Zece zile în Creta nu sunt suficiente ca să explorezi insula, dar am vizitat destul de multe plaje ca să te las cu o minimă impresie despre ce ai putea să faci și tu, în caz că plănuiești o vizită pe cont propriu.
În zece zile am vizitat cel puțin 18 plaje, am avut trei cazări, în trei zone diferite ale insulei și am făcut aproape 1000 de km cu mașina.
Rethimno
De la aeroport am plecat direct spre cazare. Am petrecut primele trei nopți într-o casă din centrul istoric al orășelului Rethimno. Văzut de sus, orășelul pare desprins dintr-o vedere. Aduce mai degrabă a Italia cu străduțele înghesuite unde terasele se desfășoară de-a lungul zidurilor vechi. E plin de turiști, doar că partea mai nouă a orașului preia foarte mult din forfota și gălăgia care altfel s-ar fi resimțit și pe strada unde ne-am cazat noi.
Ca orice alt turist proaspăt sosit în Grecia salivam doar gândindu-ne la ce bunătăți o să mâncăm. Centrul istoric e plin de restaurante care mai de care mai deosebite, așa că uneori ți-e aproape imposibil să alegi unde să mănânci. În prima zi ne-am oprit la Taverna Stravos, unde am făcut cunoștință cu un obicei pe care-l au restaurantele în general în Creta și anume ca la finalul mesei să-ți aducă un desert din partea casei. Pepene am primit cel mai des și obligatoriu raki.
După vreo oră și jumătate petrecută la masă, cu burțile pline de pește, de musaca și cu capul amețit de la raki, am fost să facem o baie, prima noastră baie în mare. Pe plaja Rethymnon ne-a găsit apusul, aproape beți de oboseală, dar puțin mai fericiți.
Acum că rememorez toate plajele pe care le-am văzut drept să-ți spun mă uit pe listă dar nu mi le amintesc pe toate. Deși n-a fost plajă care să nu-mi ofere o oarecare plăcere, cu așa o diversitate, n-ai cum să nu te apuci în mintea ta să-ți faci un clasament.
În această primă parte a maratonului nostru de plaje, m-am simțit cel mai în largul meu peplaja Koutalas. Mult spus plajă, Koutalas este un golf suficient de lat cât să lase două bucăți mari de stâncă să se certe de la distanță. Nivelul apei este scăzut dar abia dacă poți să stai în picioare din cauza pietrelor și pietricelelor care dau o culoare unică apei înspre mal. Dacă ai și un snorkel la tine, e suficient să simți c-ai intrat, fără jenă, într-un acvariu cu pești.
Plaja Spilies a fost pentru mine a doua cea mai frumoasă plajă din această zonă a insulei. De data asta, pietricele colorate formau plaja și îți ofereau o experiență senzorială extraordinară dacă preferai să mergi desculț ca mine. De Spilies îmi aduc bine aminte datorită coloritului stâncilor care formau parcă niște ziduri protectoare în contrast cu apa învolburată, de un albastru unic. Dacă nu te grăbești ca noi, poți chiar să petreci mai bine de oră plimbându-te pe stânci și admirând marea.
Cum te întorci spre Heraklion dai de plaja Bali care e foarte apreciată. Pentru mine n-a fost vreo descoperire importantă. E o plajă foarte mică, dar cu foarte multe recenzii pe Google Maps. În caz că te afli în zonă, poți să cobori câțiva metri din șoseaua principală ca să faci o baie în mare și apoi să-ți continui drumul.
Evident că am vizitat și plaje care nu aveau nici nisip roz, nici denumirea vreunei stațiuni exotice, dar unde ne-am simțit destul de bine. Genul de loc care-ți oferă un peisaj clasic, liniștit, cât să-ți tragi sufletul cu o lectură sau să vorbești la telefon, sorbind dintr-un Freddo.
Plakias
După trei nopți în superba casă din Rethimno, am plecat spre Plakias. Am plecat cu inima îndoită, pentru că puteam presupune că o asemenea cazare n-o să mai întâlnim. Și chiar dacă n-am avut încă o cazare la fel de frumoasă, eu zic c-au compensat detașat peisajele din această parte a insulei. Dacă ar fi să mă întorc în Creta, aș alege partea sudică și nu doar pentru porțiunea aia celebră cu palmieri, ci pentru peisaje, pentru drumeții și plajele care sunt cu mult mai frumoase, în opinia mea, decât popularele Balos sau Elafonisi.
Bine ai venit, așadar, în cea mai frumoasă parte a insulei! Doar ca să ajungi aici ai parte de un peisaj care-ți taie răsuflarea. Ascunsă într-o vale unde ajungi cu ceva emoții de la drumul care parcurge marginea unei prăpăstii, Plakias pare o stațiune improvizată. Localnicii, puțin la număr, s-au trezit probabil cu câțiva turiști pe cap și au zis că ar fi bine să deschidă câteva restaurante și unități de cazare pentru cei care au îndrăznit să ajungă totuși până acolo. Ori tocmai aspectul ăsta cam nefinisat, pe alocuri neglijent mi-a plăcut foarte mult.
Plaja Plakias este un tablou viu. Este genul de loc care o să te urmărească pentru totdeauna, pentru că n-ai cum să-ți scoți din cap măiestria cu care natura a sculptat aici o plajă atât de generoasă și de frumoasă. Iar dacă o să îndrăznești să parcurgi măcar un sfert din imensa plajă, mai ales după ce ai mâncat peste drum la Antoni o dorada imensă și câteva felii de pepene la desert, la un moment dat, o să vrei să intri în mare doar ca să te odihnești puțin.
O altă plajă care m-a impresionat foarte mult e Kalypso. Plaja poartă denumirea resortului construit în stâncă și, la fel ca în epopee, reușește să te cucerească până în punctul în care nu mai vrei să pleci. Fără a fi un personaj mitologic, aici ai ocazia să te simți măcar pentru câteva ore în pielea lui Odisseu, răsfățat de mrejele lui Calypso. Aflată în „curtea” acestui resort spectaculos trebuie să fii cel mai norocos om de pe planetă ca să prinzi un șezlong la amiază atunci când am ajuns noi. Dat fiind că eram doar în trecere n-am prea băgat de seamă să vânăm un șezlong și ne-am pus direct pe explorat. Am înotat cu peștii până ne-am plictisit și apoi am urcat câteva trepte până pe acoperișul stâncii de unde poți vedea aceeași mare albastră întinzându-se cât vezi cu ochii.
A doua zi, primul obiectiv pe listă a fost superba Preveli. Acea pădure de palmieri de la Preveli este un colț desprins din Rai. După o drumeție scurtă de vreo 20 de minute, am ajuns în jur de 12 când, spre surprinderea mea, încă mai găseai un loc la umbră, printre copaci. Două ore mai târziu, grupuri de turiști continuau să vină până când s-a umplut bucățica de plajă din fața deltei, iar oamenii stăteau chiar și fără umbrelă sub un soare năucitor. Sigur, plimbarea printre palmieri este o destinație în sine la Preveli, dar dacă știam că delta se continuă cu un traseu printre stânci, atunci mi-ar fi plăcut să ajung ceva mai devreme ca să văd până unde pot să înaintez. Pe alocuri întâlnești piscine mici în râu și e plăcut să-ți odihnești picioarele în apă rece sau să stai pur și simplu și să asculți apa cum curge.
Dintre următoarele două plaje pe care le-am vizitat, Skinaria și Ammoudi, cred că cea din urmă a fost specială. A fost și prima plajă mixtă pe care am întâlnit-o vreodată. Nu știai care dintre noi erau intruși, cei cu costume pe ei sau cei dezbrăcați complet. În cele din urmă ne-am integrat dar nu ne puteam abține de la a ne mustăci ca niște copii de grădiniță. Era haios, ce-i drept să împarți plaja cu nudiști. Sper doar că ei s-au simțit puțin mai bine ca noi. Cu toate că dacă-ți luai o Corona de la bar și încercai să privești apusul și doar atât, te puteai declara, îmbrăcat fiind, un om fericit.
Seara am mâncat la restaurantul unei basarabene. Nu-mi amintesc să fi plecat cu o amintire deosebită de acolo. În schimb, restaurantul meu preferat, se ascundea în Plakias și am fost să mâncăm seara următoare. Sirocco este un alt loc de unde poți vedea apusul în mare în timp ce mănânci niște peștiuc prăjit. Din nefericire, noi prindeam întunericul de fiecare dată când cinam, așa că m-am mulțumit cu coloritul din farfurii și din pahare.
Înainte de a mânca barbunii ăia prăjiți de la Sirocco, pe zi am făcut o excursie la Samaria George. Nu știu cât de mult le-a plăcut ideea colegilor mei de drumeție, dat fiind că nu e tocmai plăcut să mergi prin soare doar ca să mai schimbi peisajul, dar eu îți recomand să vii aici special pentru asta. Și eventual ceva mai devreme ca să poți face tot traseul. Pe noi ne-au oprit puțin deasupra Iron Gates, întrucât e un parc supravegheat, nimeni nu rămâne pe munte după ora 16:00 din câte îmi amintesc. Mă rog, mult spus munte, dar îmi imaginez ca după primul punct de alimentare, începe o urcare mai serioasă decât avusesem noi parte până acolo.
Chania
Următoarele și ultimele trei nopți le-am petrecut în Chania. În prima seară am fost să vizităm centrul vechi în căutarea unui restaurant. Un obiectiv atât de simplu, dar aproape imposibil de atins în aglomerația care ne-a întâmpinat în centru. Dacă stau bine să mă gândesc, perioada petrecută în partea aceasta de insulă mi s-a părut o tentativă permanentă de a mă strecura printre oameni, de a prinde un loc. Iar excursia la Balos a fost apogeul acestui efort. Înghesuiți printre zeci de oameni care vânau și ei un loc pe barcă, am rugat pe cineva dacă ar fi în regulă să ne privească cum mâncăm.
Pentru a ajunge la Balos ai de ales între a lua barca cu zeci de oameni flămânzi sau să mergi cu mașina cu vreo 30 de km/h, pe un drum neasfaltat. Iar din parcare până la plajă să parcurgi un alt traseu, pe jos, de vreo 20 de minute.
Noi nu aveam cum să mergem cu mașina, pentru că probabil asta am fi ales, dar să zicem că a fost interesant și așa. După agitația de la Balos, ne-am odihnit la Falasarna, o plajă ascunsă între bazine legumicole și livezi. Am stat acolo până când n-am mai văzut soarele pe cer și am fost să mâncăm într-un sătuc ascuns în beznă, pitit pe un deal cu livezi de măslini. După ce am condus ușor timorați că am putea avea o destinație fatidică în acest loc uitat de lume, am parcat mașina într-un loc și mai obscur. Se lăsase un întuneric atât de dens că stelele de pe cer parcă înfloriseră.
Gramboussa e o invitație în grădina lui Bahus. În caz că te întrebi, în acest restaurant ascuns de lume, n-am găsit masă liberă. Chelnerul ne-a invitat în schimb să mergem la barul din grădină pentru un pahar de vin, urmând să ne anunțe când se eliberează o masă. Inițial am crezut că e o glumă și că nu vrea să ne primească, dat fiind că după o zi în care ne-a bătut soarele grav, arătam de parcă aveam nevoie urgentă de un duș, nu de mâncare. Cu părul lipit de cap de la sare și cu fețele arse, a fost nevoie de doar câteva guri de vin ca să trecem peste cum arătam. Cu burțile pline, prea obosiți ca să ne mai suportăm între noi, ne-am petrecut drumul până la cazare ba râzând isteric, ba într-o tăcere lungă.
Elafonisi și Seitan Limani le-am făcut în aceeași zi. Am mers cel mai mult în ziua aia cu mașina doar cât să nu plecăm din Creta fără să le fi bifat pe ambele. Și, cred că între cele două, am mai fost pe o plajă foarte interesantă, stâncoasă, cu o pădurice aproape, unde fiecare mică adunare de copaci constituia o zonă aleasă unde puteai să te adăpostești de soare. Mi-ar fi plăcut să stăm mai mult acolo, dar nu regret că am ales să vizităm într-un ultim efort plaja cu capre. Înarmați cu alune, mai multe pentru capre ce-i drept și cu câteva doze de bere, am întâlnit pe Seitan Limani doar un cuplu de nemți. Eram contra cronometru, pentru că nu voiam să urcăm coasta spre parcare pe întuneric. Cu toate că eram mai obosiți ca niciodată în excursia asta, am înotat și ne-am distrat ca și cum aceea ar fi fost ultima baie în mare. A fost fantastic!
În ultima zi, înainte de a ne întoarce în Heraklion, am vizitat din nou centrul orașului, de data aceasta în plin soare. În afară de bucuria unei înghețate la cornet, am tras efectiv de noi să părem cât de cât entuziaști. Nu ne mai convenea nimic. Eram sătui de plajă, de pești, de soare, chiar și de noi.
Concluzie
Dacă după toate pozele astea, vrei și tu în Creta, recomandarea mea este să mergi și la plajele populare. Sigur, nisipul roz nu e atât de roz și, pe alocuri, e suficient de aglomerat cât să nu găsești un loc la umbră. Dacă în schimb îți plac plajele mai retrase, cred că până acum ți-ai dat seama că insula e ofertantă pentru orice ai avea în plan să faci.
Acum când mă gândesc la cele zece zile în Creta, mi se pare incredibil ce aventură am avut și anul ăsta în Grecia! A fost absolut încântător! La plecarea spre casă, cu o față de masă pe care unul dintre chelneri ne-a făcut-o cadou, ne-am promis că într-o zi o să ne reunim pentru o cină grecească. Întâmplarea face ca exact în aceeași perioadă eu să termin articolul despre Creta.