Thasos – vacanță în paradoxul recenziilor

Urmăream un documentar pe BBC Earth despre turismul sustenabil când mi-am adus aminte de ultima mea vacanță în Grecia. Prezentatorul, Simon Reeve, era pe un platou de stânci, lângă ocean, în timp ce vorbea despre cum pentru el turismul înseamnă să-ți asumi riscuri și să încerci lucruri care te scot din zona de confort. Imediat după aceea, l-am privit făcând scuba în Caraibe, vizibil înspăimântat, chiar și complet deghizat în costumul de scufundări, de un rechin mic care îi dădea târcoale. Am zâmbit la aceste imagini, rememorând scena din vacanța mea la mare, în care am reușit să-mi înving frica. 

Posibil să fi fost ultima zi de explorat plaje în Thasos când am ajuns la Giola Beach. Când am văzut cum se forțează marea să inunde această piscină naturală, lăsând parcă-n ciudă o perdea spumoasă pe stâncile care o blocau, mi-am zis că n-am cum să ratez așa ceva. 

O să sar.

Mi-am ales o înălțime potrivită de unde să mă arunc și mi-am proptit tălpile pe marginea diformă a piscinei cu ochii țintă la culoarea verde a apei de sub mine. Am simțit fiorul de frică pe șira spinării ca un tgv care se grăbește să străbată toate sinapsele și să dea semnalul că e timpul să fug de acolo. Am sărit cu brațele strânse la piept și cu picioarele ghemuite ca într-o poziție de somn. Nu știu cum de am reușit să mă echilibrez ca să mă asigur că picioarele o să atingă primele apa, dar parcă puteam să privesc din exterior cum mi se afunda corpul înspre fundul piscinei. Secundele în care am dispărut în această burtă de apă din sudul unei insule, undeva în Grecia, era tot ce mi-aș fi dorit de la vacanța asta. 

Corpul meu a fost în șoc până când mi-am revenit din euforie. În timp ce picioarele îmi tremurau necontrolat, simțeam cum mi se umple inima de mândrie. Făcusem ceva neimaginabil pentru fricoasa din mine și cel mai mult mi-a plăcut senzația aia de gol până când picioarele ating apa. Prima săritură a fost ca o injecție de adrenalină, iar următoarele au fost doar pentru a simți acel vid din nou și din nou. 

Giola Beach a fost o experiență unică pentru mine sau cel puțin așa am ales să fie, în ciuda faptului că, până să ajung aici, am fost avertizată că s-ar putea să fie doar o capcană turistică. Ceva ce fiecare turist care ajunge în Thasos trebuie să vadă și cam atât. Vezi tu, pentru mine, Giola n-o să rămână cu imaginea asta, pentru că asemeni lui Simon Reeve am decis – mă rog, el mai mult pentru bani – să trăiesc o realitate proprie, în care piscina asta naturală n-a mai fost doar o bifă dintr-un ghid turistic, ci unul dintre puținele locuri în care mi-am învins frica. 

Trăim într-un paradox al recenziilor, în care fiecare pas nou pe care îl facem în acest univers e ghidat de altcineva care a trecut la un moment dat pe acolo. Chiar și când Marte o să fie un teritoriu familiar, vom avea deja la dispoziție recenziile bogaților care au aterizat pe planetă înaintea noastră. Oriunde ai alege să mergi în vacanță astăzi, cineva cu nume și prenume, dar pe care nu-l cunoști, ți-a lăsat un bilețel pe Google Maps în care ți-a explicat ce o să vezi când ajungi și prietenește te-a informat că posibil n-o să-ți placă. 

Și înțeleg perfect această nevoie de împărtășire, pentru că la cum a devenit lumea de complexă, e firesc să luăm în calcul orice avertisment. Nu știu despre tine, dar eu n-aș vrea să trăiesc anxietăți până și-n vacanță. Dar stai! Asta se întâmplă deja… 

Mă gândeam, apropos de recenzii, că altfel ar fi fost scrisă povestea Scufiței Roșii dacă aceasta ar fi avut cu ea un smartphone, nu? Adică ar fi intrat pe Google ca să vadă recenziile despre pădurea pe care trebuie s-o traverseze în drum spre bunică-sa și ar fi citit așa: 

„Puțin cam întunecată pentru gustul meu, ba chiar mi s-a părut că am văzut un lup la un moment dat, deci să fiți cu mare băgare de seamă dacă vă aventurați prin pădure.”

Crezi că și-ar fi schimbat traseul sau ar fi luat-o la fugă ca să ajungă mai repede și astfel să evite pericolele? Nu știu ce destin diferit ar fi avut acum Scufița Roșie, dar eu am trăit tot timpul vacanței mele în Thasos cu aceste voci venite din ecran despre ce ar trebui să fac în continuare. M-am expus în mod deliberat acestor păreri venite de la necunoscuții care și-au împărtășit o părticică din existență pe Google Maps și i-am lăsat să-mi ghideze aproape întreaga călătorie pe insulă.  

Și o să încep cu cea mai frumoasă dintre destinațiile căutate pe Google Maps unde mi-am inventariat o parte dintre orașele pe care vreau să le vizitez la un moment dat, inclusiv ce mi-am propus să fac acolo, pe zile. Ce să-ți zic, am și eu hobby-urile mele!

Încă simt farmecul lunii care mă privea de deasupra unei stânci înțesate de măslini, în timp ce în jur se auzeau doar valurile mici ale mării. Plaja Fari a fost una dintre acele surprize pe care orice vacanță le scoate în mod expres la înaintare pentru a te impresiona. Două ore petrecute pe această plajă pustie, fără urmă de prezență umană, în afară de forma unui pescar pe care o puteam distinge în lumina apusului, au fost de ajuns pentru a înrăma vacanța asta în mintea mea pentru totdeauna. 

Tind să păstrez astfel de amintiri pentru mine sau să le împărtășesc cu tine aici, pentru că poate ți se pare distractiv să afli despre modurile tâmpite în care-mi petrec timpul uneori. Sigur o să mă crezi când spun că nu de multe ori mi se întâmplă să alimentez paradoxul recenziilor cu care trăim zilnic uitându-ne la ecranele telefoanelor mobile (nu știu de ce mai păstrez formularea asta, dar îmi place mult cum sună „telefon mobil”). Și, în apărarea mea, pentru că totuși m-am folosit cu nesaț de recenzii ca să știu ce să fac în vacanța din Thasos, am lăsat o singură părere pe Internet, absolut inutilă, dar băusem un pahar de vin (bine, două!) și mă simțeam încrezătoare că o să pot să scriu ceva inteligent. Ce a ieșit de fapt din tastatura telefonului meu? 

„Loved the food and the wine semi sweet was great. If you can, come and eat here.”

Exceptând partea cu vinul, un copil de clasa a patra ar fi putut să compună ceva mai bun ca mine. Acum cred că înțelegi de ce am îndoieli să scriu câte o recenzie, cu toate că restaurantul pe care l-am ales a fost rezultatul eforturilor altor oameni de a scrie că ce am mâncat eu a fost bun. Și să recunoaștem că de regulă suma recenziilor bune te atrage să mergi și să vezi despre ce e vorba. Cuvintele de mai sus, căci abia se pot numi recenzie, au fost mai mult de dragul familiei la care am mâncat în Limenaria. Bine, și pentru că scria pe bon! N-am putut să-i refuz, mai ales că musacaua pe care mi-am comandat-o avea scorțișoară, iar vinul a stat puțin la frigider, fix cum îmi place mie. Exact, numele meu e Elena și îmi place să beau vinul puțin rece, orice vin! Acum vreau să se deschidă cupola judecății, iar acest comentariu să primească doar o stea. Te rog să scrii că nu merită nici măcar o stea. 

Oricum, cred că într-un final, grupul nostru a răsplătit efortul umanității de a da câte una, două sau cinci stele tuturor locurilor vizitate în Thasos, prin insistențele unui prieten de a-și da cu părerea pe internet și a scrie obiectiv dar într-o proporție mare de subiectivism despre fiecare plajă pe care am fost. Nu știu dacă de la vin sau de la oboseală, dar ce-mi amintesc e că prietenul acesta al nostru avea drept sistem de catalogare a plajelor versul unei piese românești cântate de Nicola în anul 2000, unde cea mai slabă recenzie se limita la:

 „sunt pietre în apă, apa-i sărată” 

Cred că pot să înțeleg de ce ai lăsa recenzii unor plaje, când tot ce vezi în jur sunt doar plaje. Paradoxul recenziilor infirmă de fapt paradoxul alegerii. Cu cât un local are mai multe recenzii pozitive de patru sau cinci stele devine într-un fel o alegere evidentă ca următoarea destinație spre deosebire de o plajă care are și ea multe stele, dar de trei sau patru. Ăsta e de fapt farmecul recenziilor, că ne facem viața unii altora mai bună. Sau cel puțin încercăm. 

Azi poți să citești despre cum bucătarul a ajutat la desfundarea toaletei și mâine să vină altcineva în acel local să și să spună: „am mâncat un pește proaspăt aici și a fost foarte bun”. 

Dacă plajele sunt cam aceeași chestie: nisip și mare, catalogate și răscatalogate de oameni cu păreri, nu pot să nu mă întreb: dar cu cascadele ce avem? Adică de ce ar merita o cascadă trei stele? Pentru că nu e ca alte cascade văzute de tine – și dacă acesta e cazul – de ce ar fi? Pentru că se strânge multă lume s-o vadă? Și dacă da, e cascada de vină? Dincolo de faptul că cineva a acordat o stea unei cascade care probabil nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor, m-am uitat pe recenzii și nimeni n-a scris despre cum ajungi la cascadă, ceva ce ar fi fost poate util pentru unii dintre noi. Acum sigur te întrebi de ce n-o fac eu și îți spun doar atât: să te rătăcești pe un soare arzător, la trei după-amiaza, pe un drum de țară, în miros de capră, spre o cascadă care merită doar trei stele e doar parte din experiență. 

Bine, recunosc! Am plecat total nepregătită în această excursie, ceea ce nu-mi stă deloc în fire, pentru că mie îmi place să-mi fac temele, întotdeauna. Și, ce e mai rău, știam de cel puțin un an exact perioada în urma să ajung în Thasos și n-am deschis o pagină de Internet ca să mă consult cu vocile din ecran despre ce o să fac acolo. 

Poate că mi-am făcut un hobby din a sta pe Google Maps și a face posibile scenarii de vacanță, dar de data asta, tot ce mi-am dorit, a fost să dorm puțin mai mult ca de obicei. Am atins probabil nivelul meu maxim de lene și eu, care în vânătoarea de plaje în Bulgaria mi-am expus prietenii unor situații de viață și de moarte, am renunțat să-i mai conduc prin locuri suspicioase și în Grecia. Așa că vânătoarea de plaje din Thasos trebuia să fie un efort comun de căutare pe Google și cineva, la un moment dat, era nevoit să scoată telefonul și să pună veșnica întrebare: „Și acuma unde mergem?”, în timp ce toți ceilalți se simțeau ca și cum ar fi fost scoși în fața clasei cu lecția neînvățată. 

Doar că această lene cum îi spun eu, ne-a condus spre plaje greșite. Trebuie să spun că e absolut inacceptabil să confuzi Paralia Psili Ammos, o plajă cu doar 120 de recenzii, cu populara Psili Ammos, care are undeva la peste 4000 de recenzii pe Google Maps. A venit, așadar, rândul fiecăruia dintre noi să greșească în vacanță asta, dovedind încă o dată că inteligența încorporată în device nu e transmisibilă, doar că micile astea încurcături au făcut și din turneul ăsta de plaje un eveniment de neuitat.  

Dincolo de criteriile de selecție ale unor oameni, care pot fi mai mult sau mai puțin interesante, recenziile ajută. Poate că am ales un anumit restaurant pentru deserturile despre care se scria în recenzii, dar să nu aibă pentru noi, poate că limonada e doar un suc de lămâie și alte exemple de acest gen, dar n-a fost locație unde ceea ce am mâncat să nu fie foarte bun. E adevărat și faptul că pentru mine aproape fiecare masă a constat în salată grecească și musaca, dar am mai mâncat și niște penne cu somon la Simi unde mâncarea arăta în general senzațional, dar și niște carne bună la taverna Iatrou. Cred că trebuie doar să încerci lucruri, mai bune sau mai rele și, dacă vrei să ajungi în Thasos și toată lumea cu care vorbești pe Internet, dar nu numai, îți spune că grecii știu să facă cea mai bună friptură de ied sau miel, crede-i pe cuvânt și încearcă, pentru că s-ar putea să-ți placă. 

Cu toate acestea, nu pot să nu mă întreb, ipotetic, cum ar fi să ai o vacanță unde recenziile să nu conteze și nimeni să nu fie nevoit să se uite pe unde trebuie s-o luăm. Nu exagerez când îți spun că aș fi străbătut pe jos toată insula și m-aș fi oprit oriunde aveam chef sau mă duceau picioarele. Visez să fac asta odată, precum hipioții americani care aterizau doar cu un ghiozdan în spate în Asia și făceau cunoștință cu lumea prin reveria unui joint și goliciunea caldă a unor necunoscuți. Câtă gelozie pot să am pe spiritul ăsta liber! Urăsc efectiv niște oameni pe care nu-i cunosc pentru îndrăzneala de a călători ca să-și descopere sinele, în timp ce eu știu deja că toate fricile mele poartă numele de anxietate. Iată din start două informații cu care trebuie să-mi trăiesc restul vieții. Și de asta avem nevoie de planificare, pentru a simți că avem o oarecare libertate în a alege ce să facem. 

Poate că suntem o generație mai norocoasă, tocmai pentru că purtăm inteligența cu noi. O purtăm ca Sfântul Graal și, indiferent de cât a costat, ne comportăm ca și cum nimeni, dar nimeni nu mai are același device în buzunar. Doar că dincolo de un confort psihic, telefonul ajunge să omoare din start orice altă interacțiune sau experiență posibilă dintr-o vacanță. Creează distanță între tine și oamenii pe care ai venit să-i vizitezi. Se pune între tine și un peisaj pe care nu mai poți doar să-l privești. Trebuie să-l ai în ecranul telefonului de parcă vreodată o să-l mai vezi cu același interes ca fix în momentul în care ai făcut poza. Și e al naibii de greu să te înfrânezi din acest obicei. 

Recenziile sunt acolo ca să ne ofere o constantă validare că ceea ce facem e bine. Și ulterior să ne lăudăm că am făcut alegeri excepționale doar pentru că 4000 de oameni și-au dat cu părerea despre o plajă. Dar cine zice că 4000 de oameni au dreptate și de ce ratingurile fac dintr-un loc natural un obiectiv bun sau rău de vizitat? Poate chiar n-ar trebui să luăm atât de mult în serios părerile oamenilor și poate că n-ar trebui să fie obiectul vreunei dezbateri dacă pe termen lung nu ar crea frustrare. Excursia pe care am făcut-o în Napoli, în decembrie 2019, a fost grozavă din toate punctele de vedere, dar nu pot să nu neg faptul că încă mă gândesc la cum ar fi gustat pizza de la Gino e Toto Sorbillo și nu doar pentru că avea mii de recenzii bune, ci pentru că era atât de multă lume la coadă să intre în restaurant încât blocaseră o stradă întreagă.

Asta e de fapt o lecție de care mi-am amintit și în excursia asta, că recenziile în lumea reală înseamnă că oriunde e lume multă e un motiv suficient de bun ca să te întrebi ce e așa de bun acolo de toată lumea vrea o bucățică. Iar a doua lecție ar fi că indiferent ce zice lumea, încearcă să îți personalizezi vacanța și s-o transformi într-o experiență unică pentru tine. Ieși cât de puțin din zona de confort, încearcă lucruri noi, așa cum zice Simon Reeve. Fă greșeli și râzi de ele mai târziu așa ca mine. Pentru că atunci când toată lumea o să vrea o bucățică din Marte, tu o să-ți amintești câte vacanțe minunate ai făcut pe Terra când aveai doar un smartphone în buzunar.  

Câteva dintre nunațele de albastru pe care le-am întâlnit

Personajele care au făcut vacanța asta și mai simpatică

Și astea care n-or să înceteze să mă fascineze

Dacă ți-a plăcut articolul, m-aș bucura să-i dai un share!

2 thoughts on “Thasos – vacanță în paradoxul recenziilor

  1. Pingback: RECAP 2021 | Elena Pelmus

  2. Pingback: O idee despre curaj | Elena Pelmus

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *