Clădiri care te primesc și clădiri care te țin departe

Arhitectura ar trebui să fie în primul rând funcțională, nu? Adică ar trebui să îndeplinească un rol funcțional bine definit, dat în special de tipul clădirii: bibliotecă, operă, moschee, stadion, aeroport, biserică, hotel etc. Apoi, ar trebui să fie integrată cât mai bine în peisajul deja existent. Această „integrare”, desigur, e ceea ce diferențiază într-un final un tip de arhitectură de altul. E perspectiva pe care cineva (arhitectul) o ia și o traduce în concept. De asta arhitectura e și operă de artă. 

Și știu că pare că mă învârt în cerc cu aceste explicații, dar uite ce mi se pare interesant la domeniul ăsta. Ai nevoie de două părți – partea inginerească și partea artistică – pentru a face ceva pentru oameni. Așa cum și clădirile oricât de vechi ar fi ele, după cum am învățat din recenta mea călătorie în Málaga, au două funcții ambivalente principale: prima ar fi să te primească, iar a doua să te țină departe. 

Și cine ar putea să-l primească cel mai bine pe om dacă nu chiar natura? Ca să continui analogiile din călătoria făcută în Andaluzia, primul exemplu care îmi vine în minte e traseul Caminito del Rey. Ghida noastră a fost o englezoaică stabilită în Spania, care face traseul acesta de 15 ani. Cu o păstaie cafenie în mână, ne-a oprit pe toți la un moment dat, pe la jumătatea traseului, să ne povestească despre locul în care ne-am petrecut după-amiaza împreună.

Nu-mi aduc aminte de cineva care să-mi fi vorbit despre natura cu atât de multă dragoste în priviri ca Rachel. Și cred că din același motiv a ținut să ne spună despre roșcovă, un fruct versatil și esențial pentru supraviețuirea noastră dacă omul n-ar cunoaște tot confortul modern de azi sau dacă în viitor ne vom trezi toți într-o arșiță insuportabilă. Incredibil câte lucruri se poate crea de la această păstaie urâtă. Făină, dulciuri de tot soiul, lichior, hrană pentru animale, ceai, pulbere cu efect terapeutic și, dacă îmi aduc eu bine aminte, chiar și cremă de corp. 

M-am uitat apoi pe internet să văd care-i treaba cu planta asta și într-adevăr le are pe toate: proteine, glucide, fibre, magneziu, calciu și caroten?! În plus, roșcovul poate supraviețui fără probleme în zone aride, iar lemnul său e un combustibil mai bun decât lemnul de măslin sau de stejar. Dincolo de ce am găsit pe Wikipedia, exemplele despre proprietățile nutritive ale acestei plante sunt nenumărate și sună atât de bine de parcă ar fi fake news. Cum de n-am știut despre asta până acum?!

Ghida noastră avea o admirație și pentru Rafael Benjumea, inginerul șef care a venit cu ideea construirii unei hidrocentrale în zonă și, dacă mă întrebi pe mine, un arhitect care a văzut potențialul de explorare, dincolo de funcționalitatea sa. Și asta e ceea ce își propun arhitecții să facă și anume să creeze spații care pot fi împărtășite în jurul unei comunități, că vorbim de turiști din toate colțurile lumii sau de locatarii unui bloc. În cazul Caminito del Rey, natura și ingineria s-au unit ca să ofere poate cel mai frumos spectacol din zonă. 

Nu știu să existe în Málaga clădiri excepționale, așa cum am văzut în Barcelona sau Lisabona, dar zona portuară e destul de nouă. Refăcută pentru plimbări lungi de-a lungul mării, te întâmpină câteva construcții care-ți atrag atenția, cum ar fi Paseo de la Pergola sau Centrul Pompidou deasupra căruia stă un gigant cub colorat, vizibil de peste tot. Cubul se vede și de pe una dintre cele mai vechi clădiri din oraș, Castelul Gibralfaro

Și aici voiam să ajung, la cea de-a doua funcție a arhitecturii și anume cea de a te ține departe.

Există clădiri publice unde accesul e garantat fie prin gratuitate, fie prin achiziționarea unui bilet. Dar există și clădirile private, intime, familiale sau cu acces exclusiv al căror scop este să izoleze un spațiu intim. Modul în care acest spațiu privat e creat diferă destul de mult de la o naționalitate la alta și îmi vin în minte aici doar țările pe care am avut ocazia să le vizitez. 

N-am cum să uit, spre exemplu, imaginea unei case de undeva din Belgia, cu un gărduleț mai mult decorativ și cu ferestre mari, prin care puteai să vezi cu ușurință în toiul beznei de după-amiază o familie luând cina fără perdelele trase. Ori pentru mine perdelele (trase) nu sunt un simplu element decorativ, ci o moștenire de familie. Aș îndrăzni să spun chiar o trăsătură pregnantă în cultura noastră care iese la suprafața la întâlnirea cu schimbarea sau cu cineva străin. Astfel de cutume nu se scot ușor, din păcate. Sunt închistate în privire, în rușine, într-un mic complex de inferioritate care, cel puțin în cazul meu, reies prin felul în care vorbesc, respir și merg. 

Mă întorc mai mult în timp ca să aduc aminte de rolul arhitecturii care ține (intrusul) departe. Ghidul din Málaga care ne-a povestit istoria pe scurt a orașului ne-a atras atenția asupra modului în care atât Gibralfaro cât și Alcazaba au fost construite. Forma zidurilor în zig-zag e un aspect arhitectural important nu doar prin noutatea de la acea vreme (secolul 14 și chiar mai devreme), cât și o dispunere strategică ce făcea dificilă, dacă nu imposibilă, cucerirea cetății prin escaladare. Asta până când monarhii spanioli au venit cu ideea să le taie de tot accesul arabilor (ultimii invadatori ai locului) la resurse, ca să-i lase să moară de foame, între ziduri și astfel să capituleze.

Mă gândeam, din postura de simplu beneficiar, la rolul arhitecturii în viața noastră pe drumul dintre Málaga și Gibraltar. Admiram casele care se înălțau pe coastă și mă gândeam că arhitectura curge cu omul. E parte din el prin sentimentele pe care le transmite: tristețe, liniște, bucurie, ca să numesc doar câteva dintre cele simple. Și nu cred că recunosc doar eu sacrul care se ascunde în fiecare bucățică turnată în forma unei case, sudoarea omului care se impregnează în structuri și trăiește acolo ca într-o suflare și vibrează prin prezența umană. Pentru că, în cele din urmă, arhitectura e un concept care, în accepțiune generală, folosește omului pentru binele comun. 

Ca tot ce există în natură de fapt, arhitectura devine o construcție infinită de forme diferite pe care le folosim înspre înfrumusețarea noastră în interior și-n afară. 

Dacă ți-a plăcut articolul, m-aș bucura să-i dai un share!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *