În Moldova: Rădăuţi

Continuând relatările mele din excursia în Moldova, ne oprim azi în Rădăuţi. Oraşul aparţine judeţului Suceava, dar se află în partea nordică, deci mai sus de omonima reşedinţă de judeţ şi mai sus de Botoşani. Acum când mă uit din nou pe hartă nu înţeleg de ce am ocolit drumul până în Rădăuţi, dar poate îmi explici într-un comentariu.

Am poposit de două ori în Rădăuţi, acesta fiind legătura noastră între Botoşani-(Rădăuţi)-Putna-(Rădăuţi)-Suceava. Practic dacă mai mergeam puţin înspre N ne duceam la ucrainieni în vizită. Cam atât de departe ne aflam de Bucureşti şi spun asta pentru că nu m-am bucurat suficient când eram la mare distanţă de casă, cu excepţia unei nopţi, dacă îţi mai aminteşti, când am exclamat: „Wow în seara asta dorm în Moldova!”.

Din păcate nu am putut să fac prea multe poze, însă pe ansamblul scurtei mele vizite, Rădăuţiul e un oraş mic şi colorat. Casele sunt preponderent vechi, încă deghizate de o zugrăveală pe stil vechi (nici eu nu ştiu exact ce înseamnă asta!). Aşa cum am citit pe wikipedia ar exista obiective turistice. Eu am reuşit să văd: o biserică şi un cimitir lângă autogară, un centru ca un amestec între piaţa din Bucureşti şi hramul de la Putna, multe patiserii (de la una am mâncat sfinţişori), gogoşi cu ciocolată, o cale ferată care trece prin oraş şi imagini fugare din microbuz.

Dacă ți-a plăcut articolul, m-aș bucura să-i dai un share!

One thought on “În Moldova: Rădăuţi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *