Pe Valea Doftanei cu un iphone 6

Pe Valea Doftanei cu un iphone 6

Răzvan, prietenul meu, pe care îl vedeți lângă mine în imaginea de mai sus, are de ceva timp un iphone 6 care nu prea a fost testat. Așa că în weekendul trecut l-am scos la plimbare. Duminică am vrut să mergem spre Sinaia, dar ajuns să fotografiem frumoasa Valea Doftanei într-o toamnă târzie și cu un nor mare, negru deasupra noastră. Imaginile nu par a deborda de bucurie, dar în timpul scurt al călătoriei am reușit să facem câteva poze peisajului pustiu și caselor care se vedeau de pe deal.

Nu știu voi ce aparate folosiți pentru fotografii, dar la noi în casă telefoanele mobile domnesc! Toată lumea cred că e de acord că o fotografie realizată cu un aparat foto se detașează calitativ de una realizată chiar și cu cel mai performant telefon, dar să fim sinceri. Majoritatea și-ar dori un telefon scump în defavoarea unui aparat foto în cazul în care prețul ar fi același. Toate călătoriile noastre au trecut prin lentilele mici ale telefonului și avem o grozavă colecție de fotografii scumpe, menite să rămână într-un folder pe laptop sau cel mult într-un hard disk extern.

Astăzi mi-am dorit ca măcar 3 dintre pozele făcute pe Valea Doftanei să rămână undeva în Google, așa că iata mărturiile noastre. Selfie-ul este realizat cu ajutorul camerei de 1.2 mp, pe când celelalte poze au trecut prin filtrul camerei de 8 mp și de parbrizul mașinii lui Răzvan. Nu arată ele senzațional, dar cred că reușesc să ilustreze realismul peisajului, ceea ce întotdeauna e de apreciat la un iphone. Apropos de testat, video-urile arată senzațional, păcat că sunt private și nu vi le pot arăta acum.

Vă las însă cu pozele noastre de toamnă și cu o sugestie: dacă vreodată vreți vrea să scăpați de aglomerația de pe DN, intrați în Câmpina și de acolo mergeți pe Valea Doftanei până în Comarnic. Poate că nu veți scuti din timpul până la munte, dar peisajele de aici sunt de admirat oricând. Ei bine, poate nu iarna, când drumurile vor fi impracticabile.

Sunt curioasă voi cu ce faceți poze când plecați în plimbări, excursii, vacanțe, așa că aștept părerile voastre în comentarii. Oricând.

1

2

4

Dacă ți-a plăcut articolul, m-aș bucura să-i dai un share!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *