Cred că azi a fost o zi de succes pentru grupul din România sau măcar pentru o parte dintre noi. Pentru mine sigur a fost. Iată ce s-a întâmplat azi într-un paragraf: am interacționat mai mult cu colegii noștri străini, am învățat despre UE din punct de vedere istoric și financiar, am descoperit că în Gent supermarketurile se închid în weekend, am mâncat niște paste congelate, am băut bere de-o marcă diferită, una dintre cele foarte multe :)) și a început să mi se facă deja dor de casă.
Acum simt de fapt ce simt alți oameni când se simt respinși, excluși dintr-un grup. La cursurile doamnei profesor Mesina îi numeam marginali pe astfel de oameni. Cred că acum nu doar că înțeleg conceptul, dar mă afectează. Așa cum am mai spus-o, uneori naționalitatea pe care o am mă împiedică să fiu ceea ce sunt de fapt în România, adică o persoană sociabilă, care zâmbește mereu, gălăgioasă și foarte bine dispusă. Problema aici e că nu doar că printre ceilalți străini mă simt prost, dar uneori distanța asta culturală, lingvistică dintre noi creează un soi de apatie, de atitudine defensivă pe care o înglobăm și pe care o exteriorizăm chiar în propriul nostru grup.
Sunt și alți români diferiți de mine, asta e evident. Pe mine mă enervează faptul că nu reușesc să fiu mai energică și mai entuziastă tocmai din cauza acestei afecțiuni de care sufăr momentan și care se manifestă printr-o barieră lingvistică și culturală sau poate o imagine stereotipă a lor despre români în general. Nu aș vrea nici să mă transform într-o victimă sau și mai rău să generalizez, de asta aș vrea să înțelegeți că tot ce scriu eu aici e despre ceea ce simt și atât.
Dacă ar vedea prietenii mei ce gălăgioși sunt oamenii de aici și o spun într-un sens bun, atunci nu s-ar mai plânge de firea mea uneori explozivă din timpul întâlnirilor cu ei. Îmi place foarte mult grupul portughezilor. Sunt veseli tot timpul și relaxați. Unii dintre ei cunosc bine engleza și sunt activi la cursuri. Au opinii ferme și aduc în dezbatere probleme de care eu nu m-am interesat nici măcar în țară. Cred că ei și aici vorbesc de majoritatea studenților din țărțile nordice și din peninsulă sunt mult mai atenți la aspectele internaționale ale Uniunii decât noi. E încă precoce să spun asta, dar știu că eu acasă nu prea mă interesez de ce se întâmplă la nivelul politicilor europene.
Azi am realizat că engleza merge mai bine după o bere, deci am trecut la nivelul frazelor. Am discutat cel mai mult cu Antonio din Belgia. I-am prezentat blogul meu, adică m-am lăudat puțin. Apoi cu Juan din Spania cu care am vorbit pe seară, după bere :D. La început e greu să găsești un subiect de discuție, dar evident că am intrat în subiecte despre țara fiecăruia. Juan știa de Nadia și m-am bucurat să aud asta, dar a strâmbat din nas când a zis că “Nadia nu stă în România”. În general, poate e o percepție greșită de-a mea, dar oamenii știu că România e ceva rău sau nu foarte ok. E ciudat și faptul că noi îi înțelegem dacă vorbesc ceva de noi, iar asta poate fi uneori de genul: ups, nu trebuia să aud asta!
Aștept comentarii. Vă rog să mă mai întrebați voi diverse, pentru că eu aș scrie aici romane despre cum mă simt în stagiu. Sper să văd un feedback de la voi. Urmează să mergem în Brouge. Așa că să mai treceți pe aici pentru poze. 😀
