“Ploieștiul Vechi și Nou” este o ințiativă care schimbă înțelesul general de expoziție. Ce îmi place mie la modul de a gândi al Loredanei Brătilă, co-fondatoarea acestui proiect, este fatpul că încearcă să schimbe, voit sau nu, mentalitatea oamenilor, îndrumându-i spre nou.
În 2014 orice iubitor de artă nu trebuie să se limiteze, după părerea mea, la un concept care presupune expunerea de fotografii pe șevalete, pe pereți și așa mai departe. Că ne place sau nu, a venit și vremea ca artiștii să își “upgradeze” operele conform gândirii oamenilor de azi. Vă mai aduceți, deci, aminte de expoziția Loredanei și a lui Lucian Vasile – un tip care cunoaște foarte bine istoria Ploieștiului – de la mallul Ploiești Shopping City.
Atunci vă povesteam experiența pe care am avut-o cu expoziția digitală. Totul se lega prin sincronizări, antitezele vechi și nou, paradoxul localului, la care adăugam, culmea, privirile atente ale oamenilor care nu se pregătiseră pentru artă. De aici însă vine și provocarea proiectului: cum reacționează trecătorul neavizat la o operă de artă în format digital?
Ei bine, vestea bună e că putem retrăi experiența asta într-un cadru, de data aceasta, propice timpului vechi, a vremurilor de demult asupra cărora inițiativa Noaptea Muzeelor încearcă să ne întoarcă privirile și în prezent. Așadar, a doua expoziție “Ploieștiul Vechi și Nou” va avea loc sâmbătă, 17 mai 2014, la Muzeul de Artă “Ion Ionescu – Quintus”, de la orele 17, la 1 noaptea.
Nu doar că veți descoperi o nouă abordare a conceptului în sine, ca să nu mai amintesc de noutatea expozițională a proiectului, Loredana ne propune să ne concentrăm privirile și să studiem cu minuțiozitate clădiri ca Halele Centrale, Catedrala, Statuia Libertății, Tribunalul Ploiești, Muzeul de Arta.
Nu știu dacă v-am convins că merită, dar eu spun sigur că primul eveniment m-a impresionat. A fost acel “altceva” pe care îl tot aclamăm. În plus, pentru un Ploiești unde evenimentele de acest gen sunt o raritate, merită să ne deplasăm din case într-un „happy mood” spre Noaptea Muzeelor.
Aveți idee dacă și alte muzee sunt deschise în ziua de 17 mai?
Sursa foto aici.
Pingback: Foto: "Ploiestiul Vechi si Nou" la Noaptea Muzeelor | Elena Pelmus-PR si timp liber