In nord, lumea de vis se ascunde in natura

Cand ii ai langa tine pe Claudia si Razvan (prietenul meu) nu mai poti sa fii un turist obisnuit. In cazul lor vacanta inseamna pauze lungi in care se sta de vorba si cat mai putin timp de mers din muzeu in muzeu. Asa ca iata-ma in Suceava cu doi dintre cei mai puturosi turisti, trangand de ei, ca de niste niste copii mofturosi sa exploram cat mai mult orasul lui Fane the Greater.

Asa cum era de asteptat, pentru ca intre timp imprevizibilul ce o caracteriza pe Claudia s-a transformat in previzibil, nu am vazut tot ce mi-am dorit in Suceava, odata din cauza lenei celor doi, dar si din cauza timpului, pentru ca urma sa parasim orasul in jurul orei 8 seara. Sunt incantata de faptul ca am reusit sa ajungem la Cetatea de Scaun si, chiar daca nu am putut efectiv sa intram in curte, am imortalizat starea cetatii de anul asta in cateva selfie-uri indecente.

In Botosani

Efortul nostru de a urca un mic deal pana la Cetate trebuia totusi rasplatit de indata! Asa ca am mers din nou la terasa. Tin minte ca acum 2 ani cand am stat la aceeasi terasa, aveam senzatia, cel mai probabil din cauza oboselii si a caldurii, ca in fata mea se afla o halba supradimensionata cu cea mai buna bere de lume! Diferenta dintre atunci si acum e ca nu mai simteam aceeasi satisfactie de a bea ceva rece, caci la ce vreme am prins in Suceava, visai mai degraba la o cana de vin fiert in mijlocul lunii iunie.

Dupa prima, a doua, a treia bere – si cred ca atat, am reusit sa ii urnesc de la masa pe vorbareti cu o jumatate de ora inainte sa se inchida al doilea obiectiv turistic din zona, un muzeu al satului care adapostea case in stil bucovinean. Cu toate ca eu ma cred un super turist, trebuie sa fi vazut reactia Claudiei cand am intrat in magazinul modest al muzeului unde a descoperit opincile din imaginea de mai sus. Spre deosebire de noi, care veneam din fundul groapei de Bucuresti, Claudia, o moldoveanca aproape get-beget, se entuziasma cel mai mult la vederea oricarui suvenir popular, fie el o traista cu motive folclorice, fie niste opinci in miniatura, fie niste statui care mie nu imi transmiteau nimic.

Imi pare rau ca nu o cunoasteti, dar va pot spune acest lucru despre ea: cand i se pune un „pitic” pe creier, pentru ea nu exista gandul numarul 2.

Pentru ca mai era doar o jumatate de ora pana la inchiderea muzeului, practic am alergat din casa in casa. Ce mi-a placut cel mai mult? Casele in care erau ilustrate cele 3 momente semnificative din viata unui om: nasterea, casatoria si moartea. Pentru reproducerea acestor scene s-au folosit manechinele care au speriat-o pe Claudia si inregistrari vechi. Caracteristicile predominante ale caselor sunt pragul, inaltimea joasa si simplitatea camerelor, chiar daca pareau foarte impodobite din cauza aglomeratiei de floricele peste tot in orice material pus pe perete, pe pat, etc.

In Botosani

De la casute, am pornit spre centrul orasului unde am vizitat un mic targ cu haine traditionale, apoi am alergat spre microbuz, nu inainte insa de a manca niste gogosi delicioase. Am tot subliniat faptul ca in Botosani, ca si in Suceava, peisajele care abunda in verdeata imi dau senzatie ca sunt intr-o statiune montana, tocmai pentru ca nu sunt obisnuita sa vad dealul asa de aproape intr-o zona urbana intetita de masinarii. Pe drumul spre Botosani, m-a incantat arhitectura caselor, care desi sunt mari, denota un bun gust si dorinta a din ce in ce mai multor oameni de a se apropia cat mai mult de natura. Casele sunt practic vecine cu padurea sau au foarte mult spatiu in jurul lor.

Cand am intrat in Botosani, ne-am oprit la marginea orasului de unde se poate admira tot ceea ce am aclamat pana acum, o panorama deluroasa care efectiv iti taie respiratia. Mixul acela de rural-urban mie imi face foarte mult bine, ma linisteste si ma incarca de energie. Nu am glumit cand am spus ca in Botosani ma simt ca acasa. M-as intoarce acolo de fiecare data cand am ocazia, in special pentru a respira acel aer curat cu care te poti rasfata – nu imi vine sa cred ca spun acest lucru – la marginea unui oras.

Nu foarte multe prietenii sunt menite sa traiasca si cumva eu m-am impacat cu gandul ca nu voi mai putea fi atat de aproape de unele persoane care imi sunt extrem de dragi. Nu e vina nimanui ca oamenii ajung sa se instraineze. Dar dintre toate persoanele pe care le cunosc, cu siguranta ca nu as putea renunta la Claudia, si nu pentru ca imi face atatea favoruri, devenite deja banalitate in relatia noastra, ci pentru simplul fapt ca mi-a daruit –desigur in mod inconstient –ceva ce nimeni nu mi-a oferit pana acum. Nu pot defini exact ce, dar e echivalentul unui punct de pornire, o deschidere catre lume la care visam demult si o prietenie care, dupa cum ati vazut in posturile din Jurnal din Botosani, nu cunoaste margini.

In Botosani

Cu acest post am incheiat Jurnalul din Botosani. Sper totusi sa ma intorc in acele tinuturi si astfel sa completez lista de aventuri in Moldova.

2 thoughts on “In nord, lumea de vis se ascunde in natura

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *