Recomand oricui vrea sa se piarda in detalii, sa mearga in Sibiu. Nu am mai vazut pana acum un oras asupra caruia arhitectura sa lase o amprenta atat de armonioasa, oameni care sa aiba grija sa iti ofere nu un serviciu banal, ci o intreaga experienta si colturi care sa ascunda adevarate secrete culturale, asa cum se intampla in Sibiu. Tot pentru prima data in viata am simtit ca intr-un sfarsit nu am trait o vacanta impartita in clipe de relaxare si clipe de infulecat, dar in schimb am facut ceva util cu picioarele mele, plimbandu-ma pana la epuizare.
Marea ne-a fost mirarea despre oamenii de acolo chiar de la inceputul calatoriei. Am cautat cazare cu cateva ore inainte de plecare si am gasit la Pensiunea Fortuna pentru o singura noapte. Corina, receptionera de aici, a fost prima cea mai amabila persoana pe care am cunoscut-o in aceasta excursie. Cat despre camera unde am avut norocul sa innoptam si a doua zi, aceasta incapere era parca desprinsa din trecut si parea a fi apartinut unui poet sau unui artist retras.
Primul contact cu centrul Sibiului l-am avut chiar in seara sosirii noastre in oras, pentru ca potrivit descrierii facute de un prieten, atunci e cel mai potrivit moment de vizitare. Nu o sa il contrazic, pentru ca marea de oameni de care ne-am lovit la intrarea pe pietonal a venit ca o confirmare a intelepciunii sale de turist. De fapt, centrul Sibiului, insemnand Piata Mare si Piata Mica, nu este un simplu loc de adunare, ci mai degraba un centru din care te hranesti fizic si psihic.
Miresmele de prajituri, alune prajite, clatite si gulas te fac sa te opresti la orice butic inghesuit intre cladiri cu singurul scop de a te atrage intr-o alta lume. In fond, pentru asta eram acolo!
A doua zi eram pregatiti sa facem fata acestei lumi noi si sa plecam intr-o adevarata aventura de turisti, insa habar nu aveam noi cat de mare era Muzeul Satului Astra – primul obiectiv pe de hartie. Nu va pot spune ce fete aveam la iesirea de la muzeu, la 6 seara, dar stiu ca la 11 dimineata cand am intrat pe portile sale eram cei mai fericiti turisiti din cate am vazut. Pentru a va face o idee despre stadiul in care ajunsesem cu entuziasmul, imaginati-va doi insi care merg de la o casuta la alta de-a lungul a 42 de hectare. Apoi dati filmul pe repede inainte si undeva pe la mijlocul traseului veti da de noi imitandu-l pe Ed din desenul animat Ed, Edd n Eddy.
Chiar cand credeam ca ziua nu o sa se mai termine, am iesit eroic din acea capsula temporala si ne-am indreptat… unde credeti? Spre centru. Aici mi-ar fi placut sa am un ghid cu mine, pentru ca despre Podul Minciunilor nu auzisem pana atunci si cand am ajuns sa il vedem habar nu aveam ca este singurul pod din fonta in Romania, daca dam crezare a ce scrie pe Wikipedia. De oboseala, dar poate si din dragoste pentru acele locuri imi doream sa ma opintesc pe pietrele din Piata Mica si sa raman acolo ca o pisica mohorata, admirand ce a mai ramas frumos din viata mea: niste cladiri pe care nu le cunosc, dar e de ajuns sa le privesc de afara si sa ma simt mandra de mine si de tara in care locuiesc.
Pingback: Sibiu, daca vrei sa te pierzi in detalii III | Elena Pelmus Blog