Unul dintre episoadele mele preferate din Seinfeld se cheamă „The Pitch”. Iar scena preferată din acel episod e când George și Jerry discută înainte de a intra într-o întâlnire cu șefii NBC despre ideea unui nou serial la care aceștia s-au gândit. Brusc, George devine agitat și anxios cu privire la idee; că n-ar fi cea mai bună, că de ce a acceptat Jerry așa ceva și alte câteva aserțiuni existențiale, caracteristice personajului. Jerry, împăciuitor după cum îl știm, îi dă o replică relaxată de tipul „tot oameni sunt și ei”, la care George încheie foarte aprins cu:
„They are people with jobs, Jerry!”
E ironic faptul că un job pare să fie și scopul lui George pe tot parcursul serialului.
Acest „they are people with jobs” ieșit tocmai din vocea lui George are o însemnătate destul de mare atât pentru poantă în sine, cât și pentru personaj. Simpla întâlnire cu oamenii de la NBC este un fapt excepțional pentru George și ceea ce îl aduce cel mai aproape de obținerea unui job după foarte, foarte mult timp. Mai cred și că pentru el e o reamintire a dizgrației – una socială, desigur – de a nu avea un job, ceea ce i-a declanșat anxietatea în primă fază.
Dacă George ar fi citit totuși cartea lui GRAEBER și-ar fi înțeles poate puțin mai bine condiția. Adică mai bine un șomer împăcat, decât un angajat într-un un job fără noimă. Ori când Kramer îl întreabă: „Do you have any reason at all to get up in the morning?”, în loc de „I like to get the Daily News”, ar fi putut răspunde: „I don’t have a boss”.
După ce am citit-o, aproape de două ori, am ajuns la concluzia că GRAEBER a scris „Bullshit Jobs” pentru un tip ca George Costanza.
„According to a classical economic theory (…) „economy man” (…) is assumed to be motivated above all by a calculus of costs and benefits”.
Pornind deci de la presupunerea că ni s-ar oferi un job în care suntem foarte bine plătiți, dar în care am sta în majoritatea timpului degeaba, normal că am profita. Tocmai această prezumție mă face să cred că George se regăsește bine în câteva dintre exemplele oferite de autor.
Să ne aducem aminte de perioada în care George lucrează pentru Yankees. Dincolo de faptul că are un noroc chior să lucreze pentru echipa lui preferată de baseball, mai e și lăudat pentru lucruri pe care nu le face, ia foarte mulți bani și, tot o caracteristică lui, eșuează până și în tentativele de a fi concediat. Asemănător cu ceea ce i se întâmplă unui tip despre care aflăm din carte că încearcă din răsputeri să fie dat afară, ajungând până la a veni drogat la muncă și tot degeaba. Șefii lui își doreau ca el să fie acolo de fațadă.
Sigur că este grav ca cineva să recurgă la astfel de metode pentru a ieși dintr-o situație care nu doar că nu-i aduce nicio împlinire în viață, dar îl conduce spre autodistrugere. La fel cum sunt și exemplele din carte despre oamenii care renunță la o carieră într-un domeniu care-i pasionează pentru a-și putea acoperi datoriile din facultate sau pur și simplu pentru a duce un trai decent.
Cartea abundă de exemple aflate la poluri opuse în ceea ce privește relația oamenilor cu munca azi și nu numai. Poate crezi că ai auzit și tu suficient de multe exemple de joburi dintre cele mai ciudate, dar cartea asta o să te surprindă totuși. Scopul ei nu e desigur să îți arate care sunt joburile rele și joburile bune. Cred că ce face GRAEBER e să ne provoace să reflectăm puțin asupra motivului pentru care ne trezim să mergem la job în fiecare zi. Și îmi place întrebarea asta a lui:
„Is there any other reason a person might be doing this job other than the money?”
Eu am încercat să-mi răspund și parțial cred că mi-am fabricat o poveste despre importanța pe care mi-o dau într-un anumit context, care în acest caz se întâmplă să fie locul de muncă. Apoi e nevoie asta a mea de a mă face utilă fără neapărat să consider că mi s-a cerut asta. Practic totul e un construct, dar în imaginarul ăsta colectiv pe care-l trăim cu toții, mă atrage oportunitatea de a încerca lucruri, de a vedea cum iese un proiect sau altul. Motivația mea e dată, așadar, de învățare (despre domeniu, despre mine și despre alții) oricât de ipocrit sau privilegiat ar suna asta.
GRAEBER nu-și propune nici să ofere soluții sau rețete despre joburile perfecte. Ci vrea să dea o înțelegere holistică a modului în care a evoluat relația noastră cu munca. Partea mea preferată din cartea lui e capitolul 6 — „Why Do We as a Society Not Object to the Growth of Pointless Employment?” în care face diferența dintre „value” — costul unui kilogram de carne și „values” — family values, religious morality, political ideas.
În acest capitol, am întâlnit pentru prima oară această teorie cum că:
„The more your work helps and benefits others, and the more social value you create, the less you are likely to be paid for it”.
Din moment ce ai grijă de copii înseamnă că munca în sine e o gratificație. O teorie greu de acceptat atunci când o citești în cartea unui antropolog, dar ignorată de societatea în care trăim.
Concluzie
Cartea e scrisă pentru George, dar eu am citit-o aproape de două ori și asta pentru că prima dată mi s-a părut foarte grea și plictisitoare. A doua oară am descoperit că e de fapt foarte bună și că pune o întrebare validă:
„How have so many human reached the point where they accept even miserable, unnecessary work is actually morally superior to not work at all?”
Nu știu în familiile altora cum e, dar în cazul meu, dacă ar fi să ne întoarcem la valori și la ce înseamnă munca, cred că pot echivala răspunsul la această întrebare cu un alt citat din carte:
„To a large degree, needs are just other people’s expectations. If you don’t throw a proper party for your daughter, it would be a family disgrace”.
George, unul dintre personajele mult descrise în context familial, se revoltă împotriva valorilor familiale prin a munci să rămână șomer (cred că Seinfeld o zice într-un standup). Sigur că e o dependență dusă la extrem, comică. În lumea noastră, a privitorilor, există însă o nevoie de validare atât de puternică încât ne fabricăm, cum spuneam mai sus, tot felul de scenarii care să justifice prezența noastră zi de zi la job.
Atâta timp cât imaginarul ăsta funcționează pentru a ne asigura un trai decent, a învăța pe ici pe colo câteva lucruri despre noi și despre ceilalți, cred că suntem ok. Mai e totuși necesar să aruncăm o privire realistă asupra situației în care ne-am angrenat zi de zi, iar cartea lui GRAEBER e fix ce avem nevoie în acest sens. Dacă după ce facem această verificare cu noi înșine, totul pare să descurcă conform planului, atunci înseamnă că am făcut un schimb bun. Putem continua.