Am renunțat de ceva timp să mai privesc scenele cluburilor unde se țineau concertele de rap. Perioada aia e încă în amintirea mea ca un vis. A fost nebunie, a fost distracție și a fost pasiune. Mă întorc însă la clipele în care nu mai aveam voce, nu îmi mai simțeam picioarele și nu mă mai opream din aplauze. Fiecare piesă rap îmi aduce aminte de acele momente și, cu toate că azi nu mai sunt la curent cu ce se întâmplă pe scenă, știu oameni ce continuă să ofere o imagine frumoasă comunității de rap din țară.
Livia Iușan e una dintre aceste persoane. De la ea știu că Dj Undoo urmează să lanseze albumul “The Crown of Life” la J’ai Bistrot București (Calea Griviței 55) pe 22 noiembrie. Intrarea va fi gratuită și se va face începând cu ora 21:00. Locul pare a fi unul grozav, așa că vă așteaptă cu siguranță o seară frumoasă, cu muzică bună. Undoo îi are ca invitați pe artiștii care au colaborat la realizarea acestui album. Nume ca raku, Mr. Levy, Bean MC (Subcarpați), Kent (The Bridge Committee), Smokey, Kioru, Power pe Vinil, Dj Sauce și mulți alții. Cei care mai bagă o ureche să asculte ce se mai întâmplă prin rap în ziua de azi sigur recunosc aceste nume.
Eu am ascultat deja albumul pe Zonga. În continuare, materialul discografic preferat de la Undoo e “Ain’t Fast Food Music” (2011) tocmai pentru că îmi aduce aminte de vremurile în care mergeam la concerte cu echipa de la UZR. “The Crown of Life” sună fresh, a prins și influențele de acum din rap, dar are și un „iz” de clasic în el. Noul din album e descris prin optimism – „o caracteristică prezentă din ce în ce mai rar în industria muzicală românească, mai ales în muzica rap, unde o mare parte dintre artiști sunt independenți și se confruntă, mai ales la început, cu multe dificultăți în carier” (din comunicatul de presă).
Dacă ați dori să îl cunoașteti pe Dj Undoo, Livia ne prezintă un interviu cu el pe blogul Zonga, aici.
Albumele sale tot pe Zonga se găsesc, iar dac[ ajungeți la concert, abia aștept să vă citesc impresiile. Sunt sigură că o să fie o super-atmosferă!
Îi transmit felicitările mele lui Undoo și sper să continue să facă muzică bună, pentru că avem nevoie de ea.