Interviuri de cariera: Străve

Când am refăcut aspectul blogului, am promis că una dintre rubricile mele favorite, Interviuri de carieră, va avea câte un invitat lunar. Prin urmare, azi vreau să vi-l prezint pe Răzvan Encuna sau Străve, un tânăr pe care atunci când îl auzi cântând rămâi pentru câteva secunde cu gura căscată și te întrebi oare a cui e vocea asta. Despre cum ne-am cunoscut și ce are de spus unul dintre tinerii talentați ai Ploieștiului, aflați în rândurile ce urmează.

Să îl cunoaștem pe Răzvan Encuna sau Străve? Sau Cel Mai Străve? Cum îți spun prietenii?

Bunăăăă! Prietenii îmi spun Răzvan sau Străve.

Pentru cei care citesc acest interviu ar trebui să precizăm faptul că noi ne-am cunoscut la CCS Ploiești când au avut loc filmările pentru Happy in Ploiești”. Cum ți s-a părut experiența asta? Crezi că e important clipul pentru promovarea orașului?

A fost o experiență uimitoare, sunt mândru că fac parte din clip, mai ales că este una din melodiile mele preferate. Sunt sigur că acest clip a promovat orașul, așa cum noi am vizualizat pe YouTube clipurile celorlalte orașe, și alții, la rândul lor, au văzut clipul nostru, iar asta înseamnă promovare!

Ce ocupație ai mai exact la CCS si cu ce se ocupă în general instituția?

În momentul de față sunt actor, coordonatorul soliștilor din CCS și…solist. Instituția are rolul de a promova tinerii talentați și de a le oferi oportunitatea de a învăța sau a-și descoperi pasiunea, hobby-ul ca: dansul, muzica, teatrul. Momentan avem doar cele 3 categorii.

Interviuri de cariera: Razvan EncunaCe ți-a oferit școala până acum? Cunoștințe, posibilitatea de a urma o anumită carieră….Ai avut cândva un moment de revelație când ai zis: Gata, știu ce vreau să fac în viață?

Sincer, nu am știut ce carieră voi urma până la vârsta de 17 ani. Școala mi-a oferit câteva oportunități gen pian, pictura (profilele pe care le-am urmat la liceul de artă). La 17 ani însă, eu neștiind că am voce (știu, pare ciudat, dar o să explic mai târziu) m-a lovit așa, dintr-o dată. Am aflat și am spus că asta trebuie să fac în viață!

Am observat, după întâlnirea de la CCS (Casa de Cultură a Studenților Ploiești), că ai câteva coveruri publicate pe youtube. Ce e cu acel canal și de ce nu ai sau nu aveți mai multe piese urcate?

Am două canale de YouTube, de fapt. Unul fiind primul meu canal unde am publicat coveruri cântate doar de mine. Al doilea e cel pe care l-am creat cu Andy și unde uploadam împreună coveruri. Momentan avem și un proiect de piesă proprie în desfășurare. Canalul este făcut pentru promovarea noastră și pentru promovarea unei case de producții pe care vrem să o întemeiem, WeSingProduction. Deocamdată timpul nu ne permite să lucrăm mai mult, dar pe viitor promitem să fim mai grijulii cu Youtube-ul!

Știu că ești foarte tânăr, dar trebuie să întreb asta (face parte din ciclul întrebărilor standard la Interviuri de cariera). Primul eșec. Ai simțit că ai avut parte de așa ceva? Dacă da, cum a fost?

Sigur, am simțit că am avut parte de asta în al doilea sezon de X-Factor când totul s-a terminat dintr-o dată, fără nici un motiv întemeiat. Eu eram foarte pregătit! Ulterior am realizat că este doar un show de televiziune și nu se pune accent pe voce. În concluzie, am avut o simulare de eșec. Acum nu îl mai consider eșec, ci un pas înainte și o experiență frumoasă.

Cu ce te ocupi în prezent?

De aproximativ 2 ani mă ocup de organizarea petrecerilor, în special cele de karaoke, având propriul nostru brand și o echipa de milioane. De ceva timp am și o trupă cu care concertăm, White Stones și noul meu proiect BoyBand! Sunt foarte încântat! Momentan avem un singur clip, pentru că treaba a început acum câteva zile, dar o să lucrăm foarte mult la acest proiect! Puteți urmări clipul AICI.

Ți s-a împlinit până acum vreun vis legat de cariera pe care ți-ai ales-o?

Mereu visez la cariera pe care mi-am ales-o. Face parte din ceea ce trebuie să fac ca să ajung unde mi-am propus!

Razvan EncunaDe unde a început revelația pentru ceea ce faci acum?

Spuneam mai devreme că o să vă povestesc. Acum este momentul!

La 17 ani, într-o vară, eu cu un vecin ne plimbam prin oraș. Ce e mai mișto decât o plimbare prin oraș, vara? Și tot plimbându-ne noi zi de zi, am început la un moment dat să cântăm. Melodii simple gen Simplu! Am observat că e interesant și am spus că trebuie să mergem și noi la un karaoke, să cântăm și noi pe negativ ca niște adevărați artiști. Zis și făcut!

Am ajuns la karaoke, locul de care m-am atașat foarte mult (la un moment dat mergeam zilnic!), până când am început să mă gândesc ca…nu cânt așa nașpa și că aș putea să fac ceva din chestia asta. Am încercat la câțiva profesori de canto. Nu mi-a plăcut canto, nici nu îl susțin, așa că am devenit autodidact, după care am mers la CCS și de acolo am evoluat din ce în ce mai mult, având contact zilnic cu scena .

Crezi că e ușor să ai un business când ideea pornește de la o pasiune? Care ar fi al tău?

Asta ar fi cel mai ușor business. Nici nu știu dacă s-ar numi așa! E o vorba: „ găsește-ți un job care îți place și nu va trebui să mai muncești nicio zi din viață”. Eu vreau să deschid o casă de producție alături de prietenii mei, să compunem piese și să cântăm. Visez la asta de ceva timp!

Cum e viața ta de zi cu zi?

În mare parte sunt foarte ocupat, fiind în foarte multe proiecte se întâmplă să am zile pline unde nici nu am timp să respir, dar eu mi-am ales asta și sunt foarte mulțumit și fericit că fac ce îmi place și pot face asta toată ziua!

Te-ai gândit să participi la vreunul din concursurile de talente care sunt acum în vogă pe la TV?

Eu le-aș numi mai mult show-uri de televiziune, dar sigur, am în plan chestia asta, este o modalitate bună de a te promova și îi încurajez pe toți să meargă, este o experiență foarte frumoasă, cunoști oameni noi, treci prin niște emoții inimaginabile.

Ce ți-ai propus pe plan profesional?

Am să devin un mare artist și o să încânt planeta cu muzica mea!

Ce alte hobby-uri mai ai în afară de cântat? Cu ce îți mai ocupi timpul?

Teatrul aș putea spune că e un hobby și chiar mai mult de atât! Când sunt acasă mai cânt la pian, îmi place să călătoresc…Dacă ar fi după mine, aș sta cel puțin 150 de zile pe an plecat. Îmi mai place să joc fotbal, doar că timpul nu prea îmi permite. În general, activitățile de grup cu prietenii sunt foarte liniștitoare și plăcute pentru mine.

Razvan EncunaTe-ai gândit unde vrei să ajungi în 5-10 ani?

Aș vrea să îmi ating visul cel puțin în 5 ani, să mă văd alături de prietenii mei în studio, lucrând pe brânci la următorul nostru hit!

Ai vreun sfat pentru cei care citesc acest interviu?

Nu vă dați bătuți sub nici o formă! Dacă vreți să faceți ceva, dacă ați pornit pe un drum și nu va fi ușor, gândiți-vă că nu toată lumea își permite să viseze! Visele mărețe au un drum lung și greu de parcurs, așa că nu vă pierdeți cumpătul, iar când veți fi ajuns acolo, fiți siguri că veți fi răsplătiți pentru cât ați muncit!

Vă pup și să aveți o zi minunată! Și pe tine te pup, Elena! Mulțumesc pentru acest interviu! Salutareeee!

Pozele sunt luate de pe profilul lui de Facebook. Îl descoperiți aici.

Dacă ți-a plăcut articolul, m-aș bucura să-i dai un share!

3 thoughts on “Interviuri de cariera: Străve

  1. Pingback: 5 cele mai vizualizate coveruri “Happy” | Elena Pelmus-PR si timp liber

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *