Sâmbătă 27 – La final de cursă

Acum că IP-ul s-a terminat încep să văd tot programul ca o cursă de atletism. În fiecare dintre cele trei competiţii şi antrenamente în care ne-am înscris am depus un imens efort fizic, psihic şi intelectual pentru a ajunge la final. Cursa noastră a fost predarea ştafetei . Am transmis fiecăreia dintre cele trei echipe energia noastră , cunoştinţele noastre, creativitatea noastră, nemulţumirile noastre. Astfel că nu doar o singură persoană a câştigat ci toţi laolaltă.

Pentru mine una dintre cele mai solicitante şi frumoase provocări a fost să joc rolul unui moderator în cadrul pro-action café. Scopul workshopului a fost ca toţi studenţii să dezbată sectoarele discutate în timpul ultimei săptămâni din IP: energie, alimentaţie, agricultură şi finanţe. Sectorul meu de discuţie a fost energie, subiectul pe care l-am şi ales apoi în cadrul proiectului pe care echipa mea l-a realizat. Nu ştiu ce rezultat a avut workshopul în rândul colegilor care au avut discuţiile despre energie cu mine, dar pentu mine această activitate a fost cursa de 100 m până la predarea ştafetei şi epuizarea ultimelor resurse.

Din acel moment fiecare dintre alergătorii care au terminat cursa odată cu mine aşteptau pe margine finalul cursei. Unii încă îl aşteaptă chiar în acest moment…melancolici, trişti, epuizaţi.

Au fost foarte multe astfel de scene în care am picurat din sticluţa dramei când am fost privaţi de libertatea facebookiană, de câteva minute de somn, de personalitatea prea puternică a celuilalt în proiecte, de mahmureală după petreceri (deşi unii am mai chiulit aici), de cele câteva minute de discuţii cu iubiţii la telefon. Dacă ar fi să ne întrebăm: „Am învăţat ceva în tot acest timp?” şi cel mai competitiv alergător care a pierdut cursa nu ar putea spune nu. Dar ce am învăţat? Să ne suportăm unii pe alţii în diverse situaţii. Să convieţuim românii cu englezii, românii cu ibericii, românii cu belgienii, românii cu francezii şi viceversa.

Erasmus IP – Predarea ştafetei a fost una dintre cele mai importante curse din perioada studenţiei mele. Aşa cum ni s-a mai spus şi în cadrul prezentărilor o înfrângere poate fi uneori o victorie pentru altcineva, aşa că niciun efort colectiv nu e în zadar. Prin urmare cei care au nu au crezut în proiectele echipei sale la un moment dat sper că acum, la sfârşit, reuşesc să întrevadă rezultatele muncii lor.

Încă un fapt interesant în tot acest IP a fost să constat că sunt colegi care mă citesc. E liniştitor, mai mult decât măgulitor să vezi câteva laptopuri în sala de conferinţă care au deschise pagina blogului tău. Aproape în fiecare zi am primit remarci, comentarii, felicitări despre posturile mele de-a lungul IP-ului. Şi pentru că numărul cititorilor acestui blog a crescut aş vrea să închei prin a le mulţumi colegilor mei, prietenilor mei, părinţilor colegilor mei, colegilor colegilor mei şi prietenilor prietenilor mei că au citit Jurnal din Belgia.

Vă mulţumesc şi ne vedem în România!

6 thoughts on “Sâmbătă 27 – La final de cursă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *