Insuficient de bine

V-am mai zis cât de mult urăsc filozofia asta “fiecare zi e un dar” și toate derivatele hippyote care mă scot din minți? Orice articol referitor la motivația personală  îmi provoacă greață. Cred că nu e blogger în România care să nu fi scris vreodată despre ce ne mai inspiră sau ce ar trebui să facem azi ca luna să intre în marte, iar noi să atingem nirvana profesională, sexuală sau una din genul ăsta.

 

Desigur, fiecare dintre noi are o perspectivă diferită a ceea ce înseamnă dezvoltarea personală. Cu toate acestea există de foarte mulți ani trendul flower power din care ar trebui să învățăm că viața e frumoasă și merită trăită indiferent de ce s-ar întâmpla în jurul nostru. Eu zic stop dragi cititori. Cândva, până la saturație am înghițit și eu filosofia asta și nu pot să spun că viața trăită în stil hippy-happy m-a ajutat la ceva.

Pentru mine dezvoltarea personală nu înseamnă nici zecile de cărți despre ce atitudine să iau în anumite situații, nici sfaturile celorlalți, nici articolele astea siropoase de pe bloguri. Și dacă tot încep o revoluție, vreau să încep o nouă strategie. Versiunea mea pentru viitor  se traduce cu insuficient de bine.  Insuficient înseamnă pentru mine unul dintre calificativele primite la școala primară.  Primul meu suficient a fost de fapt un premiu în clasa a treia.

Insuficient a fost un premiu, pentru că așa ne-a spus doamna învățătoare. În anul respectiv toată lumea urma să primească diplome, chiar dacă eram printre ultimii chemați în fața clasei. Ba mai mult, ca să ne demonstreze că nu e făcătură a început să ne strige în ordine alfabetică. Eu cum sunt la P am simțit trădarea în față. Eram deja dincolo de prima jumătate  “bună” a clasei!

În orice caz, primul meu insuficient din viață avea să devină un moment repetitiv  în anii ce au urmat. Și nu cred că e o teorie valabilă doar pentru mine. Câți dintre cei care citesc aberațiile mele de pe aici sau ceilalți, din afara sferei bloggerilor nu au simțit insuficientul ăsta al vieții?

Așadar revin la teoria mea despre performanță și dezvoltare personală. Insuficientul se cumulează în timp într-o furie a marginalului care e chiar mai puternică decât forța unui pumn în față sau a unui șut în fund.  Când simți că îți lipsește ceva nu cred că începi să te închini la zei că astăzi e soare și te poți bucura de natură, gol pușcă. Desigur, poți face și asta, dar urmează șirul întrebărilor din care principala va fi: “Dar încotro mă duc?”.  Și te apucă pauzele prelungite de nu am chef de nimic.

Provocarea e să te scoli din nimic și să încerci să umpli insuficientul nu cu stări depresive, ci cu o atitudine fresh, iar fresh la mine înseamnă furie, exaltare, nebunie, tupeu. Poate că nu e antonimul hippy, dar e totuși ceva deasupra unei stări de bine. E ca și cum persoana ta-personaj de jocuri pe calculator s-a auto-upgradat  la un nivel pe care nu te-ai fi gândit că îl treci nici după 24 de ore de joc non-stop.

Instig la furie și încurajez insuficientul ca motivație personală. Strategia personală de care aminteam se va axa cu siguranță pe a face lucruri cu sens pentru mine și înainte de a le face să îmi pun întrebarea: “De ce fac eu asta?”.

sursa foto

One thought on “Insuficient de bine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *