Tipul grozav din viata mea e chiar tata

Tipul grozav din viata mea e chiar tata

Sa vedeti: eu am implinit anul trecut 25 de ani sau 26 de ani daca ar fi sa ma iau dupa teoria mamei care de ziua mea mi-a spus ca „am trecut deja pe 26”. Tata a implinit astazi 52 de ani, iar mama are inca 45. E cam usor sa faci un calcul al zilelor de nastere in familia noastra, nu? Fiecare aniversare trece insa aproape neobservata. Mai mult de o mica atentie, un pahar de vin si o vorba dulce, nimic spectaculos nu se intampla in familie in aceste zile. Si pentru toate acestea, tata e de vina!

Mama si eu recunoastem ca avem o familie patriarhala, cu toate ca multe decizii s-au luat conform dorintelor mamei. In centrul oricarei decizii importante insa a stat tata si recunoastem cu inima deschisa: nu stim ce ne-am face fara el! Patriarhatul asta pe care il exercita nu este unul atat de dominant dupa cum v-ati putea imagina. Cu toate ca de cele mai multe ori are ultimul cuvant de spus, orice rugaminte din partea noastra primeste indata invoire, iar dorintele se implinesc mai repede ca un numar de magie.

Totul pare destul de simplu cu el, nu? Ei bine, nu. De fapt totul e pe dos. Stiu, tata nu pare de 52 de ani si inca s-ar putea mandri cu un aspect de James Bond daca ar slabi vreo 20 kg. In spatele acestui chip frumos se ascunde un alt om pe care nu multi au privilegiul sa il cunoasca. Cu un strain vorbeste mai putin de 5 cuvinte intr-o ora, dar cu familia, in zilele lui bune, ajunge si la ore in sir de povestiri, de te miri de unde le scoate. Din pricina figurii sale deseori ponosite pare a fi un om pe care nu il scoti din apele lui. In realitate insa, tata e un tip meditativ. Cateodata am impresia ca asa in tacere unelteste doar planuri marete, toate pentru mine, asa cum crede naiva din mine!

Poate ca acum credeti ca e un tip filozof din fire. Nu v-as contrazice, are multe filozofii proprii. In plus, e un bun analist, reuseste sa vada clar acolo unde eu gasesc o mare confuzie. Poate pentru ca sunt unele dintre persoanele care il cunosc cel mai bine, as spune ca tata e un om calculat – aceasta ar fi definitia corecta in ceea ce il priveste. Tocmai de aceea, nu va putea fi niciodata un om al extremelor si al riscului, iar rarele dati in care iese din zona sa de confort sunt adevaratele sarbatori din familie. Nu zile de nastere, nu 8 sau 1 martie, nu ziua copilului sau Ziua Indragostitilor, nu Paste sau Craciun.

Partea grozava in relatia noastra nu e faptul ca ii pot cere luna de pe cer, iar el s-ar putea chiar sa mi-o aduca in dar de ziua mea, ci ca an de an ma suna si imi spune: „La multi ani!” – atat de simplu.

Dacă ți-a plăcut articolul, m-aș bucura să-i dai un share!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *