Îți dai seama cât de repede trece timpul în momentul în care colega ta de bancă din liceu te invită la nuntă. Culmea e că te duci la nuntă și nu simți ceva special de parcă ți-ar fi prezentat cineva scenariul de la începutul vieții: ajungi la ora aia la eveniment, dansezi pe acea scenă, pe piesele acelei formații și mănânci alături de fix acei meseni. Una peste alta, mă bucur că a terminat cu tot balamucul pe care îl implică organizarea unei nunți și la cât o știu eu de perfecționistă, sigur a „asamblat” povestea din seara aia cu o grijă fantastică.
Problema mea și a lui Răzvan cu nunțile e că nu știm să dansăm. Suntem genul ăla de invitați care până la aperitiv nu o să se ridice de la masă, dar după aia s-ar putea să nu mai scape de noi oamenii care vor să danseze în liniște. Suntem adevărați killeri pe ringul de dans. În afară de hore, blues și brașoveanca, altceva nu știm să dansăm, dar impresionăm de fiecare dată prin mișcările noastre originale.
Să vă explic.
Eu sunt tot timpul încordată, îmi place să conduc mișcările partenerilor, pentru că așa m-a învățat pe mine mama că femeile în ziua de azi trebuie să fie puternice și să domine bărbatul. De fapt, e un obicei prost care mi se trage de când învățam să dansez cu vară mea în adolescență. A abandonat la un moment dat această cauză pierdută, adică eu, în încercarea de a mă face mai ușor de dirijat pe o piesă oricât de lentă.
Am rămas în grija lui Răzvan care nu e deloc milos cu mine. Oricum, el dacă se făcea profesor de orice devenea tipul ăla exigent pe care nu îl suferă nimeni. Eu, spre exemplu, am învățat să fac pluta de frica lui și pentru că îmi zicea de nenumărate ori că dacă nu vede că îmi dau interesul, nu îmi mai explică nimic. La dans e la fel. Posibil că dacă nu eram la nuntă, îl și auzeam zicând: „nu ai ținut mâna relaxată, bagă 10 flotări. Acum!”. Pe de altă parte, nici el nu excelează la acest capitol, iar în timpul dansului, la nunta colegei mele, mi-a mărturisit că ar vrea să meargă la un instructor și să vadă cum stă treaba de fapt, pentru că el sigur o să prindă repede. Subliniez că vorbea doar de el.
La nuntă s-a cântat la un moment dat un cover după Gică Petrescu. Piesa aia cu femeile. Noi deja etalasem câteva dintre mișcările noastre de succes, rămânând puțin în pană de idei. Pe când celelalte cupluri, care nu cred că mai erau la prima vârsta a tinereții când Gică Petrescu era pe val, au început să danseze un soi de vals combinat cu tango. Genul ăla de dans despre care încă mai cred că românii l-au inventat.
Noi însă nu ne-am panicat. Poate că au inventat românii un dans pe care noi nu puteam să îl imităm, dar măcar avem mișcările noastre. Momentul glorios al improvizației noastre pe muzica lui Gică Petrescu poate fi cel mai bine descris de scena aia din Silver Linings Playbook (urmează spoiler!) în care Pat și Tiffany participă la un concurs de dans. După o suită de numere ale unor profesioniști, urcă protagoniștii nostri pe scenă cu tot cu „nebunia” lor și dansează ca și cum ăla ar fi fost ultimul lucru pe care l-ar face în viață.
În concluzie, pentru momente de excepție, știți acum pe cine să chemați la nunta voastră. Venim cu un număr de dans nemaiîntâlnit, pe bune!