Am dat o fugă până aici, în Sarti

Prima dată în Grecia și imaginea care mă bântuie de la venirea în țară e cea a unui bătrânel a cărui singură preocupare era să curețe un pătrat de plajă în Sarti. Mă tot gândesc că nu există mod mai frumos de a-ți petrece restul vieții decât acela de a vedea cum un petic de soare, ascuns după Muntele Athos, dă sens fiecărei zile.

M-am dus să îi vorbesc după ce am văzut două umbrele ascunse în mare. Nici vorbă să fi fost vreo furtună în timpul nopții care să le fi zdruncinat, nu. Poate câțiva petrecăreți au vrut să își demonstreze talentele de designeri, remobilând plajă după propriul gust, chiar dacă asta a însemnat să atârne un șezlong de-o umbrelă de paie.

După ce am încercat să îi explic bătrânului într-o engleză amestecată că umbrelele alea de zăceau în apă ar putea fi ale lui, întrebarea sa a fost: „Where are you from?”. În Grecia, oricât ai sta, ajungi să te obișnuiești cu întrebarea asta. Toată lumea vrea să știe de unde ești. Fie pentru a sta de vorbă cu tine în română, fie să îți prezinte meniul potrivit. De parcă degeaba am fi parcurs 800 km departe de tot ce e românesc…

„Romania”, i-am răspuns bătrânului în engleza mea pocită. „Nu, ale mele sunt acolo”, a zis el în română, arătându-mi cu degetul barul de pe plajă în jurul căruia făcea curat. Apoi s-a întors la ale lui, lăsându-mă pe mine să înțeleg ce tocmai s-a întâmplat. Ca prima dată în Grecia, mi-am permis să mă gândesc că or fi mulți cei care ne-au acceptat în marea familie balcanică și ne-au învățat limba. Apoi mi-am zis ca e imposibil să nu rupi câteva cuvinte în română la câți conaționali nu s-or fi perindat prin împrejurimi.

După câteva poze cu răsăritul, îndrăznesc totuși să revin la gazda noastră de pe plajă și să îl întreb, în română de data asta, dacă nu cumva ne-a vizitat țara. Nu părea să aibă chef de o conversație cu mine, dar mi-a răspuns aproape în șoaptă că e aromân. Lecția de istoria am luat-o abia când am ajuns în țară, ceea ce m-a făcut să mă gândesc iar la dumnealui, aromânul care își trăiește pensia într-un loc unde recompensele sunt infinite.

Noi nu am primit genul ăsta de tratament, dar tot a fost magic. Precum baia noastră în Marea Egee, cu luna plină deasupra noastră și Muntele Athos ca protector. Nu ai cum să păstrezi amintirea asta într-o fotografie, pentru că nu poate capta totul: bucuria noastră – de parcă am fi fugit la scăldat, apa rece care ne gâdila tălpile, tremuratul – de la cele peste 12 ore de mers înghesuiți în mașină și alcoolul care ne ținea încă vii.

DSC_0045

DSC_0018

DSC_0004

DSC_0182

DSC_0093

Dacă ți-a plăcut articolul, m-aș bucura să-i dai un share!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *