Am trecut pe lista rezoluțiilor din acest an că o să fac mai mult sport. Lista reprezintă o postare pe pagina de Facebook a acestui blog. Faptul că e publicată în 2 ianuarie poate însemna două lucuri. Fie m-am cam grăbit cu promisiunile – în senul în care aș fi putut aștepta să treacă „entuziasmul” de început de an și să scriu totuși ceva realizabil, fie am avut un moment de luciditate în care am realizat brusc ce trebuie să fac mai departe în viață. Adevărul e, după cum știm, undeva la mijloc.
De la publicarea acestei postări și până când mi-am adus aminte de existența sa au trecut mai bine de trei luni. Prin urmare, m-am gândit că cel mai bun mod de a-mi contoriza progresul ar fi să public în comentarii puținele dintre realizările pe care le am.
Momentan, las cititul și călătoriile deoparte, pentru că dacă aș începe să sap după dovezi, aș descoperi un adevăr dureros și scuza care stă în brațele tuturor, și anume timp. În schimb, am observat că fac progrese la capitolele sport și mai multe articole pe blog. În cel din urmă caz, cu surprindere, reușesc să îmi ating țelul de un articol pe săptămână, exceptând poate săptămânile în care îmi aloc mai mult timp să cercetez un anumit subiect.
Revenind la sport, weekendul care tocmai a trecut intră în istorie cu două mari reușite. Am mai spus prietenilor asta. Alerg foarte încet. Dacă ar exista un cros pentru oamenii ca mine, probabil că aș ieși pe primul loc. Dar eu sunt împăcată cu viteza cu care alerg, pentru că nu alerg ca să mă întrec cu oamenii din parc, ci ca să îmi limpezesc mintea. Dincolo de asta, sigur că țin cont de cât de mult sport fac, iar vineri seară, pe 20 aprilie, am mers în IOR (iore) cu gândul să depășesc recordul meu de 3.5km, obținuți cu o săptămână în urmă.
Eram poate cea mai echipată dintre toți alergătorii din parc. Practic eram îmbrăcată în Samsung. Gear S2, Level U, Galaxy S8; le avem pe toate. Sigur, tehnologia nu are de-a face cu progresul meu, ci descoperirea unor elemente de bază într-un clip pe Youtube despre Slow Jogging. Mi-am dat seama în parc, după ce am trecut de 3.5km fără să simt că organele încep să se deplaseze, că eu am învățat în sfârșit cum să alerg corect. Nu o spun totuși cu cea mai mare încredere pentru că îmi doresc să aplic din nou metoda profesorului japonez și să văd dacă la următoarea sesiune de alergat depășesc acești 5km formidabili.
Tot în weekendul care a trecut am parcurs cei mai mulți kilometri pe bicicletă. Samsung Health îmi arată că pe 21 aprilie am mers 34.2km, dintre care 17.52km parcurși în cadrul marșului bicicliștilor „Vrem un oraș pentru oameni”. A fost, după cum probabil vă imaginiți, o experiență extraordinară. Dincolo de imaginea pe care sutele de bicicliști le-au oferit-o vizitatorilor aflați în centrul Bucureștiului în acele ore, noi chiar am putea avea un oraș frumos, dedicat celor care vor să se bucure de el. Este această zicală care se potrivește foarte bine aici și anume „ne-am luat orașul înapoi”, chiar dacă doar pentru două ore.
Când vine vorba de spații urbane, folosesc deseori ca argument documentarul „The Human Scale”. Numeroase capitale din țări civilizate au suferit transformări radicale tocmai pentru ca Centrul orașului să nu mai fie un spațiu de tranzit pentru mașini sau, mai rău, loc de depozitare a acestora, ci sufletul întâlnirilor, al promenadei, al iubirii față de oraș. Dar ăștia sunt niște ciudați, ce știu ei…
În ciuda tuturor excepțiilor care par să se întâmple doar în acest București, mă bucur de plimbările mele cu bicicleta, iar cu entuziasmul stau chiar mai bine față de momentul 0 – ziua în care m-am hotărât că vreau așa ceva.
Până data viitoare când o să vă împărtășesc umilele mele recorduri, sper că ieșiți din case și că vă bucurați de niște vitamina D pe orice dispozitiv aveți la îndemână: pe jos, pe biclă, pe trotinetă sau pe mai mult de două roți.
PS: O să încerc o poză de articol normală data viitoare.