Nu aveam de gând să scriu despre urcarea mea pe Vf. Moldoveanu, însă cartea lui Rick Hanson — „Creierul fericit” — m-a făcut să mă răzgândesc. Să-ți explic de ce.
Toți cei cu care am vorbit despre Moldoveanu îmi spuneau că e un traseu lung și pe alocuri dificil. Pe măsură ce primeam tot mai multe păreri, îmi doream și mai tare să ajung așa că am planificat urcarea pe 7 septembrie. Ceea ce s-a și întâmplat. Am împărtășit momentul cu prieteni foarte buni și a fost o experiență frumoasă.
Cu toate astea, eticheta pe care eu i-am dat-o acestui moment în mintea mea a fost una negativă. A rămas acolo ceva din stresul acelei zilei, o anxietate încârligată, o stare de nervozitate dată de cum am început ziua, o pasă proastă pe care culmea n-am lăsat-o pe munte, ci am târât-o cu mine înapoi în București a doua zi. Și lucrul ăsta chiar nu mă uimește! Pentru că fac asta des. Mă predau minții, în sensul că mă blochez într-o stare de teamă permanentă, fără să pot să revin în prezent și să mă bucur de ce trăiesc. Astfel că rețin doar ce se derulează negativ în mintea mea, nu părțile alea extraordinare de care tocmai ce am avut parte și pe care mi le-am dorit enorm.
În „Creierul fericit”, Rick Hanson vine cu o metodă care te ajută să asimilezi aspectele bune din viața ta și îți explică cum să le folosești atunci când te simți dărâmat, obosit, fără speranță, atunci când lucrurile nu funcționează așa cum ți-ai fi dorit tu. Metoda se cheamă HEAL și este un acronim de la pașii pe care să-i urmezi pentru a-ți schimba mentalul cu ajutorul gândurilor pozitive: Have a positive experience, Enrich it, Absorb it și Link positive and negative material.
Pentru cazurile în care trăiești și o experiență pozitivă, și una negativă, el vine cu o soluție simplă și anume:
„Păstrează-le pe amândouă în același timp poate ca pe două lucruri aflate simultan pe o scenă, lucrurile pozitive în față, sub lumina reflectoarelor, iar lucrurile negative ascunse undeva în părțile laterale ale scenei”.
Dacă ar fi să recreez traseul acelei zile, descopăr că am și multe amintiri frumoase. Cum ar fi noaptea aia când ne-am întors de pe traseu. Eram în mașină de mai bine de trei ore, pe un drum forestier, într-o beznă de neînchipuit, fără radio, doar cu muzica respirațiilor noastre, adulmecând orice gând care ne transporta într-un pat moale după o masă caldă. În această lentoare a lucrurilor, mi-a atras atenția, pe o porțiune descoperită de copaci, cerul plin de stele. Mi-am găsit puțin confort și siguranță admirând minute bune cerul înstelat. Era atât de plin și de măreț, că pe măsură ce mă uitam, mi se părea că se apropie de mine și că pot să ating orice stea vreau.
Apoi, dacă ar fi să mă gândesc la cum am început ziua, traseul către Vf. Moldoveanu nu-ți oferă mari satisfacții. Ba dimpotrivă! Întâi, drumul ăla denivelat până la Stâna lui Burnei este realmente un test de răbdare și te descurajează din fașă. La un moment dat, te și saturi să spui că „nu mai e mult”. Doar că vezi muntele undeva în fundal, răsărit așa ca o hologramă. E atât de frumos că n-ai cum să te întorci! Apoi, în ciuda părerilor laudative pe care le-am primit, traseul nu te provoacă la fel de mult ca Negoiu.
E acea mică porțiune, chiar înainte de a ajunge la vârf, în care vederea îți e obturată aproape complet. Nu mai vezi vârful pentru câteva secunde până când brusc ți se arată ca într-un joc de-a v-ați ascunselea. Aici erai, deci! Și simți în corp cum te cuprinde un val de bucurie, de împlinire și de recunoștință că ai ajuns până acolo. Ești înconjurat de munți, te simți singur, mic, aproape în pielea unei furnici, dar iubit de toată acea forță care trăiește să țină peisajul ăla superb în viață.
Hanson are o metaforă pentru când îți inunzi mintea cu gânduri pozitive, îi spune grădina cu flori. Ghici ce sunt gândurile negative din această grădină! Cum ar fi deci ca ori de câte ori vreau să-mi umplu sufletul cu ceva încântător, să mă pot transporta în curtea mea plină cu munți?
Moldoveanu nu a fost o experiență ușoară din prisma timpului neîndurător. Și dacă stau bine să mă gândesc, Negoiu a fost chiar necruțător din punctul ăsta de vedere. Riscam să înnoptăm pe munte la propriu, dar am trăit bucuria acelui moment cu fiecare por. Vreau totuși să fac memorabilă și experiența de pe Moldoveanu prin sfaturile lui Hanson și într-o zi să-i fac o nouă vizită și să ne împăcăm. De fapt să mă împac eu cu mine și să uit puțin din ce s-a petrecut în mintea mea pe 7 septembrie. Evident, pe un cu totul alt traseu și, să sperăm, cu o nouă eu.
În final
Realizez că viața e făcută din momente ambivalente. „Acu’ ți-e bine, acu’ ți-e rău”, cum ar zice bunică-mea. Si ca să fiu sinceră cu tine, nu prea cred în metoda lui Hanson, pentru că anxietatea, când se întâmplă, e foarte puternică. Nu-ți lasă nici măcar un vizor mic prin ușa de beton să vezi munții din curte. Ești blocat în minte cu toate că inspiri și expiri de atâtea ori că te plictisești.
Sigur că am deschis cartea lui Hanson cu gândul să-mi vindec anxietatea. S-o fac să dispară printr-o formulă magică, ori de câte ori îi simt prezența. Asemenea persoanelor care citesc horoscopul cu încrederea că ceva de acolo tot o să se adeverească. Realitatea e că trebuie să stai cu starea aia de disconfort până trece. Cartea asta, în schimb, vine în ajutorul tău după ce trece efectul anxietății. Te poate ghida să te gândești la lucrurile bune, să le asimilezi și să le lași să crească în suflet până când, la un moment dat, anxietatea își diminuează efectul tot mai mult.
O muncă ce necesită multă dăruire. Întrebarea e dacă sunt dispusă să încep să fac asta. Nu știu, încă mă gândesc. Momentan țin „Creierul fericit” pe birou ca pe un talisman care să alunge gândurile rele. Și apoi doar văzând-o, poate că o să-mi aduc aminte să mai tai din când în când din buruieni.