Breaking Bad este unul dintre cele mai bune seriale din toate timpurile și faptul ăsta e justificat prin audiențele înregistrate și neînregistrate. Eu am început să mă uit acum ceva timp, evident când încă nu era suficient de popular, printr-o recomandare și chiar de atunci, de la primul meu post pe blog, am spus că e genial. Duminică s-a difuzat episodul 14 care este conform criticilor cel mai bun episod al celui mai bun serial, dacă așa ceva există. Mie nu mi-a plăcut episodul din cauza transformării prin care a trecut profu’ de chimie, dar e cu adevărat un episod imprevizibil și foarte bun.
Cred că vă sunt deja arhicunoscute toate parodiile și nenumăratele interpretări ce au apărut pe net mai de curând, adică mai cu începutul sezonului 5 care este unul demențial. Am văzut un interviu cu Aaron Paul (Pickman) pe Pro Cinema care vorbea despre finalul acestui serial, promițând că va lăsa telespectatorul cu gura căscată și într-o stare permanentă de tensiune și suspans. Nu l-am crezut, pentru că m-am gândit că e o strategie de marketing. Din fericire pentru fanatici și spre deosebire de alte seriale la fel de promițătoare, Breaking Bad adună practică toate așteptările fanilor într-un conglomerat de scene la care imaginația oricăruia dintre noi ia bătaie grav.
Americanii nu s-au uitat doar la tv, pe AMC, ci și pe feedul de pe twitter, unde la ei, spre deosebire de România, lumea chiar folosește social media la ceva. Așadar Breaking Bad bate Miss America cu tot cu scandalul xenofobilor de pe twitter și de pe alte canale, cum că o așa-zisă indiancă a câștigat marele premiu. Practic pentru cei care se uitau la tv în seara de duminică, 15 septembrie, concursul i-a lăsat rece și au preferat să stea pe Twitter și să comenteze cu Aaron Paul cel mai tare episod din Braking Bad.
Sigur, că și pe la noi mai stau oamenii să comenteze pe twitter. La un meci al României, la Eurovision, dar la un serial mai rar am văzut și oricum audiența e incomparabilă, nu doar ca populație, ci și ca utilizatori. În orice caz, e bine că începem să gustăm și noi fenomenul twitter când ceva important se întâmplă prin țară și sper ca foarte mulți să își cumpere smartphoane și să vadă cât de distractiv e pe twitter câteodată. Cu comunicarea face-to-face e greu, dar poate încercăm cu networkingul SM cât e fun.
Pe tv, cam 6.4 milioane s-au uitat la serial, conform site-ului Pro Cinema și numai în America. Luni, în toate celelalte țări din lume care nu au acces la AMC, cu siguranță că au fost și mai mulți. Pe twitter, LA Times precizează că au fost 598,500 tweets, iar faptul că Aaron Paul i-a încântat pe fani pe twitter cu celebrele sale exprimări, a reușit să strângă peste 1 milion de urmăritori.
Nu știu dacă cifrele astea spun ceva pentru cei care nu au văzut serialul, dar recomandarea mea este să începeți să îl vedeți, cu compromisul de a nu-l abandona după primele episoade, pentru că ce urmează după e demențial.