Ideea mea de libertate

books

Scriu foarte mult despre libertate de parcă ar fi mantra existenței mele. Mă raportez la acest cuvânt ca la o țintă absolută, deși poate pentru mulți e doar un alt cuvânt din dicționar. Pentru mine e ce tind să construiesc printr-un fel de a fi. Liber înseamnă pentru mine autentic. Înseamnă că deja dispun de un sistem intern de funcționare bazat pe principii și valori atât de bine definite, încât nimic ce vine din exterior să mă poată influența. Dar cred că știm cu toții că asta e foarte greu de obținut și nu c-o zic eu, că doar pentru asta s-au scris atâtea cărți de filozofie. Teoria e ușoară, dar practica ne omoară e o zicală. S-ar putea totuși să existe o cale mai ușoară înspre atingerea acestor țeluri înalte și cred că mi-a deschis puțin ochii în privința asta cartea lui Stephen Covey.

Cel care a avut experiența mai multor suferințe poate înfrunta cu o mai mare tărie problemele decât cel care nu a cunoscut nicio suferință. Din această perspectivă, un anumit grad de suferință poate fi o lecție bună în viață.

Dacă n-ai ști că acest citat îi aparține lui Dalai Lama, ai putea foarte bine să presupui că e revelația oricărui student care a avut curajul să meargă la toaleta din cămin într-o luni dimineață. Sigur, suferințele se clasifică și ele pe mai multe clase de intensitate. Eu scriu cu o oarecare ironie despre asta, pentru că mă aflu pe o poziție privilegiată. La mine suferințele se numesc doar frustrări.

Dacă cineva ar trebui să dețină dreptul de proprietate pe cuvântul „libertate” acela ar trebui să fie acordat, chiar și post mortem, lui Viktor Frankl. Sfatul meu pentru tine e următorul: dacă vrei să înțelegi cu adevărat despre ce e „Omul în căutarea sensului vieții” nu citi cartea lui direct, ci începe cu al doilea capitol din „Cele 7 Deprinderi ale Persoanelor Eficace”. O să ai o mai bună claritatea despre ce e cartea lui Frankl de fapt.

Covey îți traduce înțelesul acestei cărți pe care n-ai cum s-o digeri din prima, în primul rând din cauza încărcăturii emoționale. El spune că:

puteau să-l țină sub zăvoare, să-i maltrateze trupul după voia lor, însă Victor Frankl era o ființă conștientă, care putea privi ca un observator evenimentele în care era implicat. Identitatea sa fundamentală era intactă. Putea hotărî în forul său interior dacă toate aceste evenimente aveau să-l afecteze ori nu. Între ceea ce i se întâmpla – stimulul – și răspunsul său se afla libertatea sa, putea de a alege acest răspuns.

Tocmai pentru că povestea cutremurătoare a lui Frankl ar trebui să fie un exemplu, revin la ideea mea de libertate într-o vreme în care e foarte confortabil să te exprimi oricum ai vrea. Ce-mi dau eu seama din ce a mai scris și Covey e ca să ajungi la libertate trebuie mai întâi să treci niște hopuri care se situează între stimul și răspuns. Adică să faci niște alegeri. Din nou, instinctele primare ne determină uneori să nu gândim alegerile și ne grăbim să ciugulim orice ne face fericiți pe moment. Cam cum mă simt eu când mă înfometez aproape toată ziua și seara după ce mă înfrupt și sorb prima gură de vin, zic: „ce bine e să mănânci și să bei”.

Cartea lui Covey, prin exemplul lui Frankl și a altora care au trecut prin „împrejurări inimaginabil de degradante”, m-a învățat puterea proiecției. Eu pot să aleg să nu mă las influențată de stimuli dacă sistemul meu intern e foarte bine definit de principii și valori. Cine ajunge aici, bravo lui! Eu încă sunt la început cu tot acest proces. Deci se cheamă că ești proactiv, deci dispui de capacitatea de a fi răspunzător în general de acțiunile tale. Ești pe deplin conștient.

Nu ceea ce ni se întâmplă ne lezează, ci consimțământul nostru de a ne lăsa lezați de acele întâmplări.

Totuși ca să fii liber nu înseamnă doar setarea unor principii și valori după care să-ți ghidezi viața, dar e un început. Eu îmi dau seama că ține mult să te observi în anumite situații, să-ți notezi ceea ce observi și metodele prin care să corectezi ce nu-ți place la tine. Problema mea e că am foarte multe pe listă și am încercat să le iau pe rând dar e al naibii de greu. De asta scriu de fapt și n-aș fi putut să dau o mai bună definiție a scrisului din perspectiva asta, decât așa cum o face Covey. El zice:

Scrisul e o formă de activitate psiho-neuro-musculară care contribuie la unificarea și integrarea conștientului cu inconștientul. Scrisul distilează, disociază un întreg în părțile sale componente.

Așa că proiecțiile despre cum aș vrea să fie viața mea uneori ies la iveală când scriu. Și poate că nu pot să controlez tot ce vine asupra mea, dar am puterea să aleg cum să-mi fie viața când mă așez în fața laptopului și scriu.

Cele 7 Deprinderi ale Persoanelor Eficace e una dintre cărțile citite în Q4 al acestui an și e una dintre acele cărți revelatoare pentru mine.

Dacă ți-a plăcut articolul, m-aș bucura să-i dai un share!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.