Îmi place să scriu despre muzică. Am câteva experiențe împărtășite pe aici, dar și multe altele așternute pe un site care, din păcate, nu mai există. Am spus-o și înainte, nu am primit o educație muzicală, iar tot ce am reușit să prind din muzică a fost de la prieteni. Cert e că foarte mulți ani am ascultat doar rap, în sensul de albume întregi pe care le comentam cu diverși. Ulterior am scris despre rapperii de la noi și când am ieșit din proiectul ăsta, am avut în sfârșit urechi și pentru altceva.
Unde vreau să ajung e că orice gen de muzică ai ascultat în viața ta sau orice ai făcut sau nu legat de muzică, e imposibil să nu știi, să nu fi auzit, să nu fi dansat sau să nu fi strigat pe vreo piesă Queen. De fapt, e de neacceptat. Nu ai voie să nu știi cine e Freddie Mercury. N-ai cum. E imposibil!
Admit faptul că nu le cunosc toate piesele, însă ca majoritatea le-am vizionat o parte din concerte și am fost bântuită de unele dintre piesele lor. Spre exemplu, am ascultat „Bohemian Rhapsody” în cele mai dulci ocazii.
O clipă memorabilă. Londra. Prima mea excursie acolo, primul meu bar londonez. Petrecere de Halloween. Eu cică eram Catwoman datorită măiestriei Clahoodiei care a reușit să transforme o mioapă într-un personaj interpretat prea sexy de Halle Berry într-un film din 2004. De data asta am avut ocazia să ascult live „Bohemian Rhapsody” în interpretarea unei formații locale. A fost ca în filme, cu sticle de Heineken în aer (știti, berea lui Freddie de pe pian) și tot barul urlând „Mama”.
Trebuie să menționez însă motivul pentru care scriu despre Queen abia acum. Dan Helciug (știti voi, „Trăiască berea”) are un show numit „My Queen Tribute” la care am asistat într-un bar pe lângă stația de metrou Costin Georgian. Am mai amintit de Yellow Club în statusurile de pe Facebook când ziceam că la ei la karaoke e ca la Vocea României în direct. Vă imaginați deja, oameni de-ai locului, un patron old-school, de treabă, ca în filmele americane. Bere destul de ieftină și oameni de toată vârstele și prea cool.
Dan Helciug nu a fost în forma lui maximă, dar a dus piesele la un nivel mai mult decât acceptabil. Poate că nu a fost atât contribuția lui, cât a oamenilor din band. Și acum pot să închid ochii și să simt cum curge sunetul chitării prin vene. Ce să mai, mi-am luat porția de alcool și muzică în cel mai bun dozaj.
Și ca să nu uit seara de sâmbătă mi-am pus la pachet piesele într-un playlist căruia să îi dau play fix când trebuie.
Pentru aceia dintre voi care ați citit deja scurtele impresii din Zanzibar, am uitat să menționez printre altele faptul că în Stone Town am văzut un perete pe care erau o suită de poze ce sugerau că acolo a trăit pentru o perioadă una dintre extraordinarele voci ale lumii, Freddie Mercury.