elena pelmus

Weekendul ăsta am participat la primul meu teambuilding. Am fost la Buşteni împreună cu echipa. Înainte de a pleca, aveam două idei despre ce înseamnă un teambuilding. Unii specialişti spun că angajaţii trebuie lăsaţi să se organizeze cum vor pentru a ajunge la acel nivel de unitate, acesta fiind şi scopul teambuildingului. O altă părere şi cea cu care eu eram de acord e că o echipă, pentru a ajunge să dea randament la muncă, are nevoie de jocuri programate, de un consultant care să le coordoneze programele.

În continuare am convingerea că prima soluţie e una eficientă, dar eu aş aplica-o atunci când vreau să consolidez o echipă nouă, abia formată. Pe când în cazul nostru, în afară de mine, toţi colegii mei au mai participat la teambuildinguri împreună, aşa că cea de-a doua variantă pare mai plauzibilă aici.

Nu numai că a fost primul meu teambuilding, dar a fost şi prima mea urcare pe munte. Cu o parte din colegii mei am mers pe traseul Jepii Mari până la Canton. Cabana care se află acolo se poate vedea şi de jos din oraş. Ruşinos din partea mea e că mi-am dat seama de acest lucru abia după ce am făcut traseul.

Când eşti pe munte, obosit şi înconjurat de stâncile acela imense parcă poţi să pipăi orice minut care trece. Ai un control absolut asupra corpului şi poţi fi doborât chiar de propria neglijenţă. Senzaţiile care te încearcă sunt de fapt nişte probe psihice, iar cea mai grea luptă e în fapt cu tine însuţi indiferent dacă eşti cu cineva sau singur.

Poza de mai sus mi-a adus aminte de Buşteni, unde nu mai fusesem de vreo 2-3 ani. Dimineaţa, când am ieşit în curtea vilei, să-mi beau cafeaua, am văzut muntele care parcă îmi spunea: “Bună dimineaţa”. Plăcut mod de a-ţi bea cafeaua în fiecare zi. Aici i-aş duce pe publicitarii care fac reclamă la cafea.