12 martie 2018 a fost o zi memorabilă pentru cei care abia așteptau lansarea Spotify în România. Pentru mine, cel puțin, așa a fost. Dependentă de muzică, am suferit destul de-a lungul anilor încercând aproape fiecare aplicație de muzică disponibilă în Ro. După Zonga și Deezer a urmat Apple Music, aplicația care mi-a dat cele mai mari bătăi de cap. Dura o veșnicie până se deschidea aplicația și încă pe atât să înceapă o piesă. Într-o zi chiar mi-am propus să ascult toate playlisturile recomandate doar pentru a descoperi că fiecare dintre acestea, cu mici excepții, conțineau același mix de piese.
Știam de Spotify de la un fost coleg care mi-a explicat pe scurt cum funcționează aplicația. A fost dragoste la prima vedere! În perioada aceea ascultam Deezer, însă nu aveam cont premium, dat fiind că abonamentul costa în jur de 7 sau 8 euro – destul de mult pentru ce îmi puteam permite la vremea respectivă. După circa un an am ajuns să îmi instalez Apple Music și, recunosc, mi s-a părut fascinant la început. Abonamentul are și acum un preț convenabil, iar noutățile vin cu o frecvență lăudabilă. E lesne de înțeles că nu am renunțat la visul meu de a avea Spotify, iar dorința mi s-a îndeplinit când am început să lucrez pe IP de Franța.
Sigur, a trecut o perioadă până să mă prind că pot să îmi fac cont, dar aveam să descopăr într-un final raiul muzicii noi. A fost și este divin! Cineva pe Twitter scria că e înfricoșător cât de bine poate să te cunoască o aplicație. Din punctul meu de vedere, era și timpul ca inteligența artificială să facă ceva așa frumos pentru mine!
Ca să vă demonstrez că nu sunt doar un simplu fan care se mulțumește cu muzică nouă și atât, am găsit recent două articole foarte bune despre companie și pe baza acestora mi-am propus să vă povestesc puțin din culisele acestei aplicații minunate.
Primul este publicat pe Hackernoon.com și este scris de Sophia Ciocca – un alt mega fan Spotify. Tipa a cercetat vreo trei săptămâni despre aplicație, încercând să îi înțeleagă algoritmul și motivele pentru care unii numesc Spotify cea mai deșteaptă aplicație de muzică la ora actuală. Sophia spune în articol că folosește Spotify în special pentru „Discover Weekly”, serviciu introdus în app din 2015. De ce a devenit acesta „cel mai bun prieten virtual al său”? Explică cu trei argumente bine documentate pe care am încercat să le reproduc și să le înțeleg în scurtele paragrafe care urmează.
Există trei scheme de recomandări care oferă utilizatorilor cea mai bună experiență (ever!!) prin Discover Weekly.
Modelul Collaborative Filtering a fost conceput de Last.fm și este folosit pentru a identifica muzică pe placul ascultătorilor. Pe scurt, Spotify ține cont implicit prin feedbackul utilizatorilor de câte ori cineva a ascultat același track, dacă l-a salvat într-un playlist și dacă a vizitat pagina artistului imediat după aceea. Sigur, situația se complică puțin când vorbim de mai mult de 100 de milioane de utilizatori și vreo 30 de milioane de piese în baza de date a Spotify. Nu mă pricep să intru în detaliu, dar schemele din pagina articolului, precum și explicațiile autoarei o să vă ajute să înțelegeți mai bine cum funcționează acest model. Cert e că totul stă la baza unei formule matematice complexe, un limbaj de programare dinamică, Phyton, care caută muzică asemănătoare cu ceea ce ascult eu.
Al doilea model pe care se bazează Spotify în recomandări este NLP – prelucrarea limbajului natural. Practic e vorba de o căutare în blog posturi sau alte articole în care oamenii povestesc despre muzica pe care o ascultă, despre artiști și piese. Ce am înțeles e că Echo Nest, cumpărată de Spotify în 2014, folosea această tehnologie pentru a prezice muzica preferată de utilizatorii săi. Cu timpul, Echipa Echo Nest a creat pentru Spotify un „browser” denumit Truffle Pig (Wikipedia) care caută piese în funcție de atribute și sentimente. Rezultatele sunt apoi clasificate în top termeni care într-o schemă mai mare pot fi folosiți pentru a determina dacă două piese sunt similare.
Al treilea model folosit în recomandări are grijă ca artiștii noi din app să nu fie discriminați. Modelul se cheamă „raw audio”. Ideea e că aceeași tehnologie folosită pentru recunoașterea facială este adaptată pentru a determina arhitectura audio a unei piese. Datele extrase din această analiză reprezintă de fapt caracteristicile unui cântec, precum ritm, note muzicale, tonalitate, volum. Pe baza acestora identifică ei similitudinile pieselor pe care foarte probabil că o să le asculți și care sigur o să îți placă pentru că au aceeași linie melodică cu alte piese din istoricul tău.
Cum scriam mai sus, cred că o să înțelegeți mult mai bine citind integral articolul „Spotify’s Discover Weekly: How machine learning finds your new music”. Tot aici veți descoperi sursele de cercetare ale autoarei pentru cei care își doresc o mai bună aprofundare a subiectului.
Al doilea articol pătrunde poate chiar mai mult în culisele acestei companii care ne-a zăpăcit de-a dreptul pe noi, ăștia care stăm cu căștile mereu în urechi și care o să surzim timpuriu. Nu așa vă amenință și pe voi prietenii, colegii, familia?
Ben Thompson care îmi trimite mailuri săptămânale cu articolele noi de pe Stratechery scrie despre modelul de business al Spotify și cum compania ar avea ceva probleme în managementul bănuților.
Dacă articolul precedent mi s-a părut greu de explicat, acesta intră într-un domeniu care mă depășește complet. Cu toate astea, o să încerc să vă povestesc foarte pe scurt despre ce e vorba în „Lessons from Spotify”.
Într-o schemă amplă de business în care Spotify funcționează, așa cum spune autorul, după modelul SaaS, costurile marginale – acele costuri adiționale furnizării serviciului unui nou utilizator – sunt, conform unei analize explicate de el în articol, deosebit de mari. Și aici se referă, în special, la drepturile de autor pe care le plătește industriei muzicale. Spotify promite însă greilor caselor de producții și mai mulți abonați în schimbul reducerii contribuției către industrie. Din câte am reușit eu să înțeleg, decizia de a te baza pe acest costuri adiționale poate fi însă una nu foarte înțeleaptă pe termen lung. Cert e că la ora actuală suntem și noi părtinitorii acestei extinderi, dat fiind că s-a întâmplat minunea ca Spotify să se lanseze în România.
Compania își trage antipatia tocmai de la mișcarea de a reduce cheltuielile către casele de producții și către toți ceilalți parteneri ai săi cu drepturi de autor. Apoi mai e și teama ca acest agregator care, așa cum am demonstrat, oferă utilizatorilor săi poate cel mai bun serviciu de muzică din lume, ar putea monopoliza industria, pentru că nimeni nu mai cumpără discuri în ziua de azi și pentru că există oameni ca mine, disperați de muzică nouă, care nu pot rămâne fideli unui artist prea mult timp.
Ben Thompson încheie articolul cu o scurtă comparație cu un nou model de startup-uri și anume AaaS-urile, așa cum sunt Uber, Lyft și Airbnb. Aici un mare procent din suma pe care o plătește utilizatorul ajunge la cel care conduce mașina sau la cel care își închiriază camera. Dar ca și în cazul SaaS-urilor, scrie el, costurile marginale vor ajunge totuși să absoarbă o mare parte din venitul brut.
Subscriu acestui citat pe care l-am luat din articolul lui și anume „I still believe in a future where Everything is a Service” și mi-aș dori ca tot mai mulți dintre noi să aderăm acestei zicale. Pentru că îmi doresc o viață în care să nu mai depindem atât de mult de simțul proprietății. Mi-am zăpăcit destul de mult prietenii cu această idee, dar nu o să încetez să tot spun că ne consumăm prea mult pentru a avea o casă care se degradează cu timpul și pentru a plăti azi ratele unei mașini care în cinci ani o să devină o rablă.
De ce imi place mie Spotify și de ce consider că e așa grozav? Cum spunea si Sophia Ciocca, Spotify e prietenul meu bun care descoperă muzică nouă pentru mine.
Cred că este singura aplicație de muzică dintre cele încercate de mine la care nu simt nevoia de a trece de prima pagină, pentru că de regulă descopăr aici cel puțin un playlist pe care îl ascult cap-coadă. Asta nu mi s-a întâmplat niciodată cu Apple Music. De asemenea, am câteva secțiuni pe care le frecventez, cum ar fi „New Music Friday” și „New Releases”, unde pot să ascult piesele una câte una, pentru că sunt atât de nebună să revin de fiecare dată în app să dau play unui cântec la alegere. Sigur, am făcut un playlist personal, celebrul „playlist de weekend” pe care îl am și Youtube, dar în general dacă ascult o piesă care îmi place, îi dau save și creează aplicația un playlist special pentru mine.
În majoritatea timpului ascult muzică la laptop și folosesc Spotify pe mobil mai mult pentru „travel mood”, cum ar fi în plimbările glorioase pe A3. Testat în aceste condiții extreme, spre deosebire de Apple Music, aplicația merge „blăniță”, cum ar spune o prietenă. În primul rând că nu durează o veșnicie să se deschidă. Ceva din a vedea ecranul primei pagini a aplicației e mai mult decât satisfăcător când treci printr-o zonă fără semnal.
Sigur că am regăsit în app și alte caracteristici cool, cum ar fi opțiunea de filter în playlist în sensul în care ai vrea să asculți doar piesele cu „love” în titlu. Paginile de artist sunt bine construite și ceea ce e interesant e că pe lângă informațiile obișnuite de tipul biografie și discografie, vezi și ce concert are programat acesta în viitorul apropiat. Util mi se pare și faptul că îți arată în ce alte playlisturi a mai fost inclus artistul respectiv.
La categoria amuzament, am descoperit că poti comuta foarte ușor device-urile pe care ești logat. Eu am încercat așa: Windows, Android și IOS. Asta dacă vreți să folosiți contul în familie sau la o petrecere când bineînțeles că fiecare vrea să pună o piesă. Tot din categoria descoperiri, vă recomand să ascultați radio-urile propuse de ei în app. Aici, pe lângă faptul că s-ar putea să dai peste o piesă care să stea pe repeat toată ziua, puteți da like sau dislike pieselor în scopul de „improving station”, cum scriu ei.
Posibil să nu fi descoperit chiar tot legat de această aplicație, de asta vă rog să îmi scrieți dacă mi-a scăpat ceva. Nu am menționat de podcasturi, spre exemplu, pentru că sunt alte aplicații mult mai bune în domeniul ăsta. Ca „look & feel”, Spotify e o mașină de lux. Are tot ce ți-ai dori în interior: piele, lemn, oțel, ecran pe bord, poate chiar și night vision. Rectific puțin pentru a adapta situația pe plan local. Spotify e ca o mașină de lux pe care o cumperi ca să stai confortabil în ea la semafor. În rest, suntem de acord că gropile se simt la fel și într-o mașina de 10 ani, și într-un BMW vechi de anul trecut. Sau nu?
Închei cu rugămintea de a mă corecta, de a arunca cu feedback și dacă mai aveți recomandări de articole despre această aplicație minunată, vă rog să îmi trimiteți un mesaj pe pagina de Facebook elenapelmus.