1, 2, 3… Incepem!

Spre desosebire de prima data in Botosani, cand eram mult prea absorbita de noul peisaj, acum mi-am luat timpul necesar pentru a vedea cum ma simt de fapt aici. Linistea si verdeata care invaluie orasul si iti dau aceasta senzatie ca esti undeva intr-o statiune montana. Eu insa nu m-am simtit ca un turist plecat in concediu, ci ca un localnic intors acasa.

Daca indraznesti sa privesti orasul din perspectiva unui turist, nu iti va lua mult sa realizezi faptul ca Botosaniul duce lipsa unei revolutii industriale care sa puna orasul in miscare. E drept si ca nu ai foarte multe locuri de vizitat, dar daca as fi avut o camera de filmat si posibilitatea de a face un documentar despre acest oras, nu m-as concentra pe istoria si arhitectura lui, ci pe caracterul oamenilor si pe locurile unde poti petrece un timp minunat alaturi de ei.

Parcul "M. Eminescu"

Parcul “M. Eminescu”

Documentarul meu si al prietenului s-ar deschide cu imaginea garii din Botosani, care nu e cea mai impozanta cladire din oras, dar e o locatie emblematica a vietii pe care o duc oamenii de aici. Primii care ne-au iesit in cale au fost taximetristii care nu stateau sa astepte posibilii clienti in masini, ci ca o adunatura de prieteni se stransesera toti in parcarea taximetrelor si stateau de vorba, cu cafeaua si tigara in mana, la ora 7 de dimineata.

Timizi, ne-am apropiat de un taximetrist ce statea un pic mai izolat de colegii lui si, ca niste bucuresteni grabiti, l-am intrebat daca e liber. In Botosani nu se obisnuieste sa se porneasca aparatul de taxat, dat fiind ca distanta de la o adresa la alta este de regula foarte mica. Blocul unde sta Claudia e chiar in spatele magazinului unde i-am spus taximetristului sa ne conduca: Dorian 1 langa Scoala 7. Ca o batranica ce isi asteapta nepotii, prietena mea se uita la noi de la geam cu pisicu langa ea. Dupa, stiti voi, a urmat o imbratisare mare si multe ore de povestit. Pe la 2 am plecat in oras si am stabilit cu totii ca trebuie sa mergem sa mancam la Deea.

"La Deea"

“La Deea”

Despre “La Deea” v-am povestit si in episodul de acum 2 ani din Botosani. Preturile au ramas cam aceleasi, dar au aparut noi preparate pe care inca nu le-am incercat ca de exemplu: crepa. Am mancat in schimb un mix gril de pui care continea urmatoarele: cascaval pane, snitel de pui crocant, o aripa de pui, jumatate de copan, doi cartofi copti, salata de varza si cel mai bun sos de usturoi pe care l-am mancat vreodata! Toate costand 15 lei.

E atat de buna mancarea ca mi-as deschide in Bucuresti sau Ploiesti o afacere de acest gen si cu aceleasi preturi!

De la cea mai buna masa, am ajuns sa ne cumparam cele mai bune prajituri luate de la o patiserie: prajitura casei cu morcovi, negrese, cornulete si specialitati cu visine si vanilie. In urmatoarea dimineata plangeam de dorul lor!

Bere de casa Buturuga

Bere de casa Buturuga

In loc de odihna ne-am plimbat prin oras ajungand in Parcul „M. Eminescu” unde am impodobit lumea cu baloane. Oricine ar fi privit jocul nostru ar fi spus ca nu am trecut cu mult peste copilarie. Asa cum va spuneam, noi nu eram chiar niste turisti oarecare in cautarea vreunei marturii care sa ateste ca Eminescu a pasit pe acolo. Eu m-am simtit intr-adevar ca acasa, asa ca nu a trebuit sa cercetez fiecare colt de oras in cautarea unei identitati. Imi erau de ajuns prietenii.

jurnal-din-botosani-3-1024x768

Prima zi in Botosani si implicit scena de final a documentarului nostru s-a incheiat cu o iesire la Q (nu stiu daca asa se scrie, dar stiu ca asa suna). In timp ce noi eram la masa, patronul terasei se plimba cu bicicleta pe strada, asta chiar daca, dupa spusele prietenilor nostri, mai are vreo 2 restaurante in oras.

Acum, dupa aceasta afirmatie si vazand pozele de azi, va intreb: Oare cum sa nu adori Botosaniul?

 

One thought on “1, 2, 3… Incepem!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *