Vreau să fiu J.K. Rowling sau Paula Hawkins |O scriitoare în Regatul Unit

Vreau să fiu J.K. Rowling sau Paula Hawkins |O scriitoare în Regatul Unit

Știți când în copilărie toată lumea vrea să știe ce o să te faci când o să crești mai mare, cum în adolescență ne căutăm idolii și vrem să fim ca ei… Ei bine, pentru unii traseul ăsta parcă nu se oprește niciodată. Tot timpul găsim oameni care să ne inspire și cumva lista aia de idoli se modifică din an în an. Eu cred că m-am decis. Când o să fiu mare, adică pe la 50 de ani, vreau să fiu J.K. Rowling.

Scriitoare, suficient de bogată să mă întrețin singură, înțeleaptă și să trăiesc în Regatul Unit.

Nu știu câți dintre voi vă uitați la Shameless, dar e un episod recent, în sezonul șapte, în care Fiona, ajunsă managerul unui restaurant, află că proprietara deține nu doar restaurantul în care lucrează ea, ci multe alte clădiri în cartierul ăla și că a făcut o avere de la zero. Așa că începe să scormonească în istoria șefei sale și e determinată să reușească. În cazul ei, primul pas spre reușită – cumpără prima afacere și devine antreprenoare – durează cam 2-3 episoade. În al meu, probabil o viață întreagă. Dar nu contează, mai important e să știi ce vrei.

Toate poveștile oamenilor ăstora grozavi, care prin noroc sau pur și simplu inspirație divină, au reușit să ajungă bogații de azi, ne transmit și un alt mesaj pe care mulți dintre noi, din egoism sau invidie, ajungem să îl ignorăm și anume că în orice situație te-ai afla în viață, trebuie să vezi partea frumoasă. În povestea lui Rowling, această parte frumoasă a constituit-o de fapt fantasticul – lumea în care a ales să se refugieze și care a scos-o din multe neajunsuri: sentimentale, financiare. Din povestea ei de viață pot extrage următorul lucru: în viață e foarte ușor să clachezi și asta o știu prea bine din proprie experiență. Stai acolo într-o mocirlă și zaci cu speranța că va vedea cineva cât de mizerabil ești și te va ajuta.

Din contră. Salvarea, în cazul în care simți că ești nedreptățit, ignorat, batjocorit, stă tocmai în a te agăța de ceva din tine, de o fărâmă de încredere, de o pasiune, de un vis, de orice îți aduce un minimum de plăcere în viață, iar de acolo poți să construiești pas cu pas un pod spre acel joi de vivre.

Sigur că nu e simplu. Personal mă enervează poveștile acestor oameni care au avut în ei atât de multă putere să reușească, dar cred că ăsta e de fapt secretul: sinceritatea față de tine. Să te cunoști atât de bine, încât să răscolești mizeria de la suprafață, pentru că la fund de tot vei găsi ceva mai bun, mai strălucitor și mai plin de viață decât știu toți ceilalți.

Ce mă impresionează pe mine la J.K. Rowling e faptul că trăind acele părți groaznice din viața ei, a fost (și este) suficient de deșteaptă nu doar ca să se descurce cu ce a avut, ci și să își găsească acea portiță pentru sine, pentru pasiunea ei – iar Wikipedia vă poate da multe exemple de cum a reușit să scrie „Harry Potter”, dar și alte povești cunoscute. Rowling e doar un exemplu în acest sens.

Știu personal oameni care nu și-au abandonat pasiunea, indiferent de situație sau persoane care prin ambiție, prin optimism, au mers mai departe și au ajuns să aibă un trai decent prin propriile puteri, pentru că indiferent de cât ai putea să ai, important e să îți dorești, iar un trai decent, în orice epocă am fi, e mai mult decât o simplă dorință, e totul.

De ce Regatul Unit? Poate se întreabă unii. De Regat nu m-am îndrăgostit de fapt la prima mea vizită în acest an, ci de când am citit „The Girl on the Train”. Încă nu știu motivul: că mi-a plăcut povestea din carte, pasajele despre viața în Regat sau însăși povestea Paulei Hawkins care tot în MB trăiește. Am scris despre ea aici.

În concluzie, chiar mă văd peste zece, douăzeci de ani într-o cafenea englezească, bând ceai negru cu lapte, dând viață unei povești cu rădăcini în România, țara în care, în imaginația lui Rowling, cresc dragonași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *