Kitchen Confidential – Aventuri din intimitatea restaurantelor, Anthony Bourdain
Am început să-l urmăresc pe Anthony Bourdain pe când probabil că nu curățasem nici măcar un cartof, nu vărsasem încă nicio lacrimă de la o ceapă tăiată și nici nu gustasem nimic altceva în afara universului culinar al mamei mele și al rudelor pe care le vizitam foarte rar. Dar am în gene această apetență pentru mâncare ca un păcat sincer al omului și mă fascinau episoadele lui Bourdain care îndrăznea, din interiorul acelei cutii denumite televizor, să îmi arate cum se plimbă el prin toată lumea și mănâncă cu un soi de obrăznicie aflată la limita suportabilității, din preparate pe care eu, cel mai probabil, nu aveam să le descopăr vreodată.
Dar era ceva la acest show, „No Reservation”, care nu repugna privitorul, ci îl făcea să se uite în continuare, cu o fidelitate de narcotic. Eu cu siguranță că aveam ochii injectați de la imaginile cu Bourdain savurând mâncăruri exotice dat fiind că nu consumam timp cu clipitul. Dar acum să recunoaștem că nici gazda nu părea a fi tipicul Chef pe care te-ai fi așteptat să-l întâlnești într-un astfel de show. Mă uitam la el cu impresia că e ceva ilegal la tipul ăsta și transmitea asta într-un mod transparent, sincer.
Nici nu mai știu cum de am ajuns la cartea lui și de ce am pus-o pe lista de dorințe. Până la „Kitchen Confidential” nu știam nici că mai scosese alte două cărți înainte. Și asta m-a determinat cumva să am un proces de conștiință despre calitățile mele de cititor. Tratez uneori lucrurile cu o superficialitatea ieșită din comun pentru un om care vorbește exagerat despre integritate și valori. Ce să mai vorbim de „prințipii”! Ei, știu că fiecare dintre noi ascunde pe undeva un mic snob și pe care îl scapă uneori la suprafață, dar poate că n-ar fi o idee rea să-mi fac un obicei din a deschide o carte așa cum se cuvine unui cititor umil, cu profundă gratitudine și recunoștință.
Anthony Bourdain încă vorbește prin emisiunile sale, prin cărți și prin tonele de clipuri de pe Youtube despre mâncare ca și cum ar fi o piatră prețioasă. Și e suficient să-l asculți sau să-l citești ca să te îndrăgostești la rândul tău de acest evanghelist al mâncărurilor și să pui mâna pe cratiță cu veleități de chef la tine acasă, înjurându-l totuși puțin în gând: „son of a bitch, iar m-ai păcălit să trec la cratiță”. Pentru că dincolo de vorbe elegante despre mâncare, bucătăria e un iad, orice am spune. Acolo se adună sudoarea, străduința și suferința sau cum ar spune o prietenă toate aceste tragedii care încep cu „s”.
Dacă te încăpățânezi totuși să-ți transformi bucătăria într-un loc decent în care să vezi dacă evoluția a ajuns să te păcălească în a-ți face singură de mâncare, atunci vei ajunge să blestemi până și baza piramidei lui Maslow fără de care puteai să te culci liniștită cu burta goală. E drept însă că nimic nu se compară cu gloria momentului în care ai scos din cuptor o plăcintă coaptă perfect. Și, în semn de respect față de munca ta, mănânci chiar deasupra tăvii care încă mai scoate aburi fierbinți și aromați. Tu, îmbăiată în sudoare și maiestate, îți răsfeți papilele gustative cu îmbucături barbare din plăcinta fierbinte de parcă abia te-ai întors dintr-o bătălie în care ți-ai asigurat, pentru încă o noapte la rând, supremația regatului.
Sigur, doar pentru că am trecut printr-o asemenea experiență nu îmi oferă dreptul să rezonez cu aventurile lui Bourdain în iad bucătărie. Sau să râd cu nesimțire la toate pățaniile prin care a trecut. În orice caz, stilul său umoristic de a povesti poate face din cartea asta o plăcere oricărui cititor. Nu trebuie să fii un experimentat în vise cu mâncare, așa ca mine. Cartea lui îți dă impresia că tu și Bourdain v-ați dat întâlnire la cafenea, pentru o vorbă scurtă, doar că vă prinde amiaza ducând la gură aceeași ceașcă de cafea din care mai sorbi inconștient zeama plină de zaț de pe fund. Și categoric o singură întâlnire nu e de ajuns pentru a-ți povesti tot. Cartea lui, cel puțin, pare a fi un rezumat, o istorisire pe grabă, a tuturor momentelor prin care a trecut. Și pentru că într-o bucătărie nicio seară nu seamănă cu alta, personal nu m-aș fi săturat să îmi încep diminețile cu istorisiri despre cine a mai întârziat de data asta, cine ce a aruncat din greșeală pe jos, cu ce scuză a mai venit Adam, cel cu nume de familie necunoscut, dacă au avut loc schimbări în meniu, cine vrea iar carne bine făcută și tot așa, fix ca într-un reality show, dar cu Bourdain și oamenii lui în bucătărie, privindu-i la lucru.
Botezul Focului, Andrzej Sapkowski
Sunt deja la a patra carte din povestea imaginată de Andrzej Sapkowski și ultima carte tradusă în română. Încă nu știu de ce îmi pierd timpul cu cărțile lui, dar după Nassim Taleb am zis că merit și eu puțin entertainment. Îmi imaginez că așa voi găsi câte o scuză pentru fiecare dintre cărțile rămase de împrumutat. Chiar nu pot să spun că îmi pasă prea mult că îmi arunc timpul pe fereastră. Sunt fascinată de numele încâlcite pe care le-a dat Sapkowski personajelor sale – măcar al protagonistului e unul care poate fi reținut – și de amestecul de personaje cu care îmi e puțin greu să țin pasul. De fapt din cauza acestor nume încâlcite cred că n-aș putea să povestesc cuiva ce se întâmplă în carte într-o manieră coerentă. Lipsa mea de înțelegere totală, împreună cu traducerea care lasă de dorit pe alocuri, toate acestea mă amuză teribil și cred că de asta și continui să îmi manifest loialitatea față de lumea lui Gerald, vrăjitorul cu păr alb.
Concluzie
Și pentru că am trecut deja de prima jumătate a anului, aș vrea să îmi laud performanța de a fi citit deja 18 cărți. Ca o comparație, anul trecut în total am citit 22 de cărți și 3 audiobooks. Și nu e doar despre câte cărți am citit, spre deosebire de anul trecut mi-am intensificat articolele despre cărțile citite ca să și rețin foarte bine ce am lecturat. Jurnalul despre lecturile din luna a șaptea stă drept mărturie. Sigur, sunt și cărți despre care probabil că nu o să scriu momentan, cum ar fi „Skin in the Game” sau „Modern Culture” pe care o citesc pe Kindle. Ce mă bucură cel mai mult e faptul că lucrul de acasă nu a reușit să îmi încetinească procesul de lectură. Cu toate că am avut un start greoi, cu timpul am reușit să îmi formez o rutină și să citesc poate chiar mai mult decât aș fi făcut-o pe navetă.
Lesne de înțeles că mă așteaptă multe cărți bune la care trebuie să mă întorc. Revin de grabă cu noi jurnale de lectură în lunile ce urmează.