Prima impresie când am ajuns la Bruxel a fost că e un oraş murdar şi să nu ne mai plângem de Bucureştiul nostru că şi la ei e cam la fel. A doua impresie a fost că e foarte trist din cauza clădirilor imense pe care doar în pozele prietenilor care au fost pe la New York le mai vezi. Următorul stagiu a fost cel pe care îl aşteptam – Wow! Da, la finalul zilei am putut să spunem toţi Ce oraş frumos!
Practic nouă ne-a fost introdusă în prima parte a zilei centrul business al Bruxelului. Apoi când am scăpat de la Parlament am avut foarte puţin timp să vedem şi partea istorică/veche a oraşului şi am rămas profund impresionaţi căci nu mai ştiam în faţa cărei clădiri să facem poze, mai ales că ne şi grăbeam să-l vedem pe ăla mic de face pipi – Manneken Pis, unul dintre simbolurile belgiene.
Bruxelul este plin de turişti. În piaţa centrală unde ne-a dus Antonio, ghidul şi colegul nostru belgian care locuieşte la Bruxel, ne-a arătat palatul regal. Partea interesantă pe care ne-a spus-o Atonio a fost că poţi recunoaşte dacă familia regală este acasă după steagul Belgiei ridicat pe clădire. E şi asta o formă de a-ţi anunţa vecinii dacă eşti sau nu acasă, nu? Apoi am văzut chiar vis-a-vis, trecând prin parc, clădirea Parlamentului Belgiei (parcă!), urmând să mergem către gară şi centrul vechi.
Aici atmosfera era ca în filmele anilor 80. Muzică pe fundal, oameni îmbrăcaţi la costum, străzi înguste şi zeci de magazine pline de ciocolată şi suveniruri. Un paradis al ciocolatei şi al bomboanelor colorate la care visăm cu toţii când suntem mici. Reuşeşti însă să uiţi de toate ispitele din jurul tău, când unicul gând tău gând este să-l vezi pe copilul belgian făcând pipi în piaţa centrală. Manneken Pisnu e tocmai în centru, ci pe o străduţă aparte, iar statuia este mult mai mică decât te aştepţi. Era coadă la pozat. Toată lumea strânsă în faţa statuii voia să îşi facă o poză cu copilul făcând pipi chiar în capul lor, iar noi tocmai pentru asta venisem.
Nu ştiu cum a zburat timpul. Oricum am permanenta impresie că nu am timp, pentru că mereu suntem pe fugă. Aşa s-a întâmplat şi la Bruxel. Când am ajuns primele conferinţe s-au ţinut la EEAS (European External Action Services) unde ni s-a vorbit despre acest nou organism al UE. În clădirea EEAS am luat prânzul. De acolo este şi stickerul pe care scrie greşit numele unei colege. Practic am trecut de securty check doar ca să admirăm puţin clădirea şi să mâncăm destul de scump la cantina diplomaţilor. De fapt tocmai asta a fost şi partea bună după masa ce a constat în miel (6 euros + cola). Petrecând chiar şi puţin timp printre angajaţii EEAS ne-a făcut să visăm că poate unii dintre noi vor ajunge la un moment dat să muncească propriu-zis în acea instituţie (eu spre exemplu :p).
A urmat Parlamentul European sau un sediu al său, pentru că imaginea pe care o avem noi cu plenul e de la Strasbourg. Acolo mi-am făcut poza cu căştile pe care şi le pun parlamentarii. Eram toţi foarte obosiţi, dar ne-a plăcut joaca de-a parlamentarii. Am reuşit cumva să trecem şi peste oboseală, mai ales că s-a iscat o mică dezbatere despre rolul UK în EU şi care ar fi un posibil scenariu pentru piaţă în cazul în care UK s-ar retrage din UE.
Pentru mine Bruxelul categoric a fost o experienţă pe care nu o să o uit niciodată. M-am distrat en marchant cum ar spune francezii. Încă nu pot să spun cu certitudine că Bruxelul e un oraş frumos, dar sigur e interesant de văzut în ambele sale feţe.
