Prizoniera coafezelor de cartier

Prizoniera coafezelor de cartier

Am pus poza asta cu mine pe Instagram. Imediat ce am plecat de la salon, m-am spălat pe cap, mi-am uscat părul și l-am îndreptat. Toată operațiunea asta m-ar fi costat cel puțin 35 de lei la salon. Știu din experiență, chiar în buricul târgului, la Victoriei.

Pozele cu mine după ce mă tund fac deja parte din ritualul plângerii. Și nu plâng pentru că mi-ar sta oribil, așa cum e cazul acum, ci pentru că acasă mă pot în sfârșit descărca după ce urlă coafezele la mine că nu știu cum să mă tundă.

Din acest motiv nu o să înțeleg femeile care se duc cu bucurie la coafor, pentru că mie mi se pare efectiv o tortură. Ca să nu mai spun că odată ce mă pun pe scaunul „electric”, am niște emoții mai mari ca alea de la examenul auto cu polițaiul lângă mine. Parcă îi și aud vocea când stau acolo cumințică să se termine coșmarul: „Tu ești chioară, nu îl vezi pe ăla că s-a băgat?”. Acum puneți-vă în locul meu și încercați să spuneți ceva ca să nu pară că v-ați dus total nepregătiți la doamna coafeză care abia lasă telefonul de la ureche să te întrebe de ce ai venit s-o întrerupi. Apoi, ca de fiecare dată, urmează un dialog în care ea parcă vorbește dinadins în altă limbă.

Mă simt și prost. Serios! Îmi vine să învăț vreun manual sau ceva înainte. Eu îi spun că am fost tunsă un fel de bob, iar ea vine cu o replică din asta: „A! Ai fost tunsă asimetric”. La care eu mă blochez. Mă gândesc că fie vrea să îmi dea peste nas, fie să îmi spună că există o tunsoare care chiar asimetrie se numește. Nici nu mai știu care dintre noi renunță să fie blondă la un moment dat și se apucă să taie că și așa ea are zi grea. Tot din experiența mea la salon, știu că doamnele coafeze au o zi grea. Ca și cum eu nici n-aș fi acolo, în fața lor. Ah! Și toate „știu” să cânte.

Lângă mine, pe alt scaun al torturii, o puștoaică de 13 ani primește același tratament încercând să mai dea jos verdele din cap. Client dificil, deci hai să urlăm. Dacă fata visa că în curând o să vină maică-sa și o să mai câștige timp, coafeza, pe treaba ei, taie fără să clipească. Într-un final, apare și mama fetei și cad la pace: „Lasă mamă că dacă e să nu te lase profa de istorie la clasă, îi spui că mai tai din el luna viitoare”.

Atentă la ele, parcă nu îmi mai sare așa de rău inima din piept. Cu tensiunea la normal, coafeza mea e încântată că se aranjează și părul meu cumva. La sfârșit, când află că de fapt eu nu mă pieptăn, îmi zice: „Vezi! Trebuie să mai bagi și tu o perie prin el, că noi filăm și cum să scapi de bobul ăsta?”.

Până nu dau de cineva care să înțeleagă ce spun chiar și atunci când nu spun nimic, rămân prizoniera coafezelor de cartier cu tot ce vor ele să facă din părul meu. Și ca să răspund la întrebarea din capul multora, nu m-am dus la un stilist, pentru că toți cei la care am fost până acum m-au tuns excelent. Nu o cunosc ei pe zgârcita din mine care nu merge lună de lună la aranjat, ci își lasă părul să crească așa ca al prințeselor din basm!
Prizoniera coafezelor de cartier

giphy & Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *