Undeva in California, in data de 21 iunie, 1997 se nastea Rebecca Renee Black. Mai tarziu, cand ajunge la pubertate, Rebecca Black avea sa scrie istorie pe 18 iulie, 2011, scotand pe piata muzicala cea mai proasta piesa scrisa vreodata. Tot ea avea sa fie de vina pentru scoaterea zilei de vineri din calendar, dat fiind ca piesa ei s-a numit chiar asa – „Friday”.
Te-ai fi gandit ca orice om normal si-ar indruma copiii sa nu aiba parte de umilinta publica. In cazul Rebeccai, mama ei – medic veterinar, nu doar ca a sustinut-o moral, dar a si platit 4000 de dolari unei case de productie pentru ca cea mai proasta piesa din acest secol sa „incante” ascultatorii din intreaga lumea si in special internautii.
Din pacate nici Rebecca si nici mama ei nu au prevazut dezastrul ce avea sa urmeze pentru tanara artista.
In spatiul romanesc, exista de fapt o explozie de „black-uri”, pe care le constatam ca atare, dar care, in ciuda acestui aspect, ne plac. Paradoxal, in Romania are loc acest fenomen al pieselor proaste care ne atrag atentia pentru o perioada de timp si fara sa avem un motiv anume, ajungem sa le asimilam cu placere. Ca sa ma intelegeti, o sa va dau un exemplu corespondent in alimentatie: ne place sa mancam carne cu cartofi, cu toate ca aceasta combinatie nu e buna pentru sanatate.
Lucrurile par destul de clare, dar am dorit sa aflu ce parere au altii despre „de ce ne plac piesele idioate”. Prietenul meu spune ca ritmul e cel care contine un soi de „sex appeal” al pieselor proaste. Tot el, fara sa dam prea multa atentie versurilor – despre care stim ca sunt de proasta calitate – ne provoaca sa dam volumul mai tare sau chiar sa dansam. O prietena imi spune ca din contra, versurile „pe intelesul tuturor” ar fi de vina pentru succesul acestor piese. Un lucru e sigur in ambele opinii – piesa Rebeccai nu are nici una, nici alta.
Dar ce se intampla cu piesele romanesti?
As vrea sa probam ambele teorii – cea a prietenului meu si cea a prietenei mele – luand ca exemplu doua piese romanesti, diferite ca perioada in care au aparut si sa vedem care dintre cele doua teorii se preteaza melodiilor asa-zis idioate.
Exemplele sunt „Blondie – Ai gresit” (1) si „Amna cu Adda – Fara aer” (2).
- Ai gresit, dar nu te pot uita
Tu ai fost si-ai ramas prima mea iubire.
O flacara in inima mea
Ma topeste incet, dar mi-e greu sa te iert.
- E Amna cu Adda si facem rocada
Adda cu Amna, rupem balada
E Amna cu Adda, fresh ca limonada
Vara asta m-ai lasat
In termeni de logica a strofei, piesa numarul 1 suna „pe intelesul tuturor”, nu? Nu cred ca intelege cineva ce vor sa zica celelalte 2 „artiste” in piesa „Fara aer”, dar daca voi puteti sa descifrati semnficatia acestei strofe, va astept cu drag comentariile mai jos.
Asadar, din punctul meu de vedere, piesa fetelor de la Blondie probeaza teoria versurilor, cat despre cea a ritmului, eu tind sa ii ofer credit tot acesteia. Chiar daca ritmurile vorbesc de doua perioade diferite, imi imaginez ca daca sunt la o petrecere, tot pe piesa „Ai gresit” as vrea sa dansez.
Revenind insa la perioada actuala, raman la concluzia ca sunt anumite piese pe care le adoram pentru ritm, desi versurile nu sunt nici macar „pe intelesul tuturor”. Si, pentru ca vreau sa va conving sa intrati in jocul marturisii alaturi de mine, exista o piesa (bine chiar mai mult de una) pe care cand o aud, ma distreaza la modul comic, dar si la modul de „vreau sa dansez acum”.
Nu e un secret pentru prietenii mei ca dupa mine Adda nu ar mai trebui sa compuna piese nici pentru ea si nici pentru altii. Nu stiu daca s-a intrebat vreodata de ce piesa „Minti murdare facute praf” s-a transformat in „Loverboy” si nu a ramas asa cum era intitial creata, dar poate ca ar trebui sa o faca de acum incolo.
Sunt sigura ca atat Adda, cat si Rebecca Black vor continua sa faca ceea ce ele numesc „muzica”, desi nu o sa aiba niciodata un alt public decat cel care nu prea s-a dus la scoala. Nu stiu, asadar, ce e mai trist. Ca exista artisti care fac piese idioate ce plac publicului sau ca publicul e atat de prost ca inghite muzica asta?
In concluzie, raspunsul la intrebarea: “de ce ne plac piesele idioate” e undeva la mijloc. Adoram ba ritmul, ba versurile oricat de simple ar fi ele. Ducem insa lipsa unei educatii muzicale, iar ce ma infurie pe mine cel mai tare este faptul ca radiourile de succes pornesc propaganda pieselor proaste. Nu e oare ironic faptul ca tocmai niste oameni care au o ureche muzicala promoveaza piese idioate?
Total de acord! Si sunt de acord cu Cheloo care este de parere ca muzica ar trebui sa transmita un mesaj, nu doar sa arunce cuvinte care rimeaza. Oamenii prefera muzica proasta deoarece nu e mare filosofie, pe cand muzica buna iti da de gandit si e greu sa gandesti, pai no?
Da, e probabil si o chestiune de deadline, habar nu am…