4 filme nominalizate. Putin despre Oscar 2018

4 filme nominalizate. Putin despre Oscar 2018

Pentru câțiva ani la rând, am fost pasionată de cinema-ul american. Eram constant la curent cu tot ce se întâmplă la Hollywood: de la producțiile care urmau să apară și până la controversele din această lume. Pe de o parte am învățat câte ceva despre film, căci asta era și ideea, pe de altă parte a fost o ușoară pierdere de timp. În orice caz, dintre toate festivalurile de gen, Oscarurile reprezintă subiectul cel mai discutat în orice articol pre-eveniment, post-eveniment și chiar tot timpul anului se fac previziuni despre șansele unui film să ajungă pe lista nominalizaților.

Ce-i drept, în final, unele filme bune chiar ajung în atenția acestei așa-zise Academii care decide cine merită să fie în gura lumii și cine nu. În timp, dacă aveți răbdarea să urmăriți astfel de evenimente, vă veți da seama că totul este o cacealma și că totul se întâmplă într-o atmosferă care transmite această enervantă corectitudine politică a americanilor. Chiar nu e nevoie să te mai uiți efectiv la ceremonie după ce vezi lista nominalizaților, pentru că știi deja cum vor încerca să împace pe toată lumea.

Spre exemplu, cel mai bun film va fi acela pe care nu îl vor mai premia la alte categorii, presimt „Call Me by Your Name” sau „Dunkirk”. Apoi urmează câteva categorii care contează și unde lucrurile sunt destul de clare: Gary Oldman pentru cel mai bun actor, Frances McDormand pentru cea mai bună actriță. Sam Rockwell joacă alături dea în „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” și sper să ia Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar. Cea mai bună actriță în rol secundar va fi Laurie Metcalf – „Lady Bird”. Regia sigur o va lua Guillermo del Toro cu acest film al lui „Shape of Water” pe care încă nu am avut ocazia să-l văd, iar „Lady Bird”, un film despre care am scris aici, va lua ceva ca „cel mai bun scenariu original”, premiul ce o să îi revină Gretei Gerwing care a scris și a regizat.

Sună ca și cum toată lumea pleacă împăcată acasă, nu? Din punctul meu de vedere, cea mai frumoasă ceremonie Oscar a fost cea în care Leonardo DiCaprio a primit în sfârșit statueta minune. Atitudinea lui a fost de pură finețe. Cum a reacționat, cum a acceptat, cum a vorbit! Și tot în același an, colegul lui de platou și bun prieten, Tom Hardy, a primit o nominalizare pentru rol secundar. Prima din cariera lui, ceea ce, dacă întrebați o fană disperată a lui, era și cazul!

Sigur că intenționez să vizionez toate filmele nominalizate anul acesta la cel mai bun film. Spre deosebire de anii anteriori, alegerile sunt chiar interesante. Cu excepția „Dunkirk” pe care – Scuze! – nu l-am înțeles. Am citit despre „Get Out”, spre exemplu, un horror care pune în discuție problema discriminării rasiale într-o perspectivă chiar inedită. Inevitabil că în această categorie se regăsesc filmele istorice. Am avut toată răbdarea din lume la „Dunkirk”, așa că „Darkest Hour” nu are cum să fie mai plictisitor de atât.

„Call Me by Your Name” e o surpriză frumoasă. Cred că am citit undeva asta și anume că succesul filmului constă în faptul că reușește să capteze dragostea pură dintre doi îndrăgostiți. Eu aș adăuga că îi ajută și cadrul. Adică vară, seri calde, piscină, fructe coapte, haine puține, ca să nu mai zic de… Italia! Recunosc că mie tot partea asta cu dragostea mi-a plăcut. Poate pentru că aduce aminte de cum e să fii îndrăgostit și prost.

Din lista celor nominalizate și văzute, ar mai fi „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”. Înainte de orice, este o încântare să îl revezi pe Woody Harrelson. Oriunde l-ai pune, parcă aduce un pic de dulceață cu el. Apoi filmul pornește de la o idee foarte bună. Completează problema corupției în rândul polițiștilor din oraș și poveștile dure ale personajelor, un istoric aproape întrupat în fiecare scenă. E ca și cum pe lângă personaje, mai e cineva în cadru care vorbește. O voce te face să nu uiți cine sunt și de ce reacționează așa. De unde cred că vine farmecul filmului, plus tensiunea care te ține cu sufletul acolo. Teoria aceasta a inițierii cred că se aplică aici. Mai ales în cazul personajului interpretat de Sam Rockwell. La fel ca în basme, eroul e tot timpul acolo, la nevoie poate să se trezească din morți ca să readucă binele în lume.

Dintre documentarele nominalizate anul acesta la Oscaruri, mi-aș dori să văd „Last Men in Aleppo” și, cât de curând, „Icarus”. De asemenea „Strong Island” căci e tot pe Netflix. Și, dacă tot deschideți Netflix, poate adăugați pe listă „Dirty Money”.

Sunt curioasă dacă mai e cineva interesat de ce se mai întâmplă cu aceste premii Oscar. Îmi imaginez că sunt una dintre puținele persoane care ar putea deschide această discuție. Eu am ajuns să îl văd ca un eveniment ce propune să te uiți la niște filme și culmea e că unele sunt chiar bune. În timp însă vă veți da seama că discriminează alte producții mai frumoase decât o mare parte din cele propuse. Vorbesc, desigur, din perspectiva unui privitor cu o slăbiciune pentru filme și atât. În fond, eu mă bucur de această listă și de asta am și ales să scriu despre ea.

Ceea ce mi-am dorit de fapt a fost să scot în evidență faptul că la Hollywood, în zilele astea, toată lumea vrea să împace pe toată lumea. Și nu e doar despre Oscaruri. Dacă e să analizăm puțin ce înseamnă „Black Panther” în contextul scandalurile din anii trecuți, cam asta e tendința. „Black Panther” ne arată că dacă ai 200 de milioane de dolari chiar poți să împaci pe toată lumea. Mai întâi „Wonder Woman” și readucerea în atenție a feminismului, iar acum acest nou film Disney care a fost la rândul lui lăudat pentru corectitudinea politică. Dacă ștergi puțin ipocrizia la nivel de discurs, chiar ajungi să te bucuri de filmele astea. O regulă valabilă pentru orice film de fapt. Dacă vrei să te bucuri de povestea care începe să ruleze în fața ta, încearcă să te eliberezi de prejudecăți. Atât cât poți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *