Pe el scria Yamaha. Mai departe nu mă bag. Îmi pare rău că nu i-am făcut poze pe lumină, asta nefiind una dintre cele mai bune sau cele mai clare poze pe care acest motor le poate avea. De fapt motivul pentru i-am făcut poză e că am rămas impresionată de aspect. Orice old are un gold al său, nu? Nici ăstuia nu-i lipseşte farmecul, iar aici va trebui să mă credeţi pe cuvânt!
Totuşi mă întreb cum să te deplasezi doar cu aşa ceva oricât de drăguţ ar arăta? A conduce un motor e ca şi cum te-ai încălţa în fiecare zi cu pantofi cu toc, dar nu în sensul inconfortabilului, ci mai degrabă al pretenţiosului. Nu cred că poţi să cari multe chestii cu tine, trebuie să-ţi pui tot timpul cască, să nu mai zicem de costum, şamd.
Dincolo de asta, dar şi de poza care nu-mi contrastează argumentele aşa cum mi-am dorit, motorul e superb. Povestea lui e la fel de interesantă şi începe cam aşa: cum îşi cumpără românul motocicletă? Se duce în Italia, unde dă peste 3 motoare. Proprietarul unuia e în concediu, al celuilalt e prea scump, iar ultimul te aşteaptă.
Categoric o să mă plimb cu frumuseţea asta la prima ocazie!
