Carti Octombrie

Asta e luna în care mi-am propus să spun stop cărților de dezvoltare personală. Mi se luase de a mai primi încă un sfat în viață. Totodată, cu stativul de cărți pe birou, exact ca în meme-ul acela cu Phoebe care încearcă să-l învețe „franceza” pe Joey iar „I need to read the books I have” devine, prin traducere, „I need to buy new books”, îmi doream să găsesc o altă carte pe care s-o pun în vârf și care să îmi repornească entuziasmul pentru o poveste bună. Genul ăla de carte pentru care îți pare rău că se termină. Ironia face că de ce îmi era frică n-am scăpat și, cu toate că semnalele erau acolo, vizibile încă din titlu, împrumut o altă carte self-help cu inconștiența unui cititor amator care sapă după o lectură interesantă doar pentru a se trezi direct într-un coșmar.

Voi trece succint în revistă cărțile lunii octombrie ca fiind acele două cărți pe care le-am citit fără a avea în minte un scop anume. Din două alegeri, una e deliberat puerilă și mi se pare cu atât mai amuzant gestul meu, cu cât e vorba de cartea unui rebel notoriu pe numele său Russell Brand.

Povestea noului nume, Elena Ferrante

Elena Ferrante a scris genul ăla de poveste în fața căreia fie zici: „mă predau”, fie ai închis-o după doar câteva pagini spunând că nu ai timp de drame din astea. Din moment ce scriu despre deja a doua carte, e evident nu doar că m-am predat, ci și că mai vreau. E o poveste care dă dependență. E ca plăcerea unui viciu. E nerăbdarea amanților de a se revedea, ca să folosesc o comparație à la Liz Gilbert.

După „The Witcher”, asta ar fi a doua plăcere nevinovată pe care o încep în acest an. Dacă în povestea lui Sapkowski m-a atras să descopăr până unde ajunge construcția fantezistă a personajelor, la Ferrante mă încântă modul în care descrie cinematic fiecare scenă. Mă enervează atenția și meticulozitatea pe care o aduce în fiecare cadru. Plus faptul că personajele sale se nasc și vibrează pe străzile unuia dintre cele mai frumoase orașe din punctul meu de vedere, Napoli.

Îți spun, mai am câteva cărți de dezvoltare personală pe care vreau să le parcurg înainte de sfârșitul anului, dar după aceea mă arunc direct în mrejele acestor povești siropoase, cu nerușinarea unui cititor necopt și drept să îți spun abia aștept!

Recuperare, Russell Brand

Dacă l-ai ascultat vreodată pe Russell Brand vorbind, dar nu în rolurile sale, ci în podcasturi sau în interviuri, atunci imaginează-ți că scrie la fel de haotic precum vorbește. Sigur, e un pasionat, se vede, dar are un stil umoristico-filozofic pe care nu îl poți digera ușor. Eu am citit cartea în română și mi-a fost greu să îl înțeleg uneori, așa că în engleză îmi imaginez că ar fi aproape indescifrabil. Dacă mă întrebi de ce am împrumutat cartea asta, nu aș ști să îți dau un motiv anume. Pur și simplu mă săturasem de cărțile self-help și căutam ca în cazul cărților Elenei Ferrante sau ale lui Andrzej Sapkowski să mă distrez puțin, doar că în intenția mea de a scăpa măcar pentru o perioadă de astfel de cărți am dat de încă una.

Nu știu, am împrumutat-o cu speranță că dacă e vorba de Brand o să fie amuzantă sau ceva. Foarte rar am zâmbit în timpul lecturii și asta pentru că are o scriitură aiurită. Singurul capitol cel puțin interesant mi s-a părut acela în care naște iubita sa și am fost invidioasă pe el pentru modul în care a descris totul. Și cred că involuntar am preluat dorința asta de a povesti cât se poate de minuțios în jurnalele pe care le țin acum. În schimb, a fost o surpriză să descopăr că aceasta nu e nici de departe prima lui carte și că nebunul are vreo două memorii, o carte despre mentori și altele despre care mă întreb când naiba a avut timp să le scrie, având atât de multe personalități: actor, stand-uper, podcaster, scriitor. Cartea asta a ajutat totuși să îmi schimb ideea preconcepută că R. Brand joacă doar în comedii proaste. Apoi am încercat să îl ascult prin podcasturi, dar nu pot să îl urmăresc. Mă pierde foarte ușor și pe cât de charismatic e, pe atât e de greu de urmărit. Și poate că am mai învățat o lecție cu ocazia asta. Să nu mă mai iau după instinct când vine vorba de cărți.

Posted by Carti cu Colti on Friday, 6 November 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *