The Four

The Four se înscrie categoric într-un top cinci cele mai bune cărți citite anul acesta. 

Ce mi-a plăcut cel mai mult e sinceritatea autorului care spune așa: Hey! Suntem cu toții de acord că acești patru giganți (Facebook, Google, Amazon și Apple) sunt intruzivi, dețin algoritmii necesari prin care să ne câștige și mai mult din partea lor, dar recunoaștem, ca într-un proces de confesiune mondială, că nu ne putem opri să nu îi avem în viețile noastre, iar asta, în final, poate să nu fie neapărat un lucru în totalitate rău. 

De pe copertă, cartea ne promite c-o să ne distrăm. Cred că pentru mine asta a fost suficient ca să deschid restul de 299 de pagini. Și nu doar că ne distrează, dar ne oferă și ne ajută să înțelegem filozofia după care se ghidează Cei Patru. Sigur, aici e și o puternică influență personală a autorului, dar să nu uităm că promisiunea cea dintâi era că această carte și-a propus să ne distreze. Încă un lucru care mi-a plăcut, și aici cred că e vorba de cum ajunge fiecare cititor să citească printre rânduri, e că Galloway a scris câteva pagini bune din perspectiva antreprenorului și asta constituie, cred eu, un argument major pentru a-i citi cartea. La finalul audiobookului „Obstacle Is the Way”, Ryan Holiday are o discuție cu Tim Ferris și spune ceva ce am regăsit și în „The Four” și anume că un autor pentru a prinde la public are nevoie să fie sincer cu el însuși când scrie. Altfel de ce ar mai face-o dacă elimină tocmai partea care îi oferă autenticitate vocii pe care și-a propus s-o aștearnă în carte? 

Dincolo de evidentele exagerări și ironia cuvintelor, Galloway își atinge țelul tocmai prin sinceritate: ne cartografiază această intruziune a celor patru în viețile noastre într-un mod la care poate că ne-a fost teamă să ne uităm până acum. Și culmea e că despre toate aceste companii, utilizatorul final, adică eu, încă am o urmă (foarte mică, ce-i drept) de îndoială că afinitatea pe care o am față de aceste servicii nu e chiar așa profundă sau că nu se înscrie neapărat într-o tragedie care să-mi afecteze prea mult existența. Dar sigur că o fac. Și apoi îmi vin imediat în minte situațiile în care mi se înmoaie picioarele când nu știu unde mi-e telefonul. Asta apropos de ce zice chiar Galloway (vezi citat mai jos) că am devenit obiectul pe care trimitem mesaje. Și deci se mai pune problema desconsiderării influenței Celor Patru? Vorbește cu primul fan Apple dintre prietenii tăi care îți vine în minte! Eu trăiesc cu unul în casă și știu că orice discuție pe care o avem despre Apple e ca și cum aș încerca s-o conving pe bunică-mea că nu există Dumnezeu. 

Cartea lui Scott Galloway nu e la fel de subliniată și adnotată ca altele pe care le-am citit anul ăsta. Culmea! Ci e genul de carte la care dacă vrei să revii, trebuie s-o citești din nou dintr-o răsuflare. Ideile sunt atât de bine conectate că n-ai cum să extragi bucăți din ea. Așa că cele mici porțiuni de text pe care am vrut să le pun aici constituie – din punctul meu de vedere – simptomele a ceea ce am ajuns să fim datorită/din cauza (alegeți voi!) Celor Patru, iar Galloway, desigur, le descrie foarte bine. 

  • Se spune că ești ceea ce porți, iar unii cred acum că ești ceea ce mănânci. Dar cine ești cu adevărat a devenit acum obiectul pe care trimiti mesaje. pag. 105 
  • În acest fel algoritmii întăresc polarizarea din societatea noastră. Poate ne credem ființe raționale, dar avem adânc imprimat în creier impulsul de supraviețuire, iar acesta împarte lumea în noi vs. ei Furia și revolta sunt declanșate cu ușurință. Nu te poți abține să deschizi filmarea cu Richard Spencer încasând un pumn. Politicienii pot părea extremi. Dar ei nu fac decât să răspundă publicului – iar furia cu care ne confruntăm zilnic pe Facebook devine marșul nostru către extreme. pag. 140
  • Tindem să credem că rețelele sociale sunt neutre – doar ne prezintă lucruri. Noi suntem ființe individuale autonome și gânditoare care pot discerne adevărul de falsitate. Putem alege să credem sau nu. Putem alege să interacționăm. Dar cercetările ne arată că atunci când dăm click pe ce alegem să vedem este decis de procese profunde inconștiente. Fiziologul Benjamin Libet a folosit măsurători EEG pentru a demonstra că activitatea din cortexul motor poate fi detectată cu 300 de milisecunde înainte ca persoana să simtă că a decis să se miște. Mai degrabă facem click din impuls decât din deliberare conștientă. Suntem mânați de nevoi inconștiente profunde de apartenență, aprobare și siguranță. Facebook exploatează aceste nevoi și ne face să petrecem mai mult timp pe platformă (parametrul de bază al succesului e timpul petrecut pe pagină), oferindu-ne o mulțime de like-uri. pag 144

Revin cu topul cărților citite anul acesta într-un articol mai spre final de an, poate chiar început de ianuarie când urmează să-mi stabilesc obiectivele personale pentru 2020. Încerc de fiecare dată să gândesc pe termen lung și să fac astfel încât să-mi creez obiceiuri care să contribuie la o evoluție a mea pe mai multe planuri. Poate că trezitul acesta la 6 dimineața părea o prostie acum câteva luni, dar când mă gândesc că doar așa am putut să scriu 90% dintre toate aceste (puține, ce-i drept) articole de pe blog, îmi dau seama că am nevoie de tot mai multe ritualuri pentru a bloca un ciclu de funcționare în care, mai mult ca oricând, distracția digitală îmi acaparează existența. Și aici mă gândesc la acel fioros LG de 139 de cm care urmează să îmi invadeze spațiul și care o să detroneze televizorul cu tub pe care rareaori îl mai deschideam chiar și când eram singură în casă. Cred că rămâne de văzut cum voi face față. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *