Nu ne-am plictisit de super-eroi?

Ultimele două filme cu super-eroi pe care le-am văzut au fost Riddick (2013) și Thor (2011). Ambele producții sunt spectaculoase datorită lumilor imaginare unde se presupune că există și alte ființe, să le spun în continuare, cu regret pentru clișeu, ființe extraterestre, deși nu știu exact ce sunt. Jane Foster din Thor e modelul pământenilor care suspină în fața ecranelor de cinema după acel erou care trebuie să salveze nu doar lumea, ci întregul univers de câteva ori pe an într-un film de succes.

La Riddick am fost fascinată de lumea creată și de monștrii din filme. Chiar ador producțiile cu creaturi ciudate, inspirate mai ales din anatomia animală. E poate primul film în care Vin Diesel crează o tendință în rândul filmelor cu super-eroi. În comparație cu Thor, deși sunt conștientă că sunt tipologii diferite de super-eroi, Riddick e în limbaj golănesc mai șmecher și cred că pentru mine cel puțin reprezintă un exemplu de super-erou modern. Riddick e acea ființă jumate om, jumate extraterestru care se îndepărtează de Pământ, fiind o lume saturată deja de paznici excepționali (vezi Batman, Superman, Spiderman, toți acești eroi care semnalează prin denumire apartenența la lumea pământenilor).

Și în Thor o mare parte din acțiune are loc în afara Pământului, dar se creează totuși această legătură de dragoste cu o pământeancă ce cred eu că distruge farmecul filmului și mai mult, îl aruncă în grămada de filme eșuate cu super-eroi. Tendința după mine cred că e tocmai ce se întâmplă în Riddick, cunoașterea unui super-erou al unei alte lumi legată oarecum de a noastră (poate doar prin simpla menționare). Înțeleg firul epic și mitul de la care a plecat toată povestea din Thor (basmul copilăriei care s-a adeverit o realitate), dar pentru acest compromis pe mine, ca fan al filmelor cu super-eroi, m-a pierdut.

Prin urmare, Thor I nu m-a impresionat. E drept că se pierde foarte mult timp cu introducerea personajelor, dar protagonistul e învechit după mine. Am tot văzut în filme de acțiune această tipologie de personaj întruchipat de Harap-Alb combinat cu Făt-Frumos. Adică băiatul ăla râzgâiat cu un trup de Alex Velea și un buzdugan fabulos care pornește pe un drum inițiatic și își dă seama ce minte de copil prost are la 30 de ani. Pentru a-i veni însă mintea la loc, orice protagonist are un frate antagonist care îl ajută să devină băiatul cel bun și să apare lumea de rău.

Acum interesant e că deși Thor e plictisitor cu tot cu trupul lui bengos, fratele, adică Loki, a câștigat probabil mult mai mulți fani decât fratele său. Loki are potențialul de a deveni acel super-erou modern pe care mi-l doresc pe ecrane de când cu Riddick. Pe net există tot felul de meme-uri legate de acest lucru și subscriu campaniei, pentru că îmi doresc un film cu antagonistul meu preferat. În continuare tendința pentru antagoniști e de a fi mult mai pragmatici ca protagonistul. Loki e antagonistul indispensabil, de asta cred că îl și reînviază în Thor II. E maleficul bun, aproape vindecabil de rău. Și cred că tocmai granița asta pe care o observăm și la Riddick de a fi între bine și rău stârnește interesul fanilor.

Sunt conștientă că nu o să ne săturăm curând de filmele cu super-eroi, dar prevăd o schimbare în construcția filmelor de acest gen. Lumea a evoluat și vrea mai mult decât o față cuminte, romantică, perfecțiune întruchipată, un succes extrem de previzibil al protagonistului. Interesul cade pe antagonist, pe intrigă practic și pe cadre, lumea din film e mai fascinantă decât trăirile personajului principal.

Nu am să îl părăsesc pe Thor tocmai acum când a apărut a doua parte, dar până revin eu cu părere, vă învit să citiți comentariile unor bloggeri despre film.

Imagine via.

Dacă ți-a plăcut articolul, m-aș bucura să-i dai un share!

7 thoughts on “Nu ne-am plictisit de super-eroi?

  1. Trebuia sa zici ceva si de Kick Ass 1 si 2, mi se par cele mai bune filme cu super-eroi din ultimii ani.Sau Dredd, alt film de inalt nivel.Filmele facute dupa eroii Marvel Comics sunt plictisitoare in general, singurul cat de cat bun a fost The Avengers.

    • da, acolo e numai cu super-eroi :))) nu stiu…nu m-a atras la vremea lui, iar acum parca urmaresc foarte multe seriale si vreau sa ma cam las de ele.

Dă-i un răspuns lui Brebu Ciprian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *