„Divergent”: plictisitor sau interesant?

Una dintre părțile bune ale mutatului în București e că pot vedea un film de box-office pe bani puțini și fără să mor de frig în cinema. „Divergent” nu e tocmai un film spectaculos, dar e interesant pentru targetul lui. Sfatul meu, dacă vreți să-l vedeți, e să vă duceți totuși la un cinema unde merge lumea, că altfel vă cam plictisiți. Are vreo 2 ore, timp în care se povestește în jur de 80% din film. Asta nu e de mirare, având în vedere că vorbim de o trilogie, iar prima carte cu siguranță e una introductivă.

Nu știu foarte multe despre Veronica Roth, cea care a scris trilogia „Divergent”, dar ideea ei e destul de bună și totodată la modă în zilele noastre. Cărțile ei s-ar putea pune pe raftul cu „The Hunger Games”, „The Maze Runner” și „The Host”. Toate ilustrează niște scenarii apocaliptice în care o fată simpatică, figură nouă a cinematografiei, încearcă să salveze lumea așa prăpădită cum e, de niște dictatori. Copii simpatici și buni luptători. Toți au câte puțin din Hanna și Chuck Norris. Per ansamblu te ține în priză, pentru că sunt ciudățenii pe acolo prin scenariu și tu vrei să le pătrunzi mai mult și mai mult, exact ca atunci când citești „Game of Thrones”.

Eu am fost la Cinema Pro unde sala a fost destul de plină și m-am bucurat extrem de tare că am retrăit momentele în care mă uitam la un film cu lumea care suspină în cor, sau râde în cor, sau aplaudă la unele scene. Chiar am fost atentă la un astfel de moment. Una dintre scene îți dă senzația că regizorul a vrut în mod intenționat să întârzie răspunsul unui personaj, pentru ca publicul să aibă timp de reacție. E foarte interesantă mișcarea asta, care sigur s-a mai aplicat, dar pe care abia acum am observat-o. Cel mai evident e la teatru. Doar acolo actorul face o pauza mai mare pentru a aștepta momentul în care publicul se oprește din râs, sau mai nou, pentru a răspunde la telefonul mobil.

Targetul e per ansamblu unul feminin, iar Theo James o să le facă chiar și pe fetele care au venit cu iubiții să suspine de fiecare dată când Patru, personajul lui, intervine în poveste.

Am observat și un alt aspect interesant, pe lângă moda aceasta de a face filme apocaliptice, de a face ecranizări și SF-uri la greu, există un fel de transhumanță a actorilor din seriale în filme și invers. Nu știu dacă mi se pare doar mie, dar văd actori din serialele pe care le urmăresc tot mai des pe marile ecrane. Fie producțiile tv au devenit mai bune, fie producătorii de pelicule s-au săturat de aceleași figuri cunoscute din lumea filmului american și au plecat în căutare de prospături. Până la urmă, transhumanța aceasta e un lucru bun și dovedește, și într-un caz, și în celălalt, că tv-ul iese în față și produce actori foarte buni.

Vouă cum vi s-a părut filmul?

Pentru orice fel de părere, aștept mesajul tău mai jos.