Anul trecut am ales să merg în trei orașe despre care nu știam mai nimic. Ce-i drept e că nu m-am străduit prea tare să îmi justific alegerile. La deja a treia călătorie traseul era cunoscut. Întâi îmi cumpăram biletul de avion, apoi mă gândeam dacă am făcut o alegere bună, plecam dezamăgită din București și mă întorceam cu cel mai mare rânjet în zecile de poze postate pe Internet. Și vă asigur că dacă râd într-o poză o fac pentru că e în natura mea. N-ați vrea să le vedeți pe alea în care nu zâmbesc și în care nici chiar eu nu mă pot recunoaște.

Cred cea mai frumoasă parte a călătoriilor de anul trecut a fost că am cunoscut oameni noi, iar Claudia intră în categoria asta. Am explicat aici de ce. Până la urmă interacțiunea umană e tot ceea ce ne leagă invizibil de popoarele pe care le vizităm, nu? Pe lângă locurile superbe prin care am trecut și care stau înșirate acum în capul meu ca într-o scumpă galerie de artă.

Cu Marseille am trecut prin aceeași tortură care și-a atins punctul culminant cu întrebarea: „Ce naiba fac eu patru zile acolo?”. Chinul a fost prea mare, așa că am înțeles chemarea mării și m-am convins că e suficient. O să petrec o zi întreagă uitându-mă la ea și la soare și o să mai trag un ochi la câte un trecător, indiferent de ce nație o fi. De fapt nici nu aveam de gând să îmi pese. Briza era aproape și îi simțeam deja mirosul de sare.

Să nu credeți că transform această călătorie banală într-o destinație fără de care n-aș fi putut trăi. Nu, doar că plecarea spre Marseille a fost cu totul specială pentru că a fost prima oară când petreceam Crăciunul departe de a(casă), adică de Ploiești. În continuare, chiar și după atâta timp, să tot fie 10 ani, Bucureștiul e orașul unde exercit o funcție și un rol. La mine acasă sunt eu cea din toate timpurile. Ploiești e orașul unde mă regăsesc și unde simt că pământul se mișcă firesc pe sub picioare.

Ca de obicei, timp ca să mă documentez despre „unde naiba merg eu” n-am avut. Totuși înainte să decolez am deschis câteva dintre articolele unor români despre Marsilia care m-au speriat puțin. Nimic nu părea să fie distractiv la destinația mea de pe biletul pe care cu surprindere am văzut că în dreptul cuvântului „queue” apărea scris „priority”. Nici asta nu îmi amintesc să fii bifat când l-am cumpărat. „Blestemată zi de septembrie!”, strigam în capul meu.

24 decembrie: Ajunul Crăciunului în Marseille

Aproape în fiecare nou aeroport în care am aterizat anul trecut, am umblat ca un iepure prin cușcă, fugind de la un capăt la altul, ca să înțeleg pe unde pot să scap și să iau un autobuz. Și oricâte semne de îndrumare ar exista, acest dans cu fața în telefonul mobil era necesar ca să îmi găsesc adevăratul traseu spre libertate.

De la Aeroportul Marseille Provence m-am urcat în cele din urmă într-un autobuz privat care făcea curse din sfert în sfert de oră către Gara Saint Charles. Biletul unei călătorii dus-întors m-a costat 13 euro, cu toate că după aceea am descoperit variante mai ieftine. De la gară și până la cazare a fost o plimbare de 15 minute, ceea ce mie mi s-a părut o veșnicie. Mă gândeam, în schimb, la camera cu vedere la mare pe care mi-o doream și cum o să mă odihnesc eu apoi pe balcon, lăsând soarele să mă mângâie liniștit.

ResidHotel Vieux Port nu e așa cum mi l-am imaginat când am făcut rezervarea, dar se află la o străduță distanță de faleza vechiului port, așa că trebuia să fac o mică excursie pentru a vedea marea și bărcile ancorate, mângâiate ele de soare, ca într-un spectacol gratuit pentru turiști.

În plimbarea de la gară și până la hotel, am luat așadar primul contact cu orașul. Și e așa cum se spune, confuz. Nu știi foarte bine dacă ești pe undeva prin Orient sau într-un oraș din vestul civilizat. Marseille e ca un portal care îți oferă de fapt toate opțiunile de explorare. Unii condamnă acest amestec respirabil de culturi și evită să-l întâlnească, iar eu, eu eram puțin indiferentă la acest tablou și asta pentru că zgomotul trolerului meu pe străzile înguste pe unde mă conducea Google către cazare îmi tulbura efectiv gândurile și nu puteam să analizez nimic din ceea ce vedeam.

Mi-a trecut totuși fugitiv prin gând ideea că pentru prima excursie în Franța aș fi putut alege să văd Parisul.

Am o problemă psihologică cu piesa pe care trolerul meu mă obligă s-o ascult de fiecare dată când decidem să cutreierăm. Urăsc cu deplină justificare acest obiect pe care sunt nevoită acum să îl car după mine în fiecare călătorie din motivul că am dat prea mulți bani pe el. Simt că trolerele și fast-foodul au ucis demnitatea călătorului modest ca mine. Și nu înțeleg cum de se poate spune că omul a atins acest grad de inteligență în evoluția sa, încât e în stare să tragă după el un bagaj cu roți.

Consumerismul a reușit, așadar, să înrobească chiar și dorința pură a omului de a se sacrifica în fața plăcerilor sale sufletești.

Cât despre fast-food, porcăria asta a reușit să strice o parte din toată ideea de multiculturalism. Acum, fiecare nație are fast-foodul ei cum ar veni. Prea scump să servești o masă decentă la un restaurant, prea josnic pentru un călător cinstit să stea într-un bufet privind la „farfuria” cu prăjeli din fața sa.

Am mai spus-o și recunosc faptul că nu știam mai nimic despre Marseille în Ajunul Crăciunului când am pus pentru prima oară piciorul în acest oraș. Am început să mă documentez mai bine despre Marsilia la venirea în țară, când în timpul conversației cu un prieten arhitect am descoperit din întâmplare, uitându-ne pe un site recomandat de el, povestea monumentului L’Ombrière situat pe faleza vechiului port.

Descoperirea asta s-a împletit numai bine cu obsesia mea pentru spațiile publice – un subiect care e foarte bine prezentat în „The Human Scale”.

Nu știam asta când am fost acolo, dar în 2013 Marsilia a fost Capitală Culturală Europeană, iar mare parte din lucrările de modernizare a orașului au venit sub acest pretext. Public Space, site-ul pe care eram când am dat peste L’Ombrière, documentează transformarea Marsiliei dintr-un oraș sufocat de mașini într-un loc de spectacol public, adică dedicat cetățenilor care vor să reconstruiască la pas faimoasa promenadă din jurul intrării în vechiul port. Mai mult, pentru a readuce din farmecul orașului de odinioară, au păstrat pe faleză piața de pește unde în fiecare dimineață pescarii pot veni să acosteze și să își vândă capturile în fața localnicilor sau a turiștilor: fructe de mare, pește, scoici și chiar arici de mare.

Personal, mi-am însușit fără știință această misiune de reconstrucție la pas, încă din prima zi, a drumului vechi, urmărind dansul bărcilor clătinându-se în mare și sunetul valurilor care se sparg necontenit de stâncile Fortului Saint-Jean.

25 decembrie: Crăciunul la Nisa

Ca să fac puțin palpitantă această călătorie în Marsilia, am hotărât ca de Crăciun să mă trezesc la patru dimineața și să văd răsăritul în Nisa. Am crezut că aventura o să înceapă încă de la ieșirea din hotel având în vedere că mă plimbam la patru dimineața pe străzile unui oraș care nu e considerat chiar cel mai sigur din lume. S-a dovedit că nimeni nu făcea un zgomot mai tare ca chițăitul șobolanilor vizibil deranjați de vibrația pașilor pe asfalt. Pesemne că noaptea orașul ar trebui să fie doar al lor.

În cele din urmă am reușit să văd răsăritul în siguranță și în ciuda faptului că l-am văzut în trecere din autocar, mărturisesc că imaginea cu soarele care se chinuie să își facă loc printre clădiri, apărând maiestuos din mare, mă bântuie și acum. Sunt pentru totdeauna devotată mării. Sentiment cu care trăiesc atunci când aleg o destinație de vacanță.

Prin Nisa am rătăcit de la opt dimineața și până în jurul orei 17:00. Mi-am dezmorțit picioarele vreo jumătate de oră până ce am ajuns la celebra Promenade des Anglais unde kilometri întregi am spus doar asta: „Vai, ce frumos e!”. Când am ajuns în capătul Promenadei am crezut că efectiv sunt în Rai și nimeni n-o să mă mai miște de acolo. Am stat vreo oră pe plajă mituind cu chips porumbeii pe care îi hrănea o fetiță asiatică la vreo 3 ani. Când mă plictiseam s-o necăjesc, sorbeam dintr-un Heineken și mă uitam la avioanele care decolau în apropiere și la nebunii care făceau baie în mare pe 16 grade.

Înainte să-mi părăsesc colțul de rai, i-am dat lui taică-miu un telefon prin care să-l anunț de starea vremii. Ai mei erau în bucătărie, puneau cozonacii în cuptor chiar în ziua Crăciunului și încercau să mă oftice prin a-mi explica ce au pregătit ei de „12”. În încheiere le-am oferit o vedere de la mare și o poză cu masa mea de prânz urându-le „Poftă bună!”.

Am părăsit faleza și m-am hotărât ca drumul de întoarcere spre gară să-l fac pe strada paralelă Promenadei. Într-un punct pe care l-am luat drept „centrul vechi”, am schimbat puțin traseul și am urcat într-un autobuz care te lasă într-un minunat loc de belvedere și anume Fort du Mont Alban. Dacă ai puțin mai mult timp de petrecut în Nisa, îți recomand să urci până la Fort pe jos, pentru că o să ai parte de foarte multe priveliști spectaculoase.

Inițial am crezut că nu o să îmi mai rămână timp de vizitat, dar după vreo 40 de minute cât mi-a luat coborârea de pe deal, am reușit să văd și centrul vechi, unde am petrecut o oră în târgul de Crăciun, devorând un preparat tradițional căruia nu i-am reținut numele. Știu doar că părea o clătită cu puțină făină și multă brânză. Deloc apetisant.

La întoarcerea în Marseille am crezut că voi găsi toate magazinele închise. Nu știu ce a fost în capul meu, dar probabil că mă gândeam că și arabii din oraș și-au luat liber de Crăciun. Am avut însă norocul să fie deschis supermarketul la care fusesem cu o seară în urmă și mi-am cumpărat de aici toate cele necesare pentru o cină specială și anume salată Caesar ca aperitiv, iar ca felul doi o caserolă cu paste quatro formaggi pe care am încălzit-o la cuptorul cu microunde și, desigur, o sticlă de vin. Înainte de a devora platoul de cinci stele din fața mea, i-am trimis lui taică-miu o poză pe Facebook Messenger în speranța că o să privească admirativ la tot acest efort. Tot ce am primit în schimb a fost like mic, dat cu indulgență.

26 decembrie – Parc National des Calanques

Dacă stai în oraș pentru doar o zi sau două, un turist respectabil va urma traseul meu din Ajunul Crăciunului și va vizita Vechiul Port – esența acestui oraș și magnetul care îi aduce pe călători aici de secole. Dacă ai mai mult timp de petrecut în Marsilia, ar fi de-a dreptul un păcat să nu mergi în Parc National des Calanques.

În continuare repet acest lucru pe care l-am povestit despre vizita mea în Marsilia că e incredibil cât de repede poți să ajungi în acest loc ce pare a fi cadrul unui film văzut la cinema. N-ai cum să te simți altfel decât norocos când tot ce poți face într-o zi de weekend este să iei masa pe o stâncă din acest parc admirând orizontul.

Parcul oferă multiple opțiuni de petrecere a timpului liber, de la trail running, la trasee pe care să le faci pe jos, printre stânci, trasee cu bicicleta, la înot, pescuit și orice altă activitate care ți-ar putea încetini gândurile. La mine a fost un traseu de 40 de minute până aproape de malul abrupt al Mont Puget. Am petrecut următoarea oră pe marginea unei stânci înalte doar privind marea și savurând dintr-o doză de bere. Printre conversațiile pe care le-am avut cu mine însămi, am ajuns la concluzia că n-ai cum să te simți mizerabil în locul ăsta. Chiar și cel mai stupid sentiment despre tine s-ar sparge instant în aerul ăsta sărat, ca un balon înălțat aiurea.

27 decembrie: vizitarea punctelor turistice din Marseille

Să recunoaștem, Marseille nu e un oraș ofertant prin obiective. Am trecut cu indulgență pe lista mea din Google Maps vreo 15 locații turistice care pot fi parcurse într-o singură zi. Dincolo de imaginile fantastice din capul meu, realitatea ne demonstrează că iarna chiar n-ai ce căuta mai multe de două zile în acest oraș. Primăvara sau vara i-aș putea acorda trei zile tocmai pentru a fi și eu în stare să fac o baie în mare și să stau în costum de baie în mijlocul orașului, ceea ce de aici, din confortul apartamentului meu închiriat din București, pare de-a dreptul ridicol.

În subsolul acestui articol am câteva recomandări pentru tine dacă ajungi prin zonă vreo patru sau cinci zile și îți dai seama, ca și mine, că ai să te plictisești grav.

Până atunci, iată ce am văzut eu în ziua dedicată obiectivelor din oraș:

Bazilica Notre-Dame de la Garde e situată pe cel mai înalt punct din oraș, așa că și dacă te chinui să n-o bagi de seamă, practic vei avea o misiune imposibilă. Orice turist va simți efortul unui pelerinaj până să ajungă s-o viziteze. Un traseu dificil chiar și pentru mine care mă laud că fac sport în timpul liber. Primul și cred că singurul loc unde am găsit o mare de turiști. Am înțeles exact ce căutau. Priveliștea asupra orașului. Din orice punct ai sta s-o admiri, e ca tabloul unui pictor celebru, perfectă.

Pentru romantici, un alt loc de unde poate fi admirat orașul este Musée des Beaux-Arts de Marseille. Recomand să prinzi apusul aici alături de iubit sau iubită. Va fi o splendoare!

Catedrala Saint Victor pe care ar trebui s-o treci pe lista de văzut se află chiar pe Rue Saint, strada unde regăsești și magazinul celebreleor navettes. Nu vreau să scriu cum sunt fiind că pentru oricine ar dori să încerce așa ceva gustul trebuie să vină ca o surpriză.

Am mers toată ziua prin oraș pe 27 decembrie, iar plimbările m-au condus spre două locuri pe care mă simt datoare să le menționez. Primul este Parcul Émile Duclaux. De aici se poate vedea pe malul celălalt Fortul Saint-Jean și MuCEM – Musée des civilisations de l’Europe et de la Méditerranée construit cu ocazia anului 2013 – an în care Marsilia a devenit Capitală Culturală Europeană.

Cel de-al doilea loc este Vallon des Auffes. Locul îți permite să ajungi să stai foarte aproape de mare. Iarna, în timpul vizitei mele, părea neglijat de localnici, multe terase închise sau abandonate de ceva timp, dar îmi imaginez că vara locul e mai animat și mai „french”.

Pe lista mea de obiective se afla și Chateau D’If – castelul care cică l-a inspirat pe Dumas în a scrie povestea contelui de Monte-Cristo. Nu știu de ce dar nu am simțit o atracție specială în a-l vizita. Dacă te pasionează însă povestea acestuia, ar fi interesant să prinzi și de aici o perspectivă inedită asupra orașului.

Eu am simțit că mi-am îndeplinit jobul de turist în Marseille bifând aceste puncte de interes din oraș, așa că am încheiat ziua în cinstea multiculturalismului cu un pint de Guinness. A doua zi urma să plec cu un mare rânjet pe față înapoi acasă.

Obiceiuri

A fost greu să mă țin de obiceiurile de acasă în Dublin, dar a fost și mai greu în Marseille. M-am trezit într-o zi singură zi la patru dimineața pentru a prinde autobuzul spre Nisa. În restul dimineților nu a existat motivație care să mă ridice din pat. Așadar am avut o misiune imposibilă de a mă trezi la șase dimineața, așa cum fac acasă, dar am respectat, în schimb, ora de culcare, întrucât inevitabil cădeam în pat ca o rocă în apă.

Insist să vorbesc despre obiceiurile mele pentru că îmi dau seama că dacă nu le respect, nu ajung să fac măcar jumătate din ceea ce mi-am propus anul acesta. Despre ce a însemnat 2018 pentru mine și cum aș vrea să fie 2019 puteți citi aici. Faptul că nu mi-am alocat o oră în fiecare dimineață pentru scris, așa cum fac de regulă acasă, a dus la prelungirea timpului de publicare a acestui articol și implicit la abandonarea în continuare a unor idei despre care abia așteptam să scriu.

Am analizat situația încă și mai mult și m-am gândit că unul dintre motivele care m-ar putea trezi de bunăvoie la o oră decentă pentru a scrie ar fi să îmi cumpăr din prima zi de vacanță un pachet de cafea sau să vin din România pregătită cu un kit de supraviețuire pentru ca să nu îmi mai lipsească această licoare existențială din program. Nu promit să funcționeze în fiecare zi, dar am observat că în unele locuri pe unde am fost plecată, dar chiar și acasă faptul că urmează să beau o cafea în fața laptopului constituie o imagine irezistibilă pentru creierul meu și mi se activează simțurile care mă teleghidează din pat până-n bucătărie, mă așază pe scaun și apasă un buton ca să intru-n funcțiune.

Încă nu am reușit să îmi dau seama ce a fost diferit față de Dublin când stăteam până la 12 noaptea să scriu despre ce s-a întâmplat în ziua respectivă. Mai mult, îmi luam notițe pe drum despre ce văd, ce spunea ghidul sau orice altceva ce îmi trezea un minimum de interes. Mi-a lipsit doza asta de entuziasm în Marseille, cu toate că la final nu am regretat că am fost și chiar uitasem că am ales această destinație nu cu cea mai mare deschidere spre explorare.

Ca să vă dați seama de nivelul de entuziasm din Dublin, în prima dimineață de cazare nu doar că mi-am respectat promisiunea de a mă trezi devreme, dar am coborât cu laptopul să scriu și să-mi iau doza de cofeină la parterul clădirii, în locul în care care serveau micul dejun. Inițial, am crezut că ușa care ducea către Restaurant e o sală considerabil de mare, unde m-aș putea refugia cu laptopul cel puțin o oră, iar personalul să nu mă bage în seamă. Când am intrat pe ușă, Restaurantul era de fapt cât o sufragerie de bloc, iar mesele erau aranjate tipic englezesc în sensul în care loc pe masă mai aveai loc doar dacă din greșeală îți cădea scrum din țigară. În rest, orice petic de pe măsuța respectivă era completat cu câte o ceașcă, un pahar, o farfurie, tacâmuri, șervețel și un mic bol cu pachețele de unt și dulceață. Masa era lată cât să nu îți pice coatele când mănânci. Nu înțeleg cum de am putut să fac abstracție de acest aranjament minuțios și m-am așezat la o masă de patru persoane, unde am început să redecorez ca să fac loc laptopului. Ceașca de cafea ocupa deja cu chirie din spațiul vecinului care, din fericire pentru mine, nu coborâse încă la micul dejun. Ca să am loc să scriu, îmi lipisem coatele de corp și îmi țineam picioarele puțin încordate pentru a nu dărâma ceva din neatenție. Ofeream pesemne o imagine sinistră pentru personalul care n-avea de unde să știe că o dubioasă din România urma să coboare ca să lucreze în sala unde ei serveau micul dejun.

Sigur că mai târziu în acea dimineață mi-am dat seama că trebuia să îmi schimb strategia, așa că stăteam până noaptea să scriu, în pat, cum făceam pe vremuri la cămin. Apoi, în timp, am observat că pentru personal servirea aceluiași mic dejun în fiecare dimineață constituia de fapt dintr-un set de proceduri pe care îl respectau a la carte. Dincolo de evidentul fals interes pentru meserie, cel mai mult detestam pauzele lor, când de regulă curățau tacâmurile după spălare. Sunetul tacâmurilor care se ciocneau la aterizarea în grămadă răsuna în sufrageria respectivă de ajunsesem să cred că e o strategie bună pentru a trezi tot hotelul.

Planificare și costuri

Transport Aeroport Marseille Provence – Gara Saint Charles: 13 euro round trip

La plecarea din Marseille am cunoscut-o pe Berta care mi-a vorbit despre Rome2Rio, o aplicație care îți oferă variantele de transport pe care le ai în funcție de destinație/orașul în care te afli. Aruncă un ochi aici înainte de a plăti 13 euro pentru un round trip așa cum am făcut eu și vezi ce posibilități ai pentru a ajunge în oraș, dar și să îți rămână bani de o bere.

Transport Gara Saint Charlses – Nice Gare (Bus Station): 125 RON round trip

Am cumpărat biletele spre Nice cu câteva ore înainte, de aici și prețul destul de mare, însă te asigur că poți să mergi în oricare dintre destinațiile Flixbus cu mult mai puțini bani dacă planifici din timp.

Autobuzul este o varianta ieftină dacă vrei să călătorești din Marsilia spre alte destinații din apropiere. Nisa e foarte frumoasă și cred că ar fi grozav s-o vizitezi în contextul în care ți-ai propus să vezi toată Coasta de Azur a Franței. În schimb, poți alege să mergi în orașe care se află în apropiere – pe un drum de până în 2 ore – pe care le-am căutat ulterior la recomandarea Bertei care cunoaște zona mult mai bine ca mine.

Alte destinații cu Flixbus:

• Marsilia – Aix-en-Provence
• Marsilia – Avignon

Transport Castellane – Campus de Luminy – 2 euro (în autobuz)

O singură dată am luat autobuzul în Marsilia ca să ajung în Parcul Național des Calanques. De la Avenue du Prado și până la Campus Luminy faci în jur de 20 de minute, iar călătoria te costă 2 euro dacă preferi să cumperi din autobuz.

Aplicația RTM te ajută dacă vrei să explorezi mai mult orașul și să vizitezi și alte locuri decât cele menționate aici.

Cazarea: 230 euro/4 nopți și mic dejun inclus

ResidHotelVieux Port e o recomandare bună per total. Cred că a fost prima cazare întâlnită unde acceptau și animalele de companie. N-am îndrăznit să mă gândesc ce cățeluș s-a odihnit înaintea mea pe aceeași pernă. În fiecare noape când puneam capul pe pernă, mă gândeam mereu ca poate o fi fost un bichon sau un chihuahua.

Avion: 163 euro/2 pers, round trip

Biletele au fost achiziționate chiar pe 1 septembrie, cam cu 3 luni înainte. Dacă pleci cu gândul să vizitezi doar Marseille cred că e suficient o geantă sau ghiozdan de laptop în care sa iți iei vreo doua-trei tricouri. Cu o jachetă mai groasă peste tricou și e suficient dat fiind că iarna temperaturile ajung la 15-16 grade. Dacă alegi să mergi primăvara sau vara, cu atât mai mult nu trebuie să îți lipsească din bagaj costumul de baie.

În concluzie

Deviza mea cu orice călătorie pe care o fac este să scot tot ce pot dintr-o destinație și să nu mă las influențată de părerile celorlalți, în ciuda faptului că multe dintre ele sunt chiar întemeiate. Eu mă simt suficient de norocoasă că ajung să văd locuri noi, iar dacă aduci și marea în discuție înăuntrul meu sunt un copil care nu își poate falsifica bucuria din priviri.

Sunt fascinată în continuare de subiectul cu spațiile urbane și de locuri transformate de arhitecți în spectacole publice, în adunări cetățenești, o funcție arhaică pe care orice oraș din această lume ar trebui să știe s-o păstreze încă vie, încă tremurând de vibrațiile pașilor pe asfalt. Din punctul ăsta de vedere, Marsilia a fost o încântare și o destinație care mi-a oferit tot ce i-am cerut. Exceptând desigur apartamentul meu cu balcon și vedere la mare.