Legat de cine sunt…

DSC_0320

În fiecare persoană pe care o cunoști există o versiune a ta. E ca și cum fiecare întâlnire pe care o ai cu cineva nou redă o imagine a personalității tale în acel moment. Dacă ar fi să aduni toate imaginile cu tine din trecut într-o oglindă, te-ai vedea pe tine în diferite stări, emoții și stiluri. Aș numi această abilitate o super-putere de a te regăsi  în orice timp și spațiu. Legat de cine sunt eu, în acea oglindă, aș spune că nu multe s-au schimbat.

Și acum privesc oamenii cu zâmbetul pe buze și le spun cu greu „Nu”. Încă îmi place să scriu și fac asta zi de zi. Da, încă sunt prietenă cu sinceritatea și cred că voi fi toată viață. Am renunțat la a îmi fi rușine când vine vorba de cine sunt și ce vreau. Mi-e frică în continuare de greșeli, dar din ele învăț, așa ca mă străduiesc să le tratez cu calm și bunăvoință. Și acum cred că pot oricând să o iau de la capăt și să trec cu încredere peste obstacole.

Nu știu dacă sunt de modă veche sau nu, dar oriunde am lucrat, am căutat să găsesc acel mentor care o să îmi schimbe radical părerea despre viață, care să îmi arate adevărata mea vocație. Culmea e că nu l-am găsit, dar am descoperit diferite voci care m-au îndrumat într-un fel sau altul. Am început prin a-mi dori să lucrez în televiziune. Câțiva ani mai târziu, învățam pentru o diplomă în științele comunicării, iar Internetul a fost primul meu loc de muncă într-o clădire de sticlă în București. M-am îndrăgostit de digital de prin 2009 și am ajuns să îl prețuiesc și să îl decorez ca pe o casă nouă.

Am făcut de atunci social media pentru o revistă online de femei, pentru o companie de publicitate online, pentru mai multe evenimente de artă, pentru un salon de înfrumusețare și pentru o companie de telecom. Peste toate astea, facultatea a contat enorm, pentru că mi-a oferit structura teoritică de a înțelege domeniul și, în cele din urmă, de a-l folosi în cei mai buni parametri.

Dacă mă uit din nou în oglindă la cea de acum, aș spune că foarte mult au contat oamenii pe care i-am întâlnit și dacă ar fi să regret un lucru, ar fi acela că nu am fost suficient de curajoasă. A fost în schimb timp de a cunoaște oameni care m-au învățat muzică, imagine, scris și cât contează astea în spațiul digital de azi. Sper că să mă uit din nou în acea oglindă peste ani și să mă văd pe mine la fel dorincă să călătoresc, să învăț și să întâlnesc oameni extraordinari.

Am stat de vorbă cu…

->Marius Ovidiu Calugaru (blogatu)

Din seria Interviuri cu bloggeri găsiţi unul despre blogging pe blogatu.ro

->John Cristea, Prahova tv

Fragmente video cu mine:

Spotul în care am jucat pentru promovarea video-bloggingului via SMA Studio:

Am apărut in clipul „Happy in Ploiesti”, proiect realizat împreună cu SMA Studio.

Ne vedem online! :)