Marţi 23 – Deja vrem acasă

Am început să numărăm zilele până când mergem acasă. Fiecare nouă zi e tăiată din calendar încă de la primele ore ale dimineţii. Dezbaterile noastre din autocar se rezumă la Am obosit, Nu am putut să dorm, Iar proiecte, Iar workshop. Acum suntem în stagiul plângerilor şi al durerii la propriu. Unii dintre noi chiar nu au putut rezista stresului sau vremii şi au cam zăcut.

Şi eu simt oboseala, dar parcă abia acum a început să-mi placă cu adevărat. Suntem într-un fel mult mai relaxaţi şi ne-am obişnuit unii cu ceilalţi de parcă am fi într-un continuu training. Atmosfera e mult mai degajată, vorbim mult mai liber şi am devenit mult mai buni la proiecte. În general toţi studenţii sunt deştepţi aici. O fată în particular mi-a atras atenţia şi nu pur şi simplu, ci pentru că am fost colege pentru ultimele două proiecte. Alina e din Rusia şi este foarte deşteaptă şi simpatică. La fel mai e şi Joana din Portugalia cu care am lucrat pentru primele teme şi mulţi alţii care au un background informaţional despre UE şi despre ţara lor în UE foarte bun.

Per ansamblu rămân la părerea că românii sunt mult mai deştepţi sau cel puţin mai tocilari. Noi suntem obişnuiţi să facem totul aşa cum scrie în carte şi să respectăm regulile predate în şcoală. Am observat că ceilalţi sunt din contră, mult mai degajaţi şi chiar mai creativi decât noi. MARPE m-a ajutat să înţeleg cuvântul toleranţă şi mi-a arătat că există spirit de echipă, iar pentru asta nu am cum să regret vreo clipă că am venit aici şi poate datorită acestui lucru încă nu vreau să plec.

Astăzi am avut un workshop despre lobby în sectorul energetic. La finalul workshopului am prezentat fiecare grupă propriile programe de lobby pentru o companie care se ocupă cu extragerea petrolului, pornind de la studiul de caz al companiei portugheze Galp Energia. Abordarea echipei noastre a fost să promovăm ideea unei imagini-model de rafinărie care încearcă să creeze un echilibru între efectele negative asupra mediului generate de companie şi posibilităţile prin care le-am putea diminua.

Din feedbackul primit de la cei doi lobbyişti invitaţi am învăţat mult, pentru că ne-a ajutat să avem o perspectivă de ansamblu asupra procesului. Aşa că trebuie să ne gândim în principal la problema companiei pe care o reprezentăm şi ce ne dorim. Apoi la ce îşi doresc adversarii noştri şi la ce ne aşteptăm să pierdem. De asemenea mi s-a părut interesantă ideea de a minţi, dar doar o dată, pentru că atunci va trebui să minţi tot timpul, practică ce nu se înscrie tocmai în procesul de lobbying.

La sfârşitul orelor am mers by default cum ar spune Alexandra la Mega Image să ne cumpărăm de mâncare, iar cuvântul mâncare e impropriu spus, pentru că de cele mai multe ori cina constă în chipsuri şi bere. Am început să cumpărăm cadouri pentru acasă, pentru că tot suntem atât de entuziaşti să ne întoarcem. În rest timpul se duce fără să-ţi dai seama. De fiecare dată când ne întoarcem de la şcoală eu şi fetele din cameră stăm câteva minute pe pat şi mâncăm. În tot acest timp ne spunem impresiile zilei şi numărăm suvenirurile cumpărate.

Trăiesc din plin atmosfera studenţească pe care nu am simţit-o nici chiar în toţi anii de cămin şi tocmai din acest motiv încă nu vreau să mă întorc acasă. Aici suntem altfel, chiar dacă nu ne dăm seama, suntem mai uniţi şi mai sociabili români între români. Experienţa asta ne-a apropiat mult şi am un sentiment de mândrie pentru fiecare colegă din facultate şi de la master care se află aici cu mine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *