Pe Cristi Popescu nu am cunoscut-o în persoană, deși mi-ar plăcea nespus. Un prieten comun mi-a povestit despre ea de cum a auzit cuvântul blogging în discuția noastră. Din câteva vorbe a reușit să îmi stârnească curiozitatea de a ști cine e și am intrat pe blogul ei. Poezia nu m-a atras niciodată în școală și nici mai târziu. M-au acaparat romanele și le-am rămas fidelă chiar și acum. După câteva zile de la discuția noastră, Andrei, prietenul nostru comun, îmi spune că fata această cu blogul și cu poeziile lansează o carte la doar 18 ani. Nu pot să spun că nu m-a cuprins atunci invidia, gândindu-mă că eu la 18 ani nu făceam decât să învăț pentru bac și să aștern supărări într-un jurnal în care scriam infernal de prost.
Mi-am dorit deci să o cunosc pe Cristi și să aflu care sunt planurile ei de carieră în condițiile în care a realizat, după părerea mea, destul de multe la vârsta ei. Folosindu-mă de povestea ei mi-am propus să vă prezint un exemplu de adolescent cu un talent mai rar întâlnit în zilele noastre și o fată pe care misterul personalității sale o face foarte frumoasă.
Să o cunoaștem așadar pe Cristi-Ana Popescu….
- Cum mai e viața la școală? În Caragiale?
Ca înainte de bac, agitată. Ne străduim să învățăm cât mai e timp.
- Când ai scris prima poezie? Descrie-mi puțin momentul.
Nu îmi mai aduc aminte, eram oricum prin clasa a V-a sau a VI-a și era mai mult o joacă de-a scrisul. După am trecut la proză, apoi din nou la poezie.
- Cartea ta, Pe Scările Lumii, e deja un prim succes, un vis împlinit?
Este, în primul rând, un început și pot spune că abia aștept să le scriu pe următoarele. Un succes – zic eu că da. Nu în ultimul rând, un cadou pentru cei cărora le face plăcere să îmi citească versurile.
- Ce ascund poeziile tale? Eu, spre exemplu, scriam mult în liceu ca să îmi potolesc furia. Mă supăram extrem de tare (nu că acest lucru s-ar fi schimbat prea mult de atunci) și singurul mod de a mă calma era scrisul. Asta mi se întâmplă și acum, doar că am reușit să stăpânesc unele dintre aceste manifestări care până la urmă nu generează nimic bun, nici chiar un articol foarte bun.
Ascund tot ce se poate, cam ăsta e rostul lor- de a reda felul în care percep eu lumea, dar într-un mod care să nu dezvăluie totul despre realitatea gândurilor mele. Scriu ca să spun lucruri de care nu pot vorbi altfel.
- Am văzut, urmărind doar activitatea ta pe rețelele sociale, că nu prea te lauzi cu cartea ta. Dacă eu eram în locul tău mi-aș fi înnebunit prietenii să scrie despre ea, aș avea în fiecare zi câte un anunț de făcut, în orice caz, aș fi încercat să o popularizez cât mai mult. Care sunt planurile tale cu această carte?
Planurile mele erau ca acest prim volum să fie un cadou cu ocazia sărbătorilor de iarnă pentru familie, chiar dacă a întârziat puțin. Acum, nu mai rămâne decât să fie citit, „soarta” lui nu mai depinde de mine…
- Ziceai în emisiunea lui John că mama ta e profesoară de română. Te-ai gândit să îi urmezi calea sau învățământul nu prea te încântă ca loc de muncă?
Mă gândeam la varianta acestei cariere, dar pe post de plan de rezervă. Cel mai mult mi-ar plăcea să fac ceva care să îmi permită să scriu cât mai mult și cât mai bine.
- Ce spuneai în copilărie că o să te faci când vei fi mare?
Astronaut? Voiam să studiez fizica și să ajung în spațiu. Încă îmi plac cărțile și serialele SF. În general, voiam să fiu faimoasă… Copilării.
- O să îți mărturisesc, spre rușinea mea, faptul că eu nu citesc poezie. Nu mi-a plăcut poezia la școală și abia puteam să rețin ceva versuri din obligație. Cum crezi că ai putea convinge tu oamenii ca mine să îți citească poezia de pe blog, din carte sau chiar să se apropie mai mult de poezie?
Citește poezie pentru că e scurtă, pentru că s-ar putea să îți placă și pentru că dacă nu citești poezie o să trăiești cu vina de a nu fi încercat ceva atât de simplu (asta pentru cei care nu citesc deloc poezie). Citește poezia mea pentru că e cea mai poezie din lume pe care am scris-o și pentru că ori e bună și o să îți placă, ori nu e și poți să ajuți cu asta.
- Poezia ta preferată? De ce?
Nu am o poezie preferată. Nu îmi rămân versuri în minte (spre rușinea mea) așa că și dacă aș avea, aș uita-o.
- Crezi că azi se poate trăi din scris?
De ce nu? Depinde ce scrii și cum scrii, dar cel mai mult depinde de cumpărător, pentru că el e cel care dă sau nu bani pe ceea ce faci. Dacă vrei să trăiești din asta, trebuie să fii atent la ce se caută. Cred, totuși, că dacă vrei să scrii, trebuie să o faci mai întâi pentru cititor, apoi pentru banii lui.
- Cu ce ar trebui să rămână cititorul după o lecturare a poeziilor din Pe Scările Lumii?
De preferat, cu o imagine care să îl facă să simtă ceva. Dacă nu, măcar cu impresia că nu a irosit timp citind.
- Ce hobby-uri are un adolescent de 18 ani în 2014?
Desen, scris, citit, internet, sport… Cât mai multe și cât mai diferite.
- Te-ai gândit unde vrei să ajungi în 5-10 ani?
Da, de multe ori. Vreau să fiu scriitoare, dar probabil că o să fac și altceva în timpul ăsta, ceva despre care nu sunt sigură încă. Oricum, oriunde. Numai într-o viață monotonă nu.
- Ai vreun sfat pentru cei care citesc acest interviu?
Citiți. Nu contează ce fel de literatură. Și încercați să arătați celor din jur o parte din propria imaginație.
Pe Cristi Ana Popescu o găsiți pe Facebook și pe blog.
Dacă vreți să îi citiți cartea, cred că puteți să o contactați în privat. 🙂
Despre Cristi a mai scris și Cojo, iar emisiunea în care a fost invitată la Generația lui John se poate vedea aici.
Dacă ai ceva de comentat, aștept mesajul tău mai jos.