V-am spus intr-un post despre tata ca la noi in familie acea parte de-o vezi in filmele americane in care toata lumea se pupa si isi spun „te iubesc” aproape ca nu exista. Sigur, ai mei au compensat aceasta lipsa evidenta de afectiune cu actiuni si gesturi aproape imposibil de platit sau recompensat in vreun fel. Ceea ce nu v-am spus insa este felul meu de a-mi exprima dragostea fata de ei. Asa ca, astazi, fiind Ziua Internationala a Femeii, vreau sa va povestesc ce faceam eu ca sa o cucuresc pe maica-mea, de 8 Martie, in primii ani dupa Revolutie.
Intre noi fie vorba, nu mai era cineva care sa o cucereasca la fel de bine ca mine, orice as fi facut, pentru ca sunt singura la partinti. In capul meu naiv se derulau insa alte scenarii.
Revenind, in 1998 nu se inventase cuvantul „selfie”, dar invatatoarea ne punea sa facem o fotografie-portret pentru 8 martie pe care sa le-o ducem mamelor noastre. Cred ca am mai ramas cu doar 2 astfel de poze. Alaturi de capul nostru, care in imagine parea gigant, mai ales daca parul era prins in funde mari, se zarea un cos imens de flori artificiale. Nu am inteles nici pana azi de ce trebuia sa il tinem noi avand in vedere ca in poza se vedeau doar capul nostru mare si niste flori? Important era, intelegeam eu, sa se vada ca pe cos pancarta cu „La multi ani!”.
Ceea ce nu stiam eu pe atunci era ca tot ai mei plateau pentru fotografia aia. Mama, care intotdeauna s-a priceput sa tina un secret (Mos Craciun a existat mult timp pentru mine), se arata foarte surprinsa si bucuroasa de cadou, iar eu, ca o fraiera ce eram, radiam pe langa ea.
Tot in scoala primara, imi aduc aminte ca invatam cantecelul: „De ziua ta, mamico”. Sigur, pe atunci nu imi puneam intrebari tampite de genul: de ce trebuie sa invat acest cantec? Nu era ca si cum invatam la scoala un cantec si ma duceam acasa si i-l recitam mamei. Dar poate ca alti copii faceau asa, nu am de unde sa stiu. Ideea era ca in clasa invatam sau repetat acest cantec (dupa caz) an de an, in acelasi sezon, plus alte astfel de melodii de care chiar nu imi mai aduc aminte.
Poate va intrebati ce primea invatoarea de la elevii sai. Pe langa un cadou general, cumparat de toti din clasa, tin minte ca ii placeau mult freziile si ii duceam astfel de flori mereu. Cat despre mama, stiu ca ea are o slabiciune pentru alb, prin urmare toate florile pe care le primeste de la mine sunt albe.
De cativa ani incoace am reluat obiceiul de a-i lua mamei frezii de 8 Martie, tocmai in amintirea clipelor din scoala primara. Mama recompenseaza dragostea asta minora pe care i-o ofer cu pastrarea fiecarei fotografii pe care i-am daruit-o de 8 Martie. Doua chipuri cu mine in piele de copil zac pe peretii din casa, iar eu, inevitabil trebuie sa ma intorc la cei 7 ani din viata, de cate ori ajung acasa.
Si voi aveti un anumit obicei de 8 Martie?