aduc aminte, singurele ocazii în care serialele sunt parte din ceva, în afară de acel timp liber pierdut în fața laptopului, sunt discuțiile cu prietenii la o bere. Dar sunt singură că ne-am putea lipsi de acest subiect cu desăvârșire.

In loc să urmăresc 5 episoade într-o săptămână, aș prefera să văd un film pe săptămână. Sunt atâtea filme bune pe care nu le-am văzut și eu îmi pierd timpul cu niște producții fără substanță. Filmele – vorbind aici de filmele bune – prezintă o poveste concentrată care e mult mai ușor de reținut decât ceea ce te distrează pentru 20 sau 50 de minute. Un episod dintr-un serial e ca o doză de entertainment, când s-a epuizat nu rămâi de fapt cu nimic, pe când un film bun poate rămâne cu tine câteva zile și fără să sune pompos, ar putea să ofere o temă de gândit. Află mai multe în articolul despre primul meu film al lui Nikita Mikhalkov.

O vreme m-am păcălit cu ideea că uitându-mă la seriale îmi rezerv dreptul de a-mi încărca bateriile și de a mă relaxa timp de o oră sau două. Probată pe propria piele, teoria timpului pierdut – the wasting time theory – care circulă pe net în tot soiul de articole – nu funcționează așa. Nu cred că poți defini un timp pentru odihnă în fața calculatorului de acasă după cele zece ore petrecute în fața calculatorului de la muncă.

Partea bună e sunt atât de multe și simple variante de a te bucura într-adevăr de acest timp pierdut, încât nu ai ști ce să faci mai întâi. Putem să începem de la a vedea un film pe săptămână, la a face sport – mers la înot sau la sală, crossfit și tot ce mai există pe zona asta, la a învăța să gătești, la a dormi, la a citi, la ieșit cu prietenii în oraș. Pe scurt, orice ai dori. Chiar și lenea, adică odihnă în pat ascultând un podcast sau fără podcast, cu muzică sau fără muzică. Orice.

Dacă se tot vorbește de rezoluții și sper să nu fie doar de la atmosfera din această perioadă, anul 2018 va fi un an al împlinirii promisiunilor cu mine însămi. Prima dintre acestea fiind să nu îmi mai pierd timpul cu activități care nu îmi aduc un beneficiu concret.

Înțeleg importanța timpului pierdut ca o trecere de la oboseală la energie. Iar de aici mai e un pas mic spre a fi fericit cu tine însăți și cu ceea ce faci.

Și ca să îmi ofer un imbold în tot ce mi-am propus mi-am instalat Netflix. În cele trei săptămâni de când se află deja pe toate dispozitivele din casă, am văzut în total două filme și câteva episoade din „Friends” de dragul nopților pierdute prin facultate. Nu aș vrea să închei însă fără să subliniez faptul că nu sunt omul extremelor, țin să gust din toate câte îmi oferă viața și că fiecare știe cel mai bine ce funcționează pentru sine.

One thought on “Teoria timpului pierdut

  1. Pingback: De asta imi place Netflix |

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *