Două zile în Veliko Tarnovo

doua zile in veliko tarnovo

Admit faptul că nu îmi e cel mai drag să ajung în Bulgaria nici măcar pentru o scurtă călătorie. Am văzut în ultimii trei ani suficient din această țară cât să nu îmi doresc să mă întorc curând. Cu toate astea, pentru vacanța de 1 Decembrie aveam de ales între a merge oriunde în România sau a rămâne izolați într-un apartament închiriat din România, așa că am făcut alegerea deșteaptă și am mers la bulgari.

De 1 decembrie 2017, noi și jumătate din populația Bucureștiului eram în Veliko Tarnovo.

Bine, în mintea mea era că plec de acasă și scap de români, nu că retrăiesc experiența unei stațiuni românești. Partea bună însă e că, spre deosebire de noi, bulgarii stau mai bine la unele capitole. De exemplu, mâncarea nu e neapărat mai bună, dar e gustoasă și, cel mai important, e ieftină. În sensul că pe o pizza pentru două persoane, o carafă cu vin de 0,5L și o prăjitură am dat 50 de lei, pe când în România doar pizza e 40 de lei. De asemenea, la cazare ai mult mai multe șanse să vină apa caldă când faci duș. În țară, pe aceiași 200 de lei pe noapte nu ai nici mic-dejun, iar apa caldă e cumva opțională.

Recunosc că nici eu nu sunt turistul perfect. În general, vizitez locuri recomandate, iar cercetarea mea se încheie la un search pe google maps. Lenea asta e și de la faptul că în final toate excursiile se reduc la mult mers pe jos și bifat obiective pe care oricum nu poți să le percepi la adevărata lor valoare. Sigur că aici fac excepție marile capitale europene, unde nu ai cum să nu rămâi prost.

În cazul Veliko Tarnovo, istoria e la vedere, frumusețea locului e pe internet deja, în milioane de poze, dar în centrele culturale, nu e nimeni și nimic care să te facă să înțelegi, cât de puțin, însemnătatea locului. Țaraveț e un astfel de exemplu. Fostă reședință a țarilor vlaho-bulgari, nu ai cum să o ratezi oriunde ai fi în oraș. Cu toate astea, după ce plătești biletul de intrare (6 leva), te plimbi prin cetate ca într-un simplu parc, pentru că nu are cine să îți arate, cine să îți povestească ce s-a întâmplat pe acel deal în secolul 12. Și uite așa, istoria se reduce la câteva rânduri pe Wikipedia și un scurt paragraf pe TripAdvisor.

Cred că orice review ați citi pe net legat de acest oraș, ar fi referitor la priveliște. Și e cu adevărat impresionant să vezi casele acelea așezate la fix pe stâncă, de parcă cineva s-ar fi jucat lego. Cea mai bună priveliște, după părerea mea, se poate admira de pe Sveta Gora. E un deal la care se ajunge foarte ușor de la monumentul Asăneștilor. Sigur, e ceva de urcat, dar vă asigur că merită efortul.

Sveta Gora e ba parc, ba pădure. Recunosc că la un moment dat nu mai știam dacă fac poze pentru blog sau posteritate, dar Google Maps încă funcționa, iar noi eram în putere. Scopul era să ajungem la o șosea care să ne scoată în centru, centrul în mintea noastră fiind cetatea Țaraveț. Luându-ne după Google, trebuia să mergem câțiva metri tot prin pădure și să coborâm pe o scurtătură plină de hârtoape. În momentul în care am văzut râpa, m-am panicat de parcă nu mai fusesem niciodată în viața mea prin pădure, mi-am amintit de scopul și durata vizitei și am făcut stânga împrejur ca să mă calmez și să găsim o altă potecă spre civilizație.

La întoarcere, ne-am întâlnit cu un cuplu care la fel ca noi înainta cu spor către râpă, ceea ce nouă ni s-a părut maxim de amuzant, pentru că aveam impresia că millennials ăștia habar n-aveau ce îi așteaptă. Ulterior, când am găsit o scurtătură potrivită pentru niște orășeni fricoși ca noi, ne-am dat seama că cei doi erau cel mai probabil studenți și cunoșteau drumul, dat fiind că lângă parc se află mai multe cămine studențești. Cât despre noi, am mers cam 1,5km pe drum asfaltat, până la prima casă și primul maidanez, semn că eram pe drumul cel bun.

La Țaraveț am fost chiar în prima zi, de 1 Decembrie. Romantic, prin burniță și frig. Eram atât de plouați încât nici nu ne-am mai gândit la asta și am continuat să ne tot plimbăm prin cetate. Așa cum aminteam, nu am găsit nimic scris prin camere sau pe alei referitor la istoria cetățeii, însă priveliștea și locul în sine sunt excepționale. Sigur, puteau fi admirate pe o vreme mai bună, mai ales că nu puteai să te bucuri pe deplin de priveliști pentru că dealurile din jurul nostru erau îngropate în ceață.

Noi însă eram programați pe vizitat și exploatat cât mai puteam să prindem din zi, așa că am pornit la pas spre hotel, adică încă vreo jumătate de oră de mers prin ploaie. Sigur că dacă nu ar fi fost situația întâlnită de noi, orașul îți oferă multe colțuri în care poți să meditezi, să iubești sau să faci un selfie proprice. Tot acest oraș îți oferă și mâncare bună. La prânz, am mers la un restaurant găsit pe TripAdvisor, unde nu am găsit chelner care să ne traducă meniul zilei. Norocul nostru a fost că am dat peste un bulgar care își scosese prietenul italian la masă și ne-a ajutat cu o scurtă traducere. Apoi a fost simplu: „we want 1, 2 and the best dessert you have”.

Seara am continuat pe vinul de Recaș pe care l-am plimbat vreo 180 de km (nu aveam cum să nu îl desfacem!) și o pizza, dar din aia fără castraveți murați, adică ceea ce se găsea pe jumătate din toate tipurile de pizza din meniu. Inițial, am vrut să mergem la Ego, care înțeleg că e foarte căutat în oraș, dar pentru că era plin la momentul vizitei noastre, am ales să mergem La Skala, fix lângă hotelul Allegro, unde eram și cazați.

Ca și în cazul României, Bulgaria are multe zone care merită descoperite. Spre exemplu, știu că mai sunt stațiuni la malul mării la care nu am reușit să ajung, dar că în urmă cu doi ani aveam impresia că am străbătut tot litoralul bulgăresc de la un cap la coadă. Cu toate astea, sper să ajung cât mai rar pe la vecinii noștri dat fiind că am posibilitatea să văd regiuni în Europa mult mai atractive pentru un turist ocazional ca mine.

Am căutat și sunt oameni care au știut să surprindă mult mai bine decât mine frumusețea orașului Veliko Tarnovo, așa că eu am venit cu niște poze inedite, făcute pe ploaie, cu Samsung S8. Date fiind condițiile, am zis să prind culoarea din picturile stradale și să le aduc pe blog într-o galerie aproape tristă. Inițial, am crezut că o să țină vremea cu noi și că o să avem timp să testăm telefonul în sensul ăsta, dar am abandonat lamentabil pe parcursul călătoriei, căci ne-am rezumat la a scăpa cu viață din pădure și la a ne distra cum știm noi mai bine. Cu mâncare și băutură, evident.

Doua zile in Veliko Tarnovo

Doua zile in Veliko Tarnovo

Pizza fara castraveti murati

Pisicile apar mereu in peisaj

Doua zile in Veliko Tarnovo

Doua zile in Veliko Tarnovo

Doua zile in Veliko Tarnovo

Doua zile in Veliko Tarnovo

Supa crema de dovleac

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *