La Cumpana, restul lumii parea nefolositor!

Probabil ca foarte multi oameni au fost pe Transfagarasan. Eu am ajuns pentru prima oara pe 12 iulie si tot ca majoritatea celor care au facut traseul, am ramas fara cuvinte in fata muntilor care par asa niste monstri tacuti ce pot oricand sa isi intrerupa odihna si sa se rupa din stanca sub forma umana. Daca privesc insa introspectiv experienta din weekendul cand am fost prima oara pe Transfagarasan, nu traseul m-a impresionat cel mai tare, ci frumusetea unui loc ce se adaposteste in muntii acestia minunati.

Orecum mediatizarea excesiva a Transfagarasanului din ultimii ani – si aici nu ma refer doar la media traditionale, ci si la prietenii care postau an de an pe Facebook poze de pe traseu – a dus la stingerea misterului din jurul acestui loc. Sigur, au fost si zone pe drum in care stateam cu fata lipita de geamul masinii incercand sa suprind orice, oricum puteam: telefonul si camera stand non-stop aprinse. Dar cand am ajuns sa coboram stancile, am ramas putin: mda… parca l-am mai vazut undeva.

La Cumpana

La Cumpana, in schimb, am pornit cu totii pe un drum necunoscut si a fost cea mai inspaimantatoare, dar si cea mai interesanta excursie din vara aceasta. Ca sa ajungem acolo, am mers in jur de o jumatate de ora cu un Logan, pe un drum forestier, cu gaturile ridicate, de parca eram niste gaste pregatite sa faca o baie in lacul ce statea linistit in stanga noastra. Pe drum, unora dintre pasageri li s-a parut ca si vad gaste negre, dar care erau de fapt ulii de dimensiunea pasarilor domestice.

Cand am ajuns la Cumpana, ne-am transformat subit in cele mai fericite gaste pe uscat, gata de lenevit si de admirat privelistea din fata noastra. As fi putut sta sa admir barcuta de langa marginea lacului toata viata fara sa imi mai trebuiasca nimic altceva decat aerul curat pe care il respiram si putin soare sa-mi arda fata. Aici, restul lumii parea nefolositor!

La Cumpana

Daca in prima zi norii ne-au cam enervat, a doua zi m-am trezit la 8 cu gandul sa deschid draperiile si sa vad soarele lucind pe lac. Si exact asa a fost! M-am intors in copilarie si am sarit de bucurie cand am vazut lumina cum intra printre crengile brazilor direct pe balconul nostru. Si, ca sa vedeti ca poate fi mai frumos de atat, am gustat fragi la micul dejun, iar cafeaua am baut-o admirand Vidraru de la balconul etajului 1.

Eu nu sunt un turist pasionat. Merg pe unde pot, cand pot si cu cine ma ia de mila intr-o excursie. In plus, entuziasmul ma cuprinde aproape instantaneu, e ca un reflex continuu de wow. Iar unii chiar cred ca apreciaza exclamatiile mele de copil, ca de exemplu ai mei, cei care m-au luat pe bancheta din spate pentru a merge in vizita la unele dintre cele mai frumoase destinatii din lume.

La Cumpana

In concluzie, nu conteaza cat de mediatizat este un anumit obiectiv turistic, conteaza cu ce ramai dupa o anumita calatorie. Nu conteaza cum arata drumul, cum sunt oamenii, ci cum te simiti tu. Eu stiu ca Botosaniul si Cumpana sunt 2 locuri unde m-as intoarce de o mie de ori, pentru ca acolo as putea trai o vesnicie fara sa ma plictisesc!

La Cumpana

Mai multe articole din rubrica “Imaginatie la cafea” puteti citi aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *